Nu e’n fiecare luni duminică..

După cum vă spuneam într-un comentariu la un post anterior, weekendul ăsta am fost plecaţi în expediţie, la Lacul 2 din Codlea. Nu o să intru prea mult în amănunt, a fost o ieşire în 4 oameni, respectiv doi macgaivări (adică io şi cu Şhoşhooo, îl mai ţineţi minte?) + gagicele noastre, ele doo. Nu ştiţi ce înseamnă a fi macgaivăr? Vine de la serialul ăsta de aici, pe care cu siguranţă o să vi-l reamintiţi şi veţi rîde ca mine cînd îmi amintesc de Michael şi maşina lui vorbitoare şi mai deşteaptă ca el, Kit.

Cu cortul a fost mijto, ca de fiecare dată de altfel. Locaţia aleasă a fost superbă, şi culmea, noaptea am avut parte şi de o eclipsă aproape totală de Lună. Problema mea a fost că, precum un bou şi nicidecum un macgaivăr, m-am încălţat cu nişte papuci mai mult decît inadecvaţi situaţiei, suferind astfel chiar şi acum la ora cînd vă scriu acest minunat post, de dureri de picioare strînse de nişte adidaşi Adidas frumoşi, şi atît. La Codlea convieţuiau sub aburi dionisiaci atît ţigani cu căruţe, pirande şi puradei, fiecare căruţă avînd combina ei audio Kenn-woode cu beculeţe roşii şi verzi în boxe + maneaua din dotare, cît şi roakeri simpatici cu motoare şi plete, beri, coniace, chitări. Am putut graţie Şhoşhoolui care-i mai macgaivăr ca mine să şi pescuim. Şi am prins şi peşte. Fîţe, e drept, dar nimic nu se compară cu plăcerea de a prinde un peşte în cîrlig, de a-l pupa şi apoi reda apelor din care l-ai scos. Asta se numeşte pescuit sportiv şi a fost pentru prima oară cînd am pescuit fără să mă gîndesc la variante posibile de a găti prada.
Acum apelez la raţionamentul şi la intelectul cititorilor de Cronică şi îi rog frumos să-mi explice şi mie care dracului ar fi locul în lanţul trofic al naturii, pentru afurisiţii de ţînţari? Eu zău că n-am putut să înţeleg. M-au pişcat doi atît de tare de picior încît locul s-a umflat şi e roşu. Am blestemat ieri de la ţînţar pînă la Creator, găndindu-mă că dacă suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Sa, apoi atunci de accea avem printre noi şi imbecili, şi cretini, şi dobitoci, în fine. Poate cînd i-o făcut pe ăjtia, nu era nici El într-o zi tocmai bună.
Şi apoi îmi pun iarăşi o întrebare la care sigur nu o să-mi pot răspunde..oare imbecilii se nasc, sau devin, pe măsură ce cresc? În fine..una peste alta, am avut un concediu plăcut, mi-o priit de minune. Şi ca să fiu complect, tehnic sunt încă în concediu. La muncă mă voi întoarce abia pe 8 septembrie. Dar va trebui ca pînă pe 1 sept să încerc să învăţ oarece materie pentru examenul de licenţă.
De aia lunea nu-i ca duminica. Cînd m-am trezit eu, Dora erea deja la serviciu. Spor la treabă Dora, iar mie îmi zic: apucă-te de învăţat băi, că trece timpu’!