Publicat de: ionutu | Mai 7, 2009

Cristina, o lecţie de viaţă.

Sunt zile în care egoismul pune stăpînire pe noi. E normal. E uman să fii egoist. Cine n-a fost măcar o dată egoist, indiferent de circumstanţe? Face parte din noi, la fel ca şi altruismul, încrederea în alţii, neîncrederea în alţii, şi aşa mai departe. N-o să ţin acum o prelegere despre alterarea sufletului uman sub auspiciile societăţii în care trăim. O să spun doar că ne înstrăinăm de noi, cîte puţin în fiecare zi. Uităm să mai fim oameni, devenim nişte automate.

Ne place să credem că avem probleme grave, peste care nu cu uşurinţă putem trece: sunt prea gras, sunt prea scund, nu suport carnea de oaie, nu pot să beau decît sucuri fără acid, etc., etc. Urmărim drama Nikitei, ne enervăm alături de Mircea Badea, citim Click! şi Can Can, avem preferinţe politice, suferim cînd Mutu are un junghi intercostal sau cînd Chivu îşi scrînteşte degetul mic de la piciorul drept. Ne inflamăm pentru Gigi Becali şi urlăm cu toţii în cor: free Gigi! Peste toate astea, unii încă o mai caută pe Elodia. Da..! Avem o viaţă plină. Ne pricepem cu toţii la politică şi fotbal, urmărind talkshow-urile de pe posturile de nişă, suferind pentru că Chelsea nu s-a calificat în finala Uefa Champions League. Dar parcă poţi să condamni pe cineva pentru asta? Nu poţi. N-ai cum. Face parte din viaţă, din noi.

Am cunoscut-o acum vreo 4 ani, cînd Dora mi-a zis că o fostă colegă de-a ei din liceu are leucemie. Am simţit un fior rece pe şira spinării (clişeu sau nu, asta descrie cel mai bine sentimentul simţit de mine la acea oră) gîndindu-mă că boala asta e al dracului de imprevizibilă. Loveşte cînd nu te aştepţi. Azi te simţi bine, te doare puţin capul. Te duci la medic, îţi faci analizele, afli că ai leucemie.

cristina

Trebuie să recunosc că pe mine m-ar fi doborît vestea. Bine, pe mine mă doboară o simplă răceală, nu mă mir. Însă nu şi pe ea. Nu o cunosc personal, am văzut-o o singură dată pe stradă la cîteva luni după şedinţele obişnuite de chimioterapie şi cînd boala regresase. Îşi pierduse părul, un lucru atît de important pentru toate femeile. Sub baticul viu colorat, începea să-i crească. Nu arăta ca o persoană bolnavă. Atît era de pozitivă. Şi reuşise! O poate face şi acum, dar trebuie s-o ajutăm şi noi.

Acum, după 3 ani, boala recidivează. Iar ea are nevoie de noi. Pentru mai multe informaţii, accesaţi acest link: http://www.helpcristina.info/index_rom.php

Anunțuri

Responses

  1. […] Cristina are nevoie de ajutor. Detalii aici si aici. […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: