Publicat de: ionutu | Noiembrie 18, 2008

Şefuţul.

După articolul cu şi despre Şefi al Oanei de săptămîna trecută, în care s-a comentat şi opinat trecîndu-se prin mai multe filtre subectul cu predecatul, am constatat că nimeni nu a binevoit să trateze un subect aproape la fel de vital ca şi şeful, dar mereu în plan secund, în fapt de aici provenindu-i şi denumirea diminutivată (sau diminutivală): şefuţul.
Şefuţul ca specie apare şi se dezvoltă de cele mai multe ori în umbra şi hrănindu-se cu firimiturile Şefului. Are aproape aceeaşi vîrstă cu Şeful, au fost colegi de liceu sau facultate, sau vecini de bloc. Sau de secţie de uzină, asta după ’89 încoace. Unica diferenţă între el şi Şef, după opinia sa, este că Şeful a avut pile, mă-sa ducea pachete şi plicuri cu bani profilor ca odrasla să treacă anul, a avut noroc, oricum e un incompetent care a uitat de unde a plecat; bineînţeles toate aceste lucruri fiind spuse numai în cercuri restrînse şi în mod eminamente pe la spatele Şefului. Dacă mă întrebaţi pe mine, diferenţa dintre cele două specii este mică spre infimă.
Şefuţul este cel mai coios din întreprindere. Odată l-a pus la punct şi pe Şef de faţă cu toţi, asta ca să se ştie că nu e pus în acea poziţie întîmplător. Şefuţul ştie întotdeauna tot. Ştie şi ce ai mîncat la micul dejun. Nu trebuie contrazis. Îţi va face referat. Şefuţul porneşte aproape întotdeauna de jos, de la munca de salahor. Prin dibăcie şi perseverenţă, calităţi pe care ţine întotdeauna să şi le autosublinieze (deşi nu-i aparţin ca elemente de caracter) a ajuns unde a ajuns. Nu întîmplător. Ca Şeful.
Şefuţul nu are în vocabular cuvinte ca feedback. Sau feedback pozitiv. Şefuţul ştie doar să ceară, fără să mulţumească. După ce ai îndeplinit o sarcină (pardon, un task cum îi zice mai nou, nu-i aşa Emile? ) te va face cu ou şi cu oţet, sigur nu direct, ci într-o discuţie spontană cu restul colegilor tăi. Apoi va reformula cele scrise de tine, urmînd ca spre final să şteargă tot ce a reformulat, să folosească textul tău şi semnătura lui, asumîndu-şi practic o muncă ce nu este a lui. Tipic.
Şefuţul nu are prieteni. Are doar duşmani.
Şefuţul nu are weekend. Este mereu la birou. Joacă Solitaire în reţea. Ştiu, nu mă întrebaţi cum, doar el ştie.
Şefuţul nu rîde niciodată. Este mereu serios. Chiar încruntat. Cineva trebuie să fie raţional în întreprindere. Ce, toţi sunt zevzeci ca Şefu’? Eheee, dacă n-ar fi el, s-ar duce dreacului firma/instituţia/organizaţia. Noroc cu el, stîlpul de seriozitate şi siguranţă, niciodată remunerat şi recunoscut la justa-i valoare.
Şefuţul nu vine niciodată cu maşina de serviciu. O ţine parcată în curtea întreprinderii. Să se vadă cît e de cinstit şi devotat cauzei.
Să ne ferească Dumnezeu de şefuţi care intră în politică. Ştiu. Prea tîrziu, e plin de ei în partidele din România.
Şefuţul este cel care dansează cel mai mult la petrecerile întreprinderii. De unul singur. Cei ce n-au dansat cu el, vor avea după sărbători referate. Sau nu vor avea ore suplimentare.
Şefuţul este tocilarul de care se rîdea în şcoală, cel care învăţa totul mecanic. Este şeful de promoţie autoproclamat în facultate. De cele mai multe ori, provine din mediul ingineresc.
Şefuţul este şi el şef. De scară, în blocul unde locuieşte de-o viaţă cu părinţii săi.
Se poate spune că şi şefuţul este om? Se poate, dacă nu-l cunoşti.
Completaţi voi.

Anunțuri

Responses

  1. Şefuţul e mai rău ca şeful. Indubitabil.

  2. Este, tocmai pentru că e sub şef cînd de fapt este făcut să fie şef, iar faptul că nu e îl face să fie aşa cum e. Mă rog. Se înţelege.

  3. Ce-ar mai fi de completat? Nu mai e nimic, ai scris tot. E ca si cum….ti-ai facut temele foarte bine:)

  4. Mi-a plăcut cel mai tare partea cu: „E mereu la birou. Joacă Solitaire” 😀 True.

  5. Mai putem adauga doar ca Sefutul nu e neaparat „sef” si ierarhic. Poate foarte bine sa ocupe o pozitie oarecare, dar sa fie „ochiul si urechea”, sa zicem, patronului; omul al carui cuvant neoficial face si desface; omul care „lucreaza si duminica, atata de loial si dedicat este”, dar o face pentru ca in timpul saptamanii freaca pisicul. E cel care, daca patronul e in concediu, vine ultimul si pleaca primul (deh, probleme pe teren), dar – cu doua zile inainte de sfarsitul concediului – se activeaza brusc si incepe sa gaseasca tot felul de purici in branza. E cel care sapa cu harnicie de furnica pe oricine face cat de cat treaba, pentru ca astfel de oameni – nu-i asa – submineaza unitatea monolitica de nezdruncinat a lipsei de eficienta a firmei.

    Merge?

  6. Cetăţene,
    e perfect! 😉
    „E cel care sapa cu harnicie de furnica pe oricine face cat de cat treaba, pentru ca astfel de oameni – nu-i asa – submineaza unitatea monolitica de nezdruncinat a lipsei de eficienta a firmei.” – asta tre’ s-o ţiu minte.

  7. Şefuţul apare odată cu Adam şi Eva,adică Eva-l prosteşte de cap pe Adam cu măru’ ăla de căcat (care pun pariu că nu era nici măcar copt), Adam ca bou (cu „u” lung) se conformează şi Directoru’ stabilimentului îi pune pe amândoi să-şi dea demisia din grădina aia. Deci Eva = şefuţ, doar că nu s-a gândit că dacă-l sapă pe nefericitu’ ăla de Adam, zboară amândoi de pe post. În acest caz, ţeapa luată e colectivă, şarpele ieşind cel mai bine din situaţie, datorită limbilor date pe lângă dorsalu’ Directorului.
    Şefuţul mai apare şi-n cazul celebru „- Şi tu, Brutus ?”, fiind primul caz de parvenitism în familie…şamd până-n zilele noastre.
    În zilele noastre şefuţii sunt la tot pasul, ei având un statut de neînlocuit în societatea modernă, limbile date de ei sunt de o calitate net superioară celor anterioare ( s-au abgradat de-a lungul timpului ) şi umilinţa cu care dau limbi şi sapă aproapele este vizibilă până şi de nevăzătorii cu certificat original.
    Şefuţul poate îmbrăca cele mai variate şi deosebite forme, aşa că dacă nu aţi fost încă săpat de vreunul, nu vă pierdeţi încrederea de sine, nu disperaţi şi nu îl căutaţi…el va apărea în cele din urmă şi în viaţa voastră.

    Semnat:
    un român futut fără milă de şefuţi în cei 12 ani de muncă.
    acum s-a lăsat, nu mai poate îndura.

  8. E ok T. Bine-ai venit printre noi! 😉

  9. Hop si eu…
    Intr-adevar, sefutul (in opinia mea) este mai important decat seful…
    De ce? Simplu. De el trebuie sa te feresti mai abitir decat fata de dusmani. El este cel care ti se inisinueaza pe sub piele, face pe blandul si prietenul tau pana cand… JMAFFF! ti-o da la ureche. Cu prima ocazie nu ezita sa ti-o „traga” (scuzati limbajul).
    Clar, din cuvantului lui seful nu iese…doar stie el (sefutul) mai bine, e printre angajati, zi de zi, ora de ora, nuuu?

  10. Ionut, citind povestea Sefutului tau, mi-am amintit ca ultimului meu director din Romania ii ziceam noi subalternii chiar asa, Sefut si ca … era o persoana de mare bun simt, fara nicio manifestare din cele despre care spui tu.
    Asa ca … pastrati-va speranta, oameni buni, sefii de treaba sunt printre noi. Daca nu dati de niciunul, scrieti-mi si va dau eu adresa celui cu care am avut placerea sa lucrez 😉

  11. Sunt convins că se află printre noi, dealtfel nu am zis că n-ar fi. 😉 Doar că Şefuţul este încă o tară a noastră, de care nu văd cum vom scăpa, dacă vom scăpa. Măcar de s-ar estompa..na că am făcut şi o rimă.. 😆

  12. Pai n-am zis ca ai zis ca nu e, vroiam doar sa nu pice angajatul roman cititor de blog in depresie, ca tot aveam solutia sa impiedic asta … 😉

  13. Bine v-am gasit

  14. bine ai venit! 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: