Ghespre autor.

Ok, numele meu este Ionuţ Seliman, şi bloguiesc de relativ puţină vreme, preferînd să stau la început în umbră, pentru documentare, cum s-ar zice. Am văzut lumina zilei în maternitatea din Braşov într-un ianuarie plin de zăpadă al noului an, pe atunci ‘85. Da, sunt decreţel şi sunt mîndru de asta. Sunt produsul dragostei dintre mama şi tata, doi moldoveni care veniseră în Braşov, precum pleacă acum romînii în Spania sau Italia. Tata avea experienţa Bucureştiului, dar munca şi regimul comunist i-au purtat paşii spre Braşov, unde avea s-o cunoască pe mama, o tînără speranţă, vînzătoare la Aprozar, raionul Legume-Fructe. Ok, să trecem peste aceste detalii. Ideea este că părinţii mei, deşi ignoranţi cum i-ar cataloga astăzi ‘telectualii anagramaţi cu facultăţi făcute la privat, au sădit în mine acel bun simţ al omului simplu, modest, acel bun simţ verigă lipsă în societatea noastră azi, de nenumărate ori. Am crescut în faţa blocului, în cel mai nou (îmi place să cred) cartier al Braşovului, celebrul deja, Răcădău, cartierul urşilor gunoieri pe Discovery. Copilărie în pădure, ierni pline de zăpadă, veri calde (pentru Braşov). Pînă în şcoală, eram chemat Ionuţel. Ion era alt puşti mai mare decît mine cu vreo două primăveri, şi aşa se făcea distincţia. Eu Ionuţel, el Ion. Acum cred că e însurat, dar nu despre el vreau să vorbesc.
În şcoală mi se spune pentru prima dată Seli. Şi de atunci Seli am rămas pentru toată lumea. Ai mei îmi spun Ionuţ, cu accent pe o. Dora, îmi spune Seliman, cu accent pe a. Mi se pare sexy cînd mă strigă aşa, parcă o iubesc din ce în ce mai tare atunci cînd mă strigă. Ionuţu, mi se spune prima dată cînd o cunosc pe soacră-mea. Ionuţu devine şi numele blogului meu. Şi e pentru prima dată cînd îmi place cum sună Ionuţ. Pînă atunci, mi se părea că sună copilăresc, mi se părea că toată viaţa voi fi un adult cu nume de copil. Vezi Ionuţ Dolănescu..dar asta ţine de altă discuţie. Cînd am trecut în clasa a VII-a am început să am joburi de vară. Ca ajutor de zugrav, în general. Se cîştiga bine, iar ai mei erau bucuroşi că începeam să învăţ să preţuiesc valoarea banilor munciţi. La 20 de ani neîmpliniţi mă angajam pentru prima oară în viaţa mea. Unde? Debut fulminant, de care ai mei vor fi mereu mîndri. Fiul de ţăran urbanizat ceauşeşte, se angaja în 2004 la Primăria Municipiului Braşov. După 3 ani petrecuţi acolo, se transfera la altă instituţie, tot în domeniul administraţiei publice. Pasămite, erea avansat, cum s-ar zice. Tinerii ar trebui să caute să se angajeze în administraţie. Ăsta era feedback-ul primit de la oamenii care intrau în contact cu mine. “Numai voi puteţi schimba mentalitatea birocratică, de ghişeu a funcţionărimii de azi!”. Îmi place să cred că aşa e. De doi ani jumate locuiesc cu prietena mea Dora, cu chirie, acest demers făcăndu-i pre mulţi să piardă pariuri cu privire la durata relaţiei noastre. De cca. 5 luni am descoperit groparu.ro, jeg.ro, dono.ro, mosh califaru, etc., şi încă vreo cîteva bloage. De cca. 4 luni mi-am făcut şi eu un blog. Care se află în creştere.

Oana, vă explică deja despre ea în episoadele publicate şi cele ce urmează a fi publicate. Am scris aceste rînduri gîndindu-mă că ar fi frumos să ştiţi cu cine staţi de vorbă.
Pe Oana o găsiţi aici, de-o căutaţi! .