Publicat de: ionutu | Decembrie 5, 2008

Diseară vine Moşul.

Da, diseară vine moş Nicolae, iar azi au loc consultările cu Preşedintele. Consultările partidelor cu Băsescu. Abia apoi, cică se poate vorbi de negocieri la sînge pentru formarea Guvernului. Bine, se poate ca zarurile să fie deja aruncate, iar moş Nicolae să ne aducă la noapte un nou Guvern, format din aceeaşi oameni vechi. Vechi şi împuţiţi. Ok. Gata cu analiza politică. Nu e de mine. Şi în plus subiectul este mult prea dezbătut zilele acestea.
Mă gîndeam că niciodată 1 decembrie n-a fost mai lipsit de interes (din partea mea şi nu numai) ca anul acesta. La fel, astăzi e 5 decembrie. Cînd eram copil mic şi cu bube în cap, zilele de 5 şi 24 decembrie mi se păreau cele mai lungi zile din an. De dimineaţă pînă seara trăiam încordat, aveam emoţii, aşteptam înfrigurat. Sigur că în fiecare an primeam aceleaşi daruri de la Moşi: un ploveraş, o pereche de chiloţi, şosete, căciulă, ciocolată, portocale. Rareori jucării. Deduc de aici, ceea ce ştiu cu siguranţă acum, că ai mei părinţi aveau un spirit practic. Copilul se plictiseşte repede de jucăria preferată. N-am primit, în schimb niciodată, beţe în cizme. Asta înseamnă că eram un copil cuminte sau că ai mei promiteau asta doar ca să ne determine să fim şi mai cuminţi? Cuminţi n-am fost deloc. Eram 3 băieţi. Vă daţi şi voi seama ce era de capul nostru.
Pe 5 decembrie seara ne prindea lustruindu-ne cu iscusinţă ghetele. Dîndu-le luciu. Culcîndu-ne devreme. Ani la rînd, pînă prin clasa a patra, mă trezeam în toiul nopţii şi descopeream pachetele din ghetuţe. Nu aveam curaj să le scot să pot vedea ce ne adusese Moşul. Adormeam fericit cu gîndul că Moşul venise şi de data asta, şi uitase de beţele promise. Ale naibii manuale de religie!
Cum spuneam, anul ăsta nu mai simt nicio emoţie specială. Pur şi simplu este o zi ca oricare alta. Asist la discuţii între colegii şi colegele mele, Moşi pentru piticii lor de acasă, la noapte. La noapte nu mă voi mai trezi ca să cercetez înfrigurat ghetele. Voi dormi bine, urmînd ca mîine să-mi iau iubita şi s-o duc la hypermarket. Să ne luăm şi noi ceva de moş. 😀
Aştept în schimb Crăciunul. Şi sper să ningă. Vom împodobi un brad artificial (pin canadian) şi vom asculta colinde de Bing Crosby, Mahalia Jackson. Nu vreau să aud de Hruşcă, Fuego sau alţi cocalari. Sărbători fericite!

Anunțuri

Responses

  1. tot ce contează (părerea mea) e că ÎNCĂ românu’ mai are puterea de-a trece peste toate neajunsurile.
    un Moş Nicolae bogat la tot românu’ !

  2. am doua comentarii de facut:
    1.Nu cred ca mai exista vreun om,care dupa ce a descoperit ca Mos Nicolae,Mos Craciun si Iepurasul de Paste sunt de fapt inventii,sa se mai bucure la fel ca atunci cand inca mai credeau in ei.Insa,un cadou e binevenit(indiferent ca e o nuielusa sau un cadou mai pompos-important e cine il ofera).Si eu sunt un pic trista ca nu ma mai bucur ca pe vremea copilariei de sarbatori.
    2.Inteleg ca de Fuego nu vrei sa auzi(nici eu nu-l sufar),dar cu Hrusca ce ai?Colindele sunt mai frumoase in romana(nu ca as fi eu patrioata pamantului),dar cred ca am importat prea multe „sarbatori” (halloween,valentine’s,pana si de 4 iulie ne bucuram)de la americani,ca sa „americanizam” si colindele noastre.
    Asta e parerea mea.Scz ca am facut ditamai commentul.Have a nice day!

