Publicat de: ionutu | Aprilie 7, 2009

Am fost şi eu la revoluţie.

Aveam aproape 5 ani la revoluţie. Neîmpliniţi. Pe tata nu l-am văzut cîteva zile. Deşi eram foarte mic, ţin minte aproape totul: replici, lacrimi, soldaţi, Ceauşescu, elicopterul decolînd cu „tiranii” în el, steagul fără stemă, abecedarul cu prima filă ruptă. Tata s-a întors la vreo cîteva zile după ce revoluţia a trecut. Cînd s-a întors, ştiu că l-am întrebat unde a fost. Mi-a răspuns cu bucurie în ochii lui albaştri: „- La revoluţie!”. Ştiu că am fost trist pentru că nu mă luase şi pe mine cu el. N-aveam eu de unde ştii că într-o unitate militară pe timp de stare de necesitate naţională, copiii nu au ce căuta. Aşa, ratasem revoluţia. Multă vreme n-a durat dezamăgirea mea. Copiii uită repede..

Au trecut 20 de ani de atunci. Au mai fost vreo două „revoluţii” de atunci. Aia cu „Cheia e la tine” din ’96 la care nu am putut participa tot din cauza vîrstei, şi cea portocalie din 2004 la care am luat parte trup şi suflet.

Am crescut şi am ajuns la şcoală, unde am învăţat la Istorie despre ţările romîneşti, unire, România, Basarabia, Bucovina. Am învăţat că peste Prut, mai sunt nişte români, fraţi de-ai noştri ce au rămas Rusiei la împărţeala marilor puteri. Dacă noi prin revoluţia din ’89 am trecut la democraţia capitalistă, ei au rămas tot ca acum 20 de ani, tot sub comunism.

Asta pînă ieri. Pînă ieri, cînd cei tineri au decis să spună nu. Respect acelor 30000 de tineri ce s-au săturat să mai fie oi. Şi noi ar trebui să le urmăm exemplul. Să ieşim şi noi pe străzi şi să dăm de pămînt cu neo-comuniştii ce ne conduc din palate somptuoase.
Şi la Braşov cele cîteva zeci de studenţi basarabeni au fost susţinuţi de cîteva zeci de tineri. Am fost şi eu acolo, în Piaţa Sfatului şi am scandat „Jos comuniştii!”. Pentru o clipă, m-am simţit parte dintr-o maşinărie de luptă capabilă să dărîme orice obstacol. M-am trezit din reverie dându-mi seama că am fost totuşi prea puţini. Ia să fii cîntat vreun manelist celebru…să vedeţi cum se umplea piaţa..

Prea puţini şi prea tineri. Cred că aşa a fost şi la revoluţie..cel puţin asta am putut vedea pe chipul unui miliţian cu părul cărunt ce se uita la această mînă de manifestanţi anticomunişti solidari cu cei de peste Prut.

Anunțuri

Responses

  1. ionutule, intotdeauna – dar intotdeauna – cei care „dau scanteie” sunt putini, entuziasti si cam prea idealisti pentru gustul maselor. Care mase merg dupa ei, odata ce schimbarea atinge dimensiunea critica.

    Te invidiez. Eu mi-am incurajat prietenii basarabeni din Romania, cu familii peste Prut, la telefon.

  2. E de ajuns şi asta ce ai făcut tu: să ştie că nu sunt singuri. 😉

  3. vezi tu, la revolutie aveam 19 ani… eram vo 20 de insit, inarmati cu tot atitea zB-uri. Un fel de flinte ceva mai moderne, de la garzile patriotice. Cica pazeam o sectie speciala de la o uzina din Prahova. Nu iti spun decat ca toti aveam un singur glonte…
    A fost o zăpaceala, totala, la revolutie sau ce-o fi fost ea. Din pacate, si la moldoveni, nu e prea clar ce e acolo. incercare de lovitura de stat? Jos comunistii da bine… dar, observatorii straini spun ca alegerile au fost pe bune. si inca o observatie: daca nu s-ar fi apucat de distrugeri, poate alta ar fi fost situatia… (chiar daca printre ei or fi fost şi cei care au incitat, special, ca sa motiveze interventia in forta a milititenilor)

  4. Ionut, eu aveam pe atunci 9 ani cand a avut loc revolutia. Imi amintesc cum mergeam alaturi de parintii mei de la bunici si pe Saturn se auzeau bubuieli de mitraliera (din centru). Vecinii facusera un comitet de scara, pentru siguranta blocului. Nici acum nu stiu de unde aveau unii dintre ei Kalasnikovuri … a fost airea. Treceau anfibiile pe calea bucuresti ca mertanele din ziua de astazi . Nu vreau sa-mi mai amintesc, chiar daca am doar franturi de amintiri…

  5. Sebi,
    ce-a fost acum 20 de ani, mă tem că nu vom ştii niciodată cu adevărat.. media vine cu o versiune comercială, general valabilă pentru toată ţara, pe care o ştim cu toţii, inclusiv străinii. Apoi fiecare vine cu modul în care a trăit el acele zile. Rămîne în final certitudinea că acolo au murit oameni, că acum trăim în democraţie, că acum putem scrie pe bloguri (şi în ziare uneori) despre cei de la putere. Poate că ăsta ar fi unicul nostru cîştig. Nu ştiu să identific şi altceva, pentru că eram prea mic cînd Ceauşescu era încă pe val.
    În Moldova trebuia să se termine cu şmecheria odată şi-odată. De ce nu acum? Şi cum poţi face o revoluţie paşnică atunci cînd te ridici împotriva unor comunişti împuţiţi?

  6. Radu,
    eu îmi amintesc soldaţi ce-şi fixaseră mitraliera pe trepied (sau cum i-o spune că n-am făcut armata) chiar sub geamul nostru (locuiam atunci în capătul Răcădăului, chiar ultimul bloc 🙂 ) şi cum trăgeau spre Tîmpa în terorişti.. culmea dinspre Tîmpa nu trăgea nimeni.. mereu m-am întrebat de fapt în cine sau ce trăgeau. Şi cum băteau cu ţeava mitralierei în geam şi-i spuneau maică-mii care era îngrozită: „Săru-mîna tanti, o cană cu apă nu ne dai şi nouă? Că ni-i sete şi nouă.” Iar eu priveam curios la kalaşnikoavele lor care mă fascinau şi înfricoşau deopotrivă. Nici eu n-am să uit acele zile.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: