Like this:

Aseară, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, la liberali a început fiesta: s-a produs schimbarea. Crin i-a luat locul lui Călin. Lucru ce nu ar putea face altceva decît să mă bucure. Pe mine şi pe mulţi ca mine. În discursul său de cîştigător am avut impresia că mi s-a adresat. Pentru că a făcut referire la România celor nemulţumiţi, la cei ce simt că nu mai suportă mizeria în care ne aflăm. O românie, scris vădit intenţionat fără majuscula aferentă fiecărui nume propriu, în care EBa este dată pe o poziţie fruntaşă unui partid istoric, cum e PNL. O românie a lui boc, băsescu, în care nu mai contează ce s-a promis în goana după ciolan şi beneficiile aduse de acesta.

Nu sunt un fan înflăcărat al PNL, în liceu am tatonat niţel cu ideea de partid, chiar eram simpatizant al acestui partid, doctrina liberală fiind în mod natural cea cu care mă identificam ca individ. Crin Antonescu poate, şi va aduce suflul ăla nou, atît de necesar pentru a te putea ca partid, bate cu Tiranul. Cel puţin ăsta a fost raţionamentul pentru care a fost ales. Observa bine şi Victor Ciutacu pe blogul său aspectul ăsta.

Rămâne însă o întrebare ce mă frămîntă: şi în 2004, Traian Băsescu părea singurul om politic capabil să se bată cu Năstase; cam aceeaşi situaţie, parcă era şi cînd Constantinescu l-a învins pe Ilici..vă mai amintiţi acele dezbateri în care România auzea pentru prima dată, după ’89, din nou, cuvîntul regim?
Cînd oare în România nu vor mai fi aleşi în frunte oameni care ştiu să se bată, care se pricep la vorbe şi atît? Oameni ce ştiu doar să seducă. Mie mi se pare o luptă pierdută.

Şi mă tem că nici Crin, cu toată bunăvoinţa lui şi intenţiile sale bune, nu va putea dovedi că el este cel ce va scoate glia din căcat.