  3. Dragilor, eu ma numar printre aceia care inca se bucura cand vine Mos Nicolae, Mos Craciun si Iepurasul si care incearca din rasputeri sa creada in existenta lor (la figurat vorbind, desigur). Mie imi place sa fiu cea care dau cadouri, sa vad bucuria/amuzamentul/multumirea celui caruia ii dau de obicei un cadou pe care si-l doreste. Incerc sa tion minte cand imi spune fiecare cam ce-i lipseste si…cand vine momentul… vine Mos Nicolae.
    Tin minte cand eram copil (precoce, de altfel)… nu intelegeam cum intra mosul daca usa e incuiata?!?
    Intr-adevar, sarbatorile nu mai au aceeasi valoare pentru noi, oamenii mari, dar incerc sa fiu copil, macar acum… chiar daca nu are cine sa-mi mai aduca mos… important e sa fiu eu mos (sau moasa???).
    M-am inspirat si eu de la voi pentru postul meu de azi 😛 sper ca nu e cu suparare…

  4. T,
    asta e o virtute a romînului: puterea de a face haz de necaz. 😉

  5. ramona,
    1. asta voiam să punctez, dar capul sus, hai să luăm aminte la ce zice Crystal. 😉
    2. colindele romîneşti sunt triste, sunt ca nişte doine de jale, mai ales ăstea de Hruşcă. Plus că pînă şi marele Hruşcă stă 11 luni prin SUA, fiind romîn numai de sărbători, cînd n-ai vrea să ştii care-i este onorariul pentru un concert de colinde. E adevărat ce spui cu americănizarea, daaar, colindele lor, personal, mă umplu de optimism şi reuşesc să trezească în mine spiritul ăla pierdut, al sărbătorilor de iarnă.
    „Oh the weather outside is frightful,
    But the fire is so delightful,
    And since we’ve no place to go,
    Let It Snow! Let It Snow! Let It Snow!”. Mno zi şi tu, nu că-i faină? 😉
    Cel mai mult îmi plac comentariile lungi.

  6. Crystal,
    optimismul tău e contagios. Sărbători fericite! 🙂

  7. ei bine,da cantecul lui Sinatra e fain,dar tot nu-i colinda.E un cantecel despre iarna,totusi.Despre Hrusca asa o fi cum zici tu,dar e roman si canta colinde nu?

  8. Aşa este, ce cîntă el se numesc colinde populare romîneşti. Despre Hruşcă vorbesc. Mie însă nu-mi place. Dar n-am nimic cu cei ce-l plac. Aici nu e ca la manele şi manelişti. Are şi el farmecul lui. 😉

  9. Nu am vrut sa te atac,am incercat doar sa vad de ce nu-ti place.Fiecare cu gusturile lui.nice day!

  10. Ramona,
    nu m-am simţit atacat nicio clipă. Din contră, mă bucură orice dezbatere. Nice day to you to! 😉

  11. Ionutu, ma bucur ca pot molipsi si pe altii. Sarbatori fericite si voua si sa stii ca n-am uitat ca i-am promis Oanei ca ne intalnim cand vine acasa. Sper ca vreti si voi…
    Legat de colinde, imi place Hrusca dar e prea dramatic, cred ca un colind ar trebui sa inveseleasca atmosfera, nu cred ca isi doreste nimeni ca invitatii la masa de Craciun sa planga cu bulbuci, nu? Cred ca noi luam prea in tragic sarbatoarea Craciunului. E totusi un motiv de bucurie. Nat King Cole, Frank Sinatra, pana si Mariah carey…au colinde frumoase.
    Si mie imi plac comentariile lungi 😛

  12. […]O desaga cu praf de vise,
    Un borcan cu veselie,
    O cana cu multumire,[…]

  13. La mine a venit Mosu mai repede. Mos Nicolae. A venit acum o ora si mi-a adus ciorapi. Ciorapi in care Mos Craciun imi va pune cadourile…trag eu speranta 😀

  14. şi la mine a venit. 😉 Mi-a adus un Samsung d780 şi mi-a zis că ăsta mi-e cadou şi de Crăciun, şi de Sf. Ion, şi de ziua mea care e pe 19 ianuarie. 😆 Da’ io’ mă declar mulţumit. 😉

