Like this:

.. este o condiţie sfîntă pentru mine. Cuvîntul dat trebuie respectat, suportînd orice fel de consecinţe bune sau nefaste, iar cuvîntul dat este unul dintre principiile după care mi-am ghidat viaţa, scurta mea viaţă.

În decembrie 2009 promiteam să plec dacă rezultatul alegerilor din România avea să fie cel pe care de acum îl ştim cu toţii prea bine. În ianuarie, deja ştiam sigur că voi părăsi această ţară, un gînd de ducă încolţind în ungherele minţii şi sufletului meu încă din vara anului trecut.

Chiar dacă am amînat pentru un scurt timp proiectul meu cu mare calmă, plajă şi palmieri, nu regret nicio clipă petrecută în această perioadă. Am avut suficient timp să mă conving fără urmă de echivoc, că decizia pe care aveam s-o iau, este cea mai bună. Cele petrecute în ultimile săptămîni au pus capac, au pus bomboana pe coliva unei naţii prea surde sau poate prea mîndre ca să accepte cruntul adevăr: România prezentului este o navă ce pluteşte în derivă, iar unicul cîrmaci are doar o singură grijă. Aceea de a asigura colaci şi bărci de salvare doar pentru curul lui şi al apropiaţilor săi intimi, fără niciun interes în a redresa nava pe un curs normal. “Iceberg la orizont!!” strigă puţinele voci citove care au mai rămas pe ici, pe colo, însă cîrmaciul şpanchiu şi diabolic zbiară de la tribuna sa: “Cu toată viteza, înainte!!”.

Cred că metaforele sunt suficiente pentru a transmite un mesaj. S-au scris sute de pagini în care s-a despicat firul în patru, s-au tras concluzii, s-au emis profeţii sumbre, s-au transmis mesaje populist-manipulatoare din laboratoarele Puterii.

Mie nu-mi rămîne decît să-mi contabilizez fericit AMR-ul pînă cînd voi părăsi trist, dar nu înfrînt, această ţară. Cred că România nu mai merită efortul niciunui om cu capul pe umeri în acest moment. Cred că toţi oamenii cu iniţiativă, cu potenţial, cu inteligenţă, ar trebui să lase ţara asta pe mîna troglodiţilor care o locuiesc şi care precum prolii lui Orwell, trăiesc în ignoranţa şi autosuficienţa încrederii într-un Dumnezeu tot mai absent, şi mai presus de orice, în binecuvîntarea delăsării totale la cheremul Celui Dintîi Bărbat al Ţării.

Sper să revin curînd online, de data asta de la umbra unui palmier, savurînd un mojito şi nişte fructe de mare, şi scriind ceea ce-mi place mie cel mai mult: literatură.

Vă mulţumesc că m-aţi acceptat printre voi, că m-aţi citit, că m-aţi vizitat, că m-aţi criticat, că aţi rîs cu mine, sau că v-aţi enervat cot la cot cu mine.

Adio, dar rămîn cu voi.