Like this:

Hello everybody! Credeaţi că scăpaţi de mine? V-am mai zis doar. Daţi-mi un calculator şi acces la internet şi de acolo’n’colo mă descurc. Cronica n-a suferit prea mult din pricina absenţei subsemnatului. Au fost dăţi cînd am lipsit mai mult timp decît acum. Poate mă veţi ierta şi de data asta că deh.. oameni suntem, o viaţă avem.

Noutăţile. Am zburat pentru prima dată în viaţa mea cu avionul. E la fel ca atunci cînd rîdeam de vărul meu care nu mai călătorise niciodată cu trenul. Adică aşa m-am simţit. Închid paranteza ca să nu par ţăran. Trăim în secolul XXI, deci zborul cu avionul e ceva la fel de banal ca şi mersul cu rata.
Că tot eram la capitolul “aveoane”. Am zburat de pe Băneasa. N-o să vă descriu prea mult condiţiile de acolo. Pot doar să cred că undeva, într-o ţară foarte, foarte săracă, au cu siguranţă un aeroport sau măcar un aerodrom cu mult mai decent decît “Băniasa”. Eu încă fumez. Şi-n Băneasa dacă vrei să fumezi după check-in eşti obligat să plăteşti 2 euro (o nenorocită de cafea) la EuroShop şi să te înghesui într-un spaţiu de 2 metri pătraţi alături de alţi 7 vicioşi ca şi tine. Cum spuneam în postarea anterioară, dacă mai aveai vreun dubiu cu privire la a pleca din România, Băneasa are efect de laxativ cînd vine vorba de dubii sau îndoieli pe considerente patriotice. Sentimentul este de lehamite, oamenii în special românii se înghesuie la coadă de parcă ar zbura avionul fără ei, duhneşte a urină ca într-o latrină uriaşă, şi în general e naşpa, ca să mă exprim pe înţelesul tuturor. Dar băşinile elitiste trebuie să pută a parfum de trandafiri, nu?

Pot să spun despre ziua de dumincă doar atît: ne-am trezit într-o lume pe care o ştiam, în care ne-am născut şi am crescut, o lume în care am învăţat cum să ne descurcăm, şi ne-am culcat tîrziu de tot în noapte, într-o altă lume, ciudată, misterioasă, exotică din cauza palmierilor şi a mirosului de mare atît de pregnant aici. Cînd m-am trezit luni dimineaţă şi am ieşit pe balcon, am avut parte de o surpriză extrem de plăcută. Peisajul se dezvelea acum clar, încins de soarele extrem de fierbinte pentru 7 dimineaţa, iar marea se vedea albastră, mare cît o mare undeva în dreapta mea.

Au trecut 4 zile de cînd ne aflăm aici, în ţara adoptivă. Despre mine pot să vă spun că deja mă simt ca acasă. Oamenii sunt extrem de relaxaţi, criză e şi la ei, dar măsurile lor sunt altfel decît cele din România. Oamenii ăştia fac economie la energia electrică. Ca exemplu, am trecut pe lîngă o hală mare ca apoi să aflu că de fapt acolo era Carrefour-ul, dar imensa firmă luminoasă cu binecunoscutul logo era stinsă. În orice caz, ei nu par a avea un boc la butoane care să-şi asume în fiecare zi responsabilitatea pentru măsuri incompetente de redresare a economiei.

Acum suntem mai hotărîţi ca niciodată să ne stabilim aici. Dacă sunteţi cuminţi poate o să vă spun şi numele ţării pentru care am părăsit România. Cei care ştiu deja, gura mică, toate la timpul lor.

***

to be continued..