Publicat de: ionutu | August 21, 2009

Ce aş face dacă aş fi Crin şi aş vrea să-l bat pe Băsescu

Plecăm de la o premisă general valabilă în România cînd vine vorba de exprimarea unui vot. Românul s-a obişnuit în ultimii 20 de ani să voteze după ureche şi să aleagă dintr-o serie de rele, răul cel mai mic. Ştiu asta pentru că nici conştiinţa mea de alegător, n-a făcut vreo excepţie de la regulă, cînd în 2004 l-am ales pe Băsescu în defavoarea unui Năstase pe steroizi la acea vreme.

2004 a fost un an romantic în care nişte băieţi buni la PR şi marketing politic au decis că noul roşu va fi portocaliul, revoluţiile portocalii ale acelui an urmînd să intre în istoria recentă a lumii şi a acestui mic colţ de Europă. Ardeiul roşu iute şi culoarea portocalie, lacrimile politicianiste, mesajele scurte, toate au prins bine la publicul devorator de telenovele care suferea atunci de o amnezie generalizată, uitînd complet de cheia schimbării şi eşecul lamentabil al unei guvernări ce anunţa să taie în carne vie, în ’96. Totuşi datorită acelui vot am putut vedea diferenţa dintre o guvernare liberală de 2 ani cu tarele ei, şi rahatul în care ne scăldăm acum de vreo 8 luni de guvern bok (rahat în turceşte) în care nu s-a făcut nimic, în afară de a rîde în nas românului de rînd, românului mic afacerist, românului bugetar ş.a.m.d.

2009, de fapt toamna lui 2009 se anunţă a fi una extrem de fierbinte pentru staff-urile de campanie ale celor 3 partide principale de pe scena politicii româneşti. Să-mi fie scuzat limbajul clişeistic, dar este cel mai apropiat pentru a-mi putea exprima ideile în acest articol.
Pentru prima oară în ultimii 5 ani, celui mai puternic om din stat, Băsescului, îi tremură scaunul sub fund. Ameninţarea vine pe fondul unei guvernări patetice a partidului păstorit pe faţă de el, pentru care în nenumărate rînduri el a girat. Contracandidaţii sunt cel puţin pe măsura lui, un Geoană cu un PSD în plină creştere, şi un Crin Antonescu suficient de credibil încît să răstoarne carul mare băsesciano-pedelist de unul singur. În 2009, România are pentru prima dată în istoria recentă ocazia de a nu mai alege din mai multe rele, răul cel mai mic. Avem pentru prima dată o opţiune. Să nu dăm cu piciorul acestei şanse.

Dacă aş fi Crin Antonescu l-aş lăsa pe Băsel să se autodistrugă prin propriile acţiuni care au mers în 2004 dar care nu prea mai ţin în contextul actual. Am văzut declaraţia lui Antonescu în care anunţa că el nu va face un circ din această campanie, şi nu va juca în hore electorale braţ la braţ cu activiştii de partid, puşi în mulţime ca nişte animatoare uleioase de club de noapte. Nimic mai corect.
Aş mai miza foarte mult şi pe mediul online, încercînd să cîştig susţinerea tuturor infomaniacilor, în speţă a celor cu trafic şi automat lideri de opinie. Dacă un blogăr celebru are în medie undeva la 3000 de unici pe zi, atunci este lesne de imaginat ce potenţial are acest bazin electoral slab fidelizat. Iar numărul blogerilor din web-ul românesc este în creştere, cititorii de bloguri care au renunţat la obişnuitul ziar la cafeaua de dimineaţă, la fel.
Campaniile door-to-door sunt bune, propagă capital de imagine pe termen scurt, însă mesajul se pierde rapid, oamenii fiind extrem de reticenţi la astfel de metode aplicate în contextul actual, cînd datorită massmediei clasice, electoratul este sufocat, este sătul de scandal şi incompetenţă, lehamitea faţă de politic fiind actualmente starea generală a oamenilor.
O puternică mişcare de atragere a mediului online este o posibilă carte cîştigătoare pentru cel ce ar miza pe ea. Avem precedentul numit Obama, în State.

Cîteva logo-uri şi slogane bine create, care să fie afişate zilnic pe internet, conferinţe postate pe Youtube şi Trilulilu, pot sedimenta în conştiinţa electoratului opţiunea pentru beneficiarul unei asemenea campanii. Să-i lăsăm pe Băse şi pe Geoană să se bată la TV pentru amuzamentul ţaţei Floarea din Văscăuţii de Jos. Crin ar trebui să-i convingă pe copiii şi nepoţii acesteia, care cel puţin la modul teoretic, ar trebui să voteze pentru un candidat tînăr, non-comunist, modern, decent, care poate face diferenţa între imaginea unei Românii manelizate, şi cea a unui