Publicat de: ionutu | Septembrie 7, 2008

Overheard pe la Cerb.

Tăţi artiştii streinezi care au concurat pe la marele festival otohton, votat cel mai penibil eveniment TVR din poll-ul Cronicii, or avut ghizi voluntari. Adică juni şi juniţe din Braşov, care pentru completarea CV-ului personal cu implicarea la Cerbu’ de (H)Aur, experienţă plăcută şi distracţie zic ei, au făcut-o pe ghizii personali pentru fiecare concurent în parte. Aşaaaaa.
În seara cînd avea să cînte şi Bănică juniorul am avut invitaţii. La fel cum am avut şi aseară, la finală. Să revin. În spatele nostru se aflau concurenta din Suedia, mama ei (cîştigătoare de Cerb sau participantă şi ea în tinereţe din cîte am auzit) şi ghida lor, o fetişcană atîta de greţoasă şi de importantă, că parcă ziceai că era ghid pentru Madonna, regina Elisabeta, Lady Di şi Camilla Parker, la un loc fratele meu. Şi atîta se chinuia să govorească o engleză americănizată, de-mi venea să mă-ntorc la ea şi s-o pleznesc, zău aşa. Dar, prostia de care eu o suspectai că o poartă sub cosiţele-i creţe, nu întîrzie să iasă la iveală, şi drept urmare, o să vă împărtăşesc şi vouă faza, pentru că este monumental de penibilă, pentru ea, adică. Repet, concurenta era din Suedia.
Ghida cea creaţă şi jmecheră către concurenta suedeză, deci:
Do you have a Swiss flag? (adică un steguleţ pentru spectatori, d’ăla de-l flutură plictisite piţipoancele care nu înţeleg versurili)
Concurenta suedeză:
No, I never had a Swiss flag..?! (mirată şi contrariată de întrebarea ghidei ghiduşe)
Ghida, şi mai contrariată:
But, how come?!?
Suedeza:
Because..I’m from Sweden?
Ghida:
Yes, you do.
Eu la faza asta erea să cad sub scaun. Trebuia să fii auzit şi voi. Penibila a tăcut apoi precum rahatu’ cînd e în iarbă, schimbînd subiectul după două minute. Eu însă am ţinut-o minte! 😉 😀

Anunțuri

Responses

  1. Iote, mă, la el! Se ia de biata fată de parcă n-ar fi amîndouă ţările republici africane :):):)

    Povestea ta îmi aminteşte de un amic care, pilit fiind un pic, s-a dus cu gaşca să vadă meciuri din campionatul internaţional de volei pe plajă că tot se desfăşura la ei în oraş. A văzut pe tăbliţă că joacă: AUS cu BRA şi s-a apucat să scandeze: Österreich! Österreich! :):):) Cine se-ntreabă care-i poanta, ăla e 🙂

  2. Da’ nu mai bine stateati voi acasa la o berica, o whiskey, o sex , sau in deplasare la o club, o film , o ceva… ? 🙂
    By the way : io intr-o pauza de meci am butonat si am vazut prezentatorii aia 3. Costumele damelor m-au facut sa cred ca era invitat Circul Globus. A fost ?

  3. Distractie la maxim. Sunteti rai. Sa zica mersi suedeza aia ca nu a ghidonat-o Nuti a lu’ Cocos.

  4. M-am spart de râs. Do you have a Romanian Flag?

  5. moş,
    nu ştiu, Circul n-o fost da’ aud că ereau creaţiile lui Bote(zatu) de care erea el fooooooarte mîndru…io zic să se rezume la chiloţi, totuşi. 😀
    Alandra,
    ok, sau Nuţi de la Bruxelles, fata lui Tata. :mrgreen:
    Ovidiu,
    şi eu. 😀
    Oana,
    bună şi păţania amicului tău. 😆

  6. @Ovidiu Eftimie

    Yes, we are 🙂

  7. Yes, we can 😆

  8. Ca bine le mai zici

  9. @Animalics
    facem ce putem! 😆

  10. Mda… sincer e prima oara cand aud de asta 😛

  11. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi s-o părut maaaaare behăială pe la unii concurenţi! Mă gândii şi io c-o fi fost sonorizarea proastă. Cine ştie…
    Iar Bote, da, să rămâie la ce ştie mai bine:chiloţi.De masculi (că cică la de-ăştia e inspirat!…).

  12. parte sonorizare proastă, cea mai mare parte lipsă de talent. Unii nici ei nu erau convinşi că ei sunt cei care cîntă..în fine..festival second-hand, concurenţi seven-hand.. 😀

  13. Anya, bine-ai venit pe la noi 🙂

  14. Bine (că) v-am găsit! Îmi place să vă vizitez! 😀

  15. Şi nu i-a plătit-o public suedeza, urcând pe scenă pe salutul: Hello, Budapesta?!:D


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: