de un derbedeu
Luceafăr exagerat de modern
A fost odată ca’n poveşti,
A fost la o adică,
Din rude mari marinăreşti,
O prea mişto gagică.
Nu era una la babaci,
Dar mândră “beizadeaua”…
Avea un corp şi nişte craci,
De te’apuca damblaua.
Vorbeşte azi, vorbeşte mâine
Vorbeşte şi’ea cum poate;
E plină fata de succesuri
Şi fraze editate!
Sătulă ea intr’un sfârşit
De’a ţării mojicie,
Se duse la al ei tătic,
Să’i dea o jucărie.
Ladies and gentlemens, dragi bunici, băi copchii. Oficial, de cînd a venit căldura şi la Braşov, s-a închis sezonul de ursuleală al Ionuţului. În acest sens, am procedat spre achiziţionarea următoarelor instrumente de tortură: 2 bucăţi gantere a cîte 10 kg pentru a substitui şaormele de 500 g de la Kebab (un pic mai jos de Ando’s); una bucată Ab Roller, adică aparat de făcut abdomene, spre a înlocui mîncatul de seminţe, sandviciuri calde, etc. în faţa calculatorului sau în pat precum grecii şi romanii, la TV; excursii săptămînale efectuate pe jos prin pădurile din zonă, căci har Domnului, Braşovul nu duce lipsă de aşa ceva..imagini, mai jos:
Dar toate astea n-au fost de ajuns. A trebuit să vină şi ea, bicicleta mea:
Cadru de aluminiu, echipată complet de la Shimano, carte tehnică cu istoric de revizii, garanţie 2 ani şi o căruţă de bani. Dar îşi merită pe deplin fiecare bănuţ. Stau şi mă întreb de ce nu mi-am luat-o pînă acum.
Cine o laudă cel mai frumos are dreptul la 10 ture cu ea pe aleea de sub Tîmpa. Mnoa hai să vă văd..
Duminică dimineaţă. Soarele bate cu putere deja în ferestrele tale, anunţînd o zi extrem de caldă. Vrăbiuţele îmblînzite de vecinul tău octogenar proaspăt divorţat, deci nu văduv, îşi revendică obişnuitul mic dejun compus din firimituri de pîine uitate pe masă la cina de aseară. Ciripitul lor obraznic te scoate din sărite şi începi să iei din ce în ce mai mult în calcul ipoteza unei pisici. Chiar dacă nu-ţi plac pisicile. Chiar dacă sunt egoiste şi sălbatice. Măcar aşa, împuţitele de vrăbii vor înţelege că trebuie să dispară. Dar dacă pisica va fi o proastă şi nu va vîna vrăbiuţele, preferînd alternativa iepurelui în sos Bechamel de la Whiskas? TE GÎNDEŞTI PREA MULT! E timpul să te dai jos din pat. Azi este o zi mare pentru tine. E zi de vot. Votezi europarlamentarii care vor reprezenta ţara la Bruxelles. Cel puţin ăsta e mesajul care te-a înnebunit în ultimele săptămîni.
Îţi bei cafeaua. Ea îşi bea Inka ei din cereale. Între timp, vecinul tău octogenar se întoarce acasă, trîntind cu zgomot poarta principală. A fost la vot. Ştie şi el că cei mai disciplinaţi alegători sunt pensionarii. E mîndru de chestia asta.
“De la vot?” îl întrebi din politeţe. “De la.” zice jovial. “Dar nu l-am văzut pe Iliescu (pe listă). Aşa că am votat şi cu pedeleu’ şi cu a’ mică a’ lui Băsescu. Mie de Gioană nu-mi prea place..!” continuă tot el, fireşte, neîntrebat. “Bună opţiune! Noi n-o să mergem azi la vot..adică nu ştiu dacă o să ajungem..!” îi răspunzi ca să-l întărîţi. “Aideţi domne! Nu mai fiţi iresponsabil! Mergeţi domnule la vot..! E datoria dumneavoastră, ca cetăţean..” continuă el, şi în timp ce se îndreaptă spre uşa sa pufnind şi dînd din cap, mai adaugă: ” tineret mîndria ţării..!”.
“Te bag şi eu în pizda mă-tii de boşorog securist!” îi zici în gînd iar cu glas tare îi zici “Duminică plăcută!”… “e uşor să vorbeşti la pensia ta..”. Ea, parcă simţind ce gîndeşti, îţi zice împăciuitoare: “Lasă-l mă, că oricum mai are o băşină şi se duce dracului.. are şi el dreptate.. hai şi noi la vot!”.
“Mai vedem noi..” îi zici, îndreptîndu-te spre baie.
Ziua trece pe nerăsuflate pe lîngă tine. Din păcate, nu mai ajungi la vot. Afli de la exitpoll-uri că prezenţa la urne a fost extrem de slabă. Toţi politicienii îşi reclamă victoria în urma scrutinului, asta dacă nu se acuză reciproc de fraudă. Zîmbeşti mîhnit, gîndindu-te că poate singurul mod de a-ţi prezenta respectul pentru moartea unora ca tine în decembrie ‘89, este prin refuzul de a mai participa la vot. Refuzul de a mai vota pentru lichelele şi hienele politicii din România. Eşti mîndru de tine şi de faptul că faci parte dintre cei 80% care au ales ca şi tine, să nu meargă la urne. Te gîndeşti să-ţi iei dracului pisica aia. Cu ceva trebuie să începi să-ţi schimbi viaţa..
M-am trezit cu o vacă pe blog. Gratis, cu complimente de la echipa haipa.ro; şi nici nu pot să scap de ea. Dacă vreţi s-o vedeţi, e suficient să vă uitaţi în colţul din dreapta, sus. Acum, eu n-am nimic cu vaca, da’ mă enervează că ăştia îşi fac reclamă pe blogul meu, fără să-mi ceară acordul. Nu-i bai, poate e timpul să fac şi eu ca Eftimie. Să-mi iau domeniul meu, propriu, să trec pe .ro sau .net, sau .info
Un prieten îmi recomanda să trec pe .eu şi să se numească seliman.eu…sună bine, dacă aş candida pentru europarlamentare, nu?
N-am mai scris. A fost prea cald ca să-mi funcţioneze creierul, prea cald ca să stau în casă în faţa calculatorului. Nu s-o întîmplat nimic semnificativ în ultima vreme în afară de EBA, Vadim şi Becali în parlamentul european, victoria de debut a lui Lucescu Jr. şi Boc care l-a făcut derbedeu pe tonomat.
Mă gîndeam să scriu un articol compus numai din expresii stereotipice folosite de comentatorii de fotbal. Cum ar suna? “… în seara asta, Dumnezeu a fost român, echipa scuadrei azura nereuşind să se regăsească pe teren. Desigur nici portocala mecanică şi nici selecţionata Albionului nu au fost în zilele lor cele mai bune. Tricolorii au avut parte de o evoluţie providenţială a decarului Mutu, Chivu făcînd ordine în careul nostru…” şi aş putea continua tot aşa, să moară Vadim Vîjeu şi Costi Mocanu de ciudă.
Ştiţi clipul acela de la Jurnalul, ce promovează o atitudine pro-citit?
Eu făceam altfel în locul lor. Alegeam alte personaje, mult mai de succes, care să instige masele la lectură. Aş fi ales să fim îndemnaţi de către EBA, Cristian Rizescu, Stelian Ogică, Ramona Gabor, Emil Boc, Jean Paler, Doru Octavian Dumitru, Garcea, Adi de Vito, Giani Kiriţă, sau chiar Bahoy. Cum, nu-l ştiţi pe Bahoy?
Şi la final, de ce numai echipa naţională de folbal se cheamă “tricolorii” cînd majoritatea drapelurilor naţiunilor europene sunt tricolore?
Îmi spunea un carcalac pe nu-mai-ştiu-ce blog, de fapt mă întreba dacă singura preocupare din viaţa mea este căcatul. Căcat, cînd trăim cu toţii într-o societate de căcat, căcatul devine practic, fondul nostru de bază. De căcat dai peste tot: în ziare, în televiziuni, pe bloguri, în parlament, la mare, pe munte, în trenuri, în lacuri.. Suntem înconjuraţi de căcat. Dar deşi ştim cu toţii acest adevăr inefabil, ne încăpăţînăm cu înverşunare să spunem că nu, că nu e chiar aşa de rău. Că la alţii e mai rău. Se poate şi mai rău. Mai deranjanţi decît căcatul în sine, sunt oamenii care aruncă – cu ce dacă nu cu, aţi ghicit! tot căcat – în oamenii ce îndrăznesc să încerce să caute o scăpare din rahat.. cam ca întrebarea carcalacului care se dorea a fi ironic şi cool, pe acel nu-mai-ştiu-care-blog.
Sunt însă, din fericire, şi oameni care au înţeles mesajul “No more shit”.
[sursa]
Poate pînă la urmă, ne revenim.
Nu haina, cum zicea proverbul ăla vechi romînesc. Marca e mai tare decît haina, pentru că vrei nu vrei, dăm de ea la tot pasul: de la banalul spălat pe dinţi, pînă la actul sexual, de la urcatul pe un munte, pînă la scufundările subacvatice, etc., etc.,.. restul îl ştiţi şi voi. E fascinant însă. Să stai să-ţi pui întrebări, cum bine zicea şi Teo. Să pierzi o oră din patetica ta viaţă, doar ca să te întrebi ce căcat de mărci, îţi marchează neremarcabila ta existenţă. Apoi să le cauţi folosind Google Search. Şi să uiţi apoi că şi gugălul e o marcă.
Mnoa. Ce să mai zic. Încercaţi şi voi. Eu am preluat-o via Bloghiţă şi Raluxa.
Spor!
Ce-şi poate dori mai mult un copil, de ziua internaţională a copiilor, decît să vină el. Moş Crăciun!!
La Braşov, probabil la ordinele mai marilor PD-L Braşov, ninge de vreo două ore în Poiană. Mai rămîne să-i vedem pe Chiricheş sau pe Andronache împodobind un falnic brăduţ, cu ornamente de culoare portocalie. Dar nu se poate una ca asta, pentru că acum, unicul pedelic care mai are voie să apară la RTT mai mult decît chiar şi Supremul, sau măcar în aceleaşi reportaje în sincron, Dragoş David, cu siguranţă le-a luat-o înainte băieţilor, ajutat fiind de Magda Ciumac şi un băiat ciudat, cu păr portocaliu..
Nu mă credeţi? Iată dovada:
[sursa]
La fel de interesante, sunt desigur, şi comentariile vizitatorilor:
[sursa]
Acest articol este un pamflet, şi trebuie tratat ca atare.
Cam aşa ar trebui să gîndească şi să acţioneze fiecare lider marcant PDL ca să nu moară de oftică că pierde din voturi la alegerile astea.. De fapt cred că sunt singurele alegeri în care maşinăria manelistă portocalie, cu mare priză la public, a mers în mod deliberat, cu motoarele la relantiu (am zis bine?), tocmai ca nu care cumva “independenta” lui Tata, să nu întîmpine vreo problemă.. Una peste alta, miza lor nu e prea afectată: Zeus nu va tuna şi fulgera peste ei, vor fi odihniţi pentru campania lui Tata despre care nici El nu ştie nimic, EBA se întoarce oricum în partidă după alegeri astfel pierzînd un maxim de 2-3 oameni, dar cîştigînd un europarlamentar cu greutatea numelui Băsescu.. nu?
Ciutacu a fost magistral aseară aş zice, nici nu avea cum să gestioneze altfel o confruntare cu un asemenea invitat. A fost precum sosul chinezesc sweet & sour, bun rău.. O lecţie de jurnalism, deontologie, moralitate, cinste; nu putea fi nici un arhangel al tristeţii, nici un penibil morar; a fost aşa cum ne-a obişnuit, Ciutacu. Un singur regret am: că n-a supus-o unui test de limbă.
Aşadar, am 24 de ani, vreo 4 ani experienţă, sunt şi eu tot economist licenţiat în relaţii internaţionale. Dar nu cîştig 1700 de coco în regim part time. Unde dracu’ greşesc?!
Ştiu. Numele meu nu se termină în “-escu”. Aştept să văd cum poporul va lua (cu siguranţă) atitudine. Pentru că va lua.
Şi vă dau un pic de Sympathy for the Devil cîntată de unii, le zice Rolling Stones.
Şi nişte RHCP..
[trilu-audio]http://www.trilulilu.ro/teooo4444/6c1cc52e959b82[/trilu-audio]
Şi ceva chill out..
Să aveţi o zi faină!
Autobuzul venea încet, pufnind şi scîrţîind din toate şuruburile. În staţie, o turmă de cetăţeni respectabili, trecuţi cu toţii de a doua tinereţe, se îmbrînceau şi se înghionteau spre uşile încă nedeschise ale autobuzului, uitînd parcă de cei aflaţi înăuntru şi care trebuiau să coboare şi ei..
Incredibilă mi s-a părut mereu această capacitate de transformare a unui om bătrîn, atunci cînd trebuie să urce într-un mijloc de transport în comun. Unde pînă să ajungă autobuzul în staţie, pare secat de orice forţă, paloarea din obraji şi mina de om leşinat inspirînd mila celor din jur, brusc, te trezeşti împuns în coaste, împins, călcat, iar cînd vezi că “agresorul” tău este chiar bătrînica cu figura blajină de adineaori, te dai la o parte lăsîndu-i să urce, pentru că lor li se pare “că nu mai au timp”..
“Ăsta e 20-ul?” şuieră un bătrînel urît, cu faţă de guşter. Avea buzele uscate, sprîncene mari gri şi împreunate, un nas borcănos şi acvilin în acelaşi timp, şi o privire maliţioasă, de om căruia i se cuvine totul, doar pentru că stă rezemat într-un baston iar anii i-au încovoiat spinarea.
“Te-a bătut soarele-n cap acolo unde eşti tu, în depozit? Păi tu n-auzi că EU mă duc în poiană? Asta e, unii munceşte dacă e pruoşti.. iar alţii se distrează, că e deştepţi…” vorbea zgomotos la telefonul său mobil un măgar, din aceia ce vor cu tot dinadinsul ca lumea să ştie ce vorbesc ei, copleşiţi de importanţa infimului act de a vorbi la telefonul mobil în public. …”Şi zici că ai fost? Unde?! Ai lasă-mă..! Păi vezi că eşti pruost?..”
“Bună ziua, biletul sau abonamentul dumneavoastră la control, vă rog frumos!” îl întrerupse o controloare voinică, cu o musteaţă vizibilă sub nas. Stătea aplecată deasupra lui, cu braţul drept ţinîndu-se de bară, lăsînd liber un smoc des de păr, ce emana în aerul irespirabil din autobuz, desigur feromoni ce ar fi dat peste cap simţurile oricărui mascul, pe o rază de un kilometru.
“Deci pe mine să nu mă minţiţi!” ameninţă controloarea în ajutorul căreia venise şi colega ei de tură, un hipopotam scund dar foarte agresiv, ce-l fixa cu privirea pe contravenientul nostru, ce părea acum că mai are un pic şi se scapă pe el.
“Prezentaţi-mi vă rog un act de identitate, ca să putem întocmi un proces verbal, domnu’ dragă.” îl somă controloarea cu musteaţă.
“Deci nu am” spuse măgarul în timp respinse un apel la mobil.”Şi nu cobor decît în poiană, la secţia de poliţie!”, mai completă el.
“Nu mă faceţi să opresc autobuzul pentru dumneavoastră!” tună hipopotamul. Autobuzul între timp oprise într-o staţie, iar şoferul care observase micul “scandal” aştepta acum cu uşile deschise, deznodămîntul întîmplării. “Deci COBORÎŢI acum, şi vă CUMPĂRAŢI bilet de la şofer!” zise şi mustăcioasa.
“Nu COBOR decît în poiană!” protestă contravenientul.
“Hai domnule fă bine şi coboară!” se auziră cîteva îndemne nu prea prietenoase din partea cîtorva cetăţeni.
Moşul cu privire maliţioasă, care pînă acum pufnise probabil a neputinţă, îşi adună puterile şi deodată răcni cu o voce inumană, adunată parcă din toată fiinţa sa rea: “Marş afară, bîi derbedeule!!”, un glas animalic, de fier, ce-ţi putea îngheţa sîngele în vene.
Un domn ce observase toată scena fără să ia partea nimănui, îi replică moşului: “Nu mai urla băi porcule, că SUNTEM ÎN 2009!”, bătrînul securist rămînînd contrariat de asemenea intervenţie “golănească”..
Între timp, hipopotama şi mustăcioasa îl luară pe sus pe contravenient, aruncîndu-l afară, astfel autobuzul putîndu-şi continua drumul.
………………………………………………………………………………………