  15. Crystal,
    mai încape vorbă? Io propun Formula Pub din Livada Poştei, că au un vin fiert taaare bun! 😉
    Hruşcă, de acord cu tine. Da’ pînă la urmă sărbătorile de iarnă tre să ne facă mai deschişi, mai atenţi cu cei din jur, mai buni. 😉

  16. Ionut, fiul meu a adormit de trei ori pana acum :))) Verifica ghetutele din jumatate in jumatate de ora. Bucuria este aceeasi la fiecare generatie. Din pacate, adultii nu mai stiu sa fie fericiti, nici macar pentru o seara pe an.
    La multi ani si voua de Mosh Nicolae 🙂

  17. Ionutu, ramane stabilit atunci…Formula Pub sa fie (off the record- pentru vinul fiert).
    Cheeprey, clar ciorapii sunt cei in care Mos Craciun va pune cadourile. Si, in aceeasi tema, eu am primit papuci de casa, sa inteleg ca trebuie sa-mi iau talpasita???
    Ionutu, frumos cadoul tau, iar daca tu esti multumit, inseamna ca Mosul a stiut ce sa-ti aduca 😛
    Alandra, cred ca nu poate nimic egala ce simti cand il vezi pe fiul tau asa curios si bucuros, este? Sa-ti traiasca si sa te bucuri de el.
    Pacat ca noi, adultii, nu mai stim sa ne bucuram si zau ca as forma un sindicat al oamenilor care stiu sa se mai bucure ;)). Mai adera cineva? 😛

  18. Crystal,
    va fi primul meu blogmeet! 😉

  19. si-al meu 😀

  20. Cheeprey,
    😉 la Formulă, în Livadă. 😉 Mai rămîne de stabilit doar data şi ora. 😆

  21. Din toata povestile copilariei cu Mosii (copilaria mea a fost toata pe timpul lui Gerila, Nicolae ramanea inchis in cartile bisericesti si in povestile spuse pe ascuns), retin ca odata, cand aveam vreo 5 ani, ma scoteau din sarite ai mei in ajunul Craciunului cu insistenta de a ne trimite la culcare. Dupa ce ne-au bagat intr-un tarziu in dormitor pe mine si pe sora mea, tot forfoteau pe holuri si prin sufragerie si, iesind sa vad ce se intampla, au avut o reactie de oameni in incurcatura, de parca erau surprinsi pe WC. Ca sa fiu sincera, as fi preferat sa il surprind pe Mos, ca de-aia iesisem. Eram insa suficient de naiva sa nu ma prind si sa nu observ ce faceau ai mei, drept care a doua zi m-am bucurat ca din nou constatasem ca pe ansamblu fusesem cuminte si anul care tocmai trecea si ca Mosul imi citise binisor gandurile sau scrisoarea si ma rasplatise. Dar tot nu am uitat intamplarea si, cand Mosul s-a dezbracat oficial de mantia magica, am facut analogia.

    Pe blogul tau ninge ca si afara!!!! Ce frumos, Mos Nicolae chiar exista! 🙂

  22. Crystal,

    Iti multumesc si iti doresc si tie sa ai numai bucurii. Da, cred ca ar fi cazul sa stim cu totii sa fim fericiti, chiar si pentru lucruri aparent marunte. Acestea dau farmec vietii 😆

  23. Dragilor, acest va fi si primul meu blogmeet. Asa ca… o sa fie super. Cine mai vrea, este binevenit. O data putem stabili? Sau asteptam sa vina Oana si dupa aia?

  24. cel mai bine. Că nu ştiu exact cînd vine. Şi dacă mă gîndesc bine blogmeet sună cam pompos, hai să-i zicem o ieşire între prieteni. 😉

  25. Oana vine în 23 😀

    Cît despre sindicatul oamenilor care ştiu să se bucure – eu vreau să fiu membru fondator :))))

  26. Oana, asa ramane, impartim actiunile. De acord?
    Inseamna ca ne intalnim undeva intre Craciun si Revelion, nu?

  27. Eram să zic că io vreau doar să-mi dezveliţi un bust în holul sediului sindicatului, dar mi-am dat seama că sună pornografic 😀

    Cît despre întîlnire, cred că da. Voi puneţi-o la cale cînd vă e bine că eu nu am obligaţiuni de altă natură, poci oricînd 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: