Publicat de: ionutu | Mai 22, 2008

Care o are mai mare?

Frustrarea dragii mei, frustrarea, nu vă mai gîndiţi la altceva pentru că nu la asta mă refeream. Într-o plimbare scurtă prin Braşov, te poţi întoarce cu o alergie gravă la culoarea portocalie acasă. Oficial, dacă acum vreo cîţiva ani Braşovul era o insulă liberală într-o mare roşie (dar roşu new age pesedist), clar acum avem de-a face cu un apogeu al revoluţiei portocalii, în cel mai portocaliu stil posibil. Simptomele sunt clare: borduri care se schimbă, şantier în tot oraşul, prima dată ordine..şi haos. Unii promit apartamente la 35.000 de euro, alţii promit o agendă 9 (cam veche dar mă rog..ei e în slujba Voievodului, a Împăratului Luminii..), alţii se bat în posturi de televiziune, iar alţii, tac şi nu fac, cîştigînd în schimb teren electoral ( tot ăia roşii ai Prostănacului sau mai bine zis ai Bunicutzei -apropo, nea’ Nelu are un blogg surprinzător de interesant- ).
Pe final vă provoc la un exerciţiu de gîndire: cine credeţi că va sărbatori, de azi în două săptămîni, sau va plînge înfrînt? Oricum este irelevant. Tot cetăţenii sunt cei care vor resimţi efectele unui minut pierdut pe data de 1 iunie într-o cabină de vot, în următorii 4 ani. Practic e un ciclu, dar n-o să mai insist pentru că ar fi doar variaţiuni pe aceeaşi temă şi sunt deja ştiute de toată lumea.
Aici aveţi o poză reprezentativă. Iar dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, eu aş alege continuitatea?

Anunțuri

Responses

  1. asta e campania
    portocaliu, galben, rosu, ….

    trebuie sa s afirme si ei intr-un fel sau altu . daca nu au putut in 4 ani, o fac acuma cand mai sunt cateva zile.

    asta e intradevar o realitate crunta (sa iti decizi soarta orasului in decurs a 4 ani timp d un minut) asta eee

    pacat!!
    adevarul ca nici odata nici cetateni nu vor fi multumiti de nimeni si nimic.

  2. Problema este ca nu avem alternative si neavandu-le, nu mergem la vot, neparticipand, decid altii ptr noi si uite-asa, se perpetueaza prostia si infatuarea: ei se umfla, noi la fel dar cu datorii, nervi, regrete, frustrari..vorbesc aici la general..degeaba avem ipocrizenia aia de Reforma „morală” a clasei politice..

  3. man iti repet ce am scris si in alta parte: personal nu am chiar nimci cu scripcaru si crede-ma ca stand 2 ani in Bucuresti si intorcandu-ma am gasit un oras sanatos schimbat in bine. Acum sunt de mai bine de jumatate de an plecat in Cluj si de cate ori am revenit, la fel, ceva era mereu schimbat in bine. Si comparativ vorbind sunt multe aspecte care ma pot face sa afirm ca in ultimul timp brasovul s-a transformat in bine si avem (atentie chiar nu exagerez!!!) unul din cele mai frumoase orase est-europene. Iar faptul ca am avut de a face cu un finlandez, o nemtoaica o tipa din danemarca doi cataluni (ca daca le zic spanioli ma omoara :D) care au venit odata in vizita si a mai revenit apoi de minim 3 ori din simpla placere si din simplul fapt ca le-a placut orasul spune tot. Mai mentionez si tona de romani de prin alte orase care vorbesc laudativ de oras ?….
    E clar…din interior se vad poate cine stie ce probleme de coruptie si alte dracii d-astea…nu neg, or fi….Insa fratilor…va zic din aspectele mai sus mentionate ca lucrurile s-au schimbat in bine si foarte bine 😉
    Sa nu mergi insa la vot e cea mai mare prostie. Asa anti-rosu cum sunt (nici azi nu-mi vine sa cred cat de bine sta culoarea aia pe un partid atat de rosu ca psd-ul) deci repet atat de anti-rosu cum sunt si tot m-am dus sa pun stampila si pe nea Ilici la nevoie. Pentru ca absenteismu nu e o solutie sub nici o forma. 😉

  4. @mike
    N-am spus ca n-o sa merg la vot. Si sunt de acord cu tine. Brasovul incepe sa conteze in ofertele agentiilor de turism de afara. O spun cifrele. O spun statisticile cu numarul de turisti care vin la Brasov. Pe mine ma indigneaza in schimb circul creat de baietii astia din fosta alianta DA. In loc sa colaboreze la nivel de administratii, se porcaie, ca la usa cortului. Daca ar merge si tinerii la vot, n-ar mai hotari populatia rurala si pensionarii pentru noi.

  5. corect..
    Man, circul asta electoral este cam pe peste tot in tara nu doar in Bv. Si este si afara. Alocuri ce-i drept dar este si la case mai mari. iar personal sincer ma lasa deja rece pentru ca astea sunt deja cam axiomele unei perioade electorale. circul, muscatul de c** atacul sub centura etc. Crezi ca aici in Cj lumea e mai linistita ?….Chiar ma amuzam citind azi in drum spre munca in gazeta sporturilor, un anunt electoral de la pnl (era galben albastru, banuiesc ca ei sunt) care prezenta clasamentul iar pe ultimul loc nu era u cluj ci Alin Tise si un mesaj de genul „vrei sa il votezi pe cel care te-a dus pe ultimul loc ?” Mi-am zis ca astea-s gainarii la care doar aia cu iq sub 70 poate le mai musca. la fel si mititeii si gratarelele lu vanghelie in bucuresti. Din pacate nu….sunt multi care pun botul. pentru ca astfel de gratare publice nu se fac doar de dragul oamenilor ci se fac pentru ca s-a demonstrat ca au dat rezultate. cat de mari, cat de mici….nush dar au dat. Si tot circul asta e deja dupa cum ziceam, o axioma dar care ar diparea daca romanul nu ar apleca urechea la gainarii, daca ar ingnora scandalul si apetitul lui pentru scandal macar odata la 4 ani… Nu uita ca traim intr-o tara in care cel mai bine vandut „ziar” (ghilimele ca fituica aia cu greu o numesc asa) e libertatea si in curand click si cancan. Asta spune tot despre electorat, iar cei care se inscriu in cursa cunosc bine ce vrea acest electorat. Si se comporta ca atare.

  6. ezac’!

  7. ah si sa nu uit. probabil voi fi unul din cei ce vor veni acasa sa puna stampila pe primarele actual 😀
    Atat din motivele ceva mai sus enumerate cat si pentu linistea mea sufleteasca ca nu pune nimeni semnatura in dreptul numelui meu din senin.
    Ideea de baza insa la astfel de alegeri e de a-i da viitorului omuletz de la primarie si un consiliu cu care sa poata face ceva. pentru ca noi am mai trait cazul Ghise….iar la nivel local, ORICINE ar fi primar si ORICARE din partidele opozante ar fi majoritare in consiliu, isi vor pune la nesfarsit piedici. si fara motiv. Doar asea…de-a dracu… Doar nu vrei sa-si faca primarul imagine tocmai cu ajutorul consilierilor din opozitie sau viceversa ? 😀

  8. ok atunci ne vedem la vot..tu cu optiunea ta, iar eu cu a mea, important e sa trecem si pe acolo pentru 1 minut.. 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: