Like this:

Sunt un om ca oricare altul. Mă trezesc în fiecare dimineaţă cu gîndul că şi astăzi va fi o zi bună. Şi mă dau jos din pat exact la 7 fix. Mă opresc direct la baie, mă uit în oglindă. Cîteodată nu mă recunosc. De multe dăţi mi-am dorit să văd în oglindă faţa de copil naiv pe care o aveam, evident, în copilărie. Cînd mă uitam în oglindă şi încercam să-mi imaginez cum voi arăta cînd voi creşte. Mă răcoresc “decît” cu apă rece şi apoi mă şterg iute cu-un prosop. Aprind aragazul, pun ceva în tigaie, dau drumul la radio. Întotdeauna pe Magic FM. Parcă e mai bine de cînd au renunţat la matinalul Mondenilor. Muzica mă binedispune. În urmă cu 5 luni mi-aş fi pus de cafea şi aş fi fumat măcar 2 ţigări. Dar nu şi acum. Voinţa a învins viciul. Încercaţi şi voi, nu vă costă nimic, dimpotrivă, s-ar putea să ieşiţi în cîştig. Beau un ceai după ce mănînc. Şi mă gîndesc pe rînd la ziua de ieri, la azi, niciodată la mîine. Mîine nu ştiu ce-mi rezervă, şi atunci nici nu mă gîndesc, nu merită efortul.
Ea doarme somnul liniştit de dimineaţă. Poate şi cel mai frumos somn. Somnul lin, fără vise, de atîtea ori curmat de alarma telefonului setat pe snooze din 5 în 5 minute. Zi după zi. Încerc să n-o deranjez în timp ce mă îmbrac. Merg pîş-pîş, fără să aprind lumina.
Sunt gata de plecare. O sărut uşor pe obraz sau frunte, îi zic la revedere. O nouă zi e gata să înceapă pentru mine. Azi porneşte la drum. În scurt timp va deveni ieri, singurul lucru cert fiind snoozer-ul alarmei.
Nu-i aşa că nu numai eu sunt singurul nebun ce se simte uneori ca personajul din Groundhog Day?