Publicat de: ionutu | Martie 3, 2009

Nu sunt perfect.

Via dono.
Se spune că perfecţiunea stă în asimetrie. Enunţ pe care mulţi dintre noi ţinem cu toată îndîrjirea să-l combatem. Pentru că aşa suntem noi oamenii: ne place să fim perfecţi în ochii altora aproape la fel de mult pe cît de imperfect ne vedem reflexia în oglindă. Dar dacă n-ar exista oglinzi? Cu timpul am uita cum arătăm, şi atunci poate că nu ne-am mai strădui să fim perfecţi. N-ar mai conta. Ar dispărea subit toate frustrările.

Şi atunci nu e mai frumoasă asimetria? Simetria cui îi place? Pe lîngă faptul că este plictisitoare, mai este şi urîtă. Chiar aşa. Aţi văzut vreodată doi sîni siliconaţi? Care sunt identici? Care nu par a face parte din aceeaşi poveste? Sîni de plastic, sîni de duzină, catalogaţi, cîntăriţi, pe grupe. Uite cum mi-am răspuns singur: simetria ne place, asimetria însă, ne atrage. Ţineţi minte cum se făcea entertainment la începutul secolului XX? Se adunau toţi diformii, toţi uriaşii, piticii, siamezii, malformaţii, etc. şi se încropea un circ ambulant. Care umbla din tîrg în tîrg. Tocmai ca oamenii normali să poată vedea că natura este variată. Pe bună dreptate, oamenii se adunau ca la urs. Să arate cu degetul, să se asigure că ei sunt normali.

Nimeni nu e perfect. Omenirea a căutat tot timpul să-şi mascheze imperfecţiunile căutînd să atingă idealul, forma perfectă. N-am reuşit în peste 2000 de ani, ce ne face să credem că vom reuşi în viitor?

Eu nu sunt perfect. Îmi place să fac numai ce vreau eu, îmi place să vorbesc numai despre ce vreau eu, nu mă pot conforma social. Sunt un soi de reacţionar. Din această cauză, cînd eram la şcoală, detestam comentariile lungi şi insipide de la Limba şi Literatura Romînă. Mă îndoiesc eu că Blaga, Eminescu sau Stănescu stăteau şi codificau toate acele informaţii, pe care noi eram obligaţi să le învăţăm papagaliceşte de către profesori, în epitete, metafore, comparaţii, antiteze. De aceea eu luam întotdeauna 7 sau 8, rar 9, rareori 10. Eram superficial. Poate şi acuma sunt. De ce? Pentru că-mi place să vorbesc cu cuvintele mele? Cu siguranţă că aş fi fost deţinut politic dacă m-aş fi născut mai devreme cu 50 de ani.

Îmi amintesc cum am vrut să întîmpin în clasa a VIII a cariera militară. M-am dus la Liceul Militar din Breaza, am dat o probă sportivă, un test psihologic şi un interviu. Am picat bineînţeles. La ce vă aşteptaţi? Mi s-a spus că picasem interviul şi nici testul psihologic nu prea mă salvase. Degeaba fusesem printre primii la testul sportiv. Fii grăsuni de colonei şi şefi de Stat Major au fost admişi fără să-şi mişte şuncile la testul sportiv. Tot răul a fost spre bine. Nu scriam azi rîndurile astea dacă aş fi fost admis atunci, în 1998.

Sunt un om, ca toţi oamenii, cu vise, cu calităţi şi defecte, care trăieşte zi de zi printre voi. Aş putea fi cel de lîngă tine în autobuz, aş putea fi cel ce stă în spatele tău la coada pentru biletele de cinema, aş putea fi cel de sub tine sau deasupra ta pe listele electorale permanente. Sunt un nimeni şi dacă nu era de ajuns, nu sunt nici perfect, şi nici nu caut să fiu.

Anunțuri

Responses

  1. Nici eu nu sunt perfecta. 🙂
    Am luat postul lui Dono ca pe o provocare, mai ales ca ne-a indemnat sa scriem in acelasi stil despre noi… si am scris! Si-mi place ce-a iesit!

    O seara buna iti doresc! 🙂

  2. asa e. esti cam intr-o dunga.

  3. toader,
    atunci tu eşti în mai multe dungi. Deci zebro! 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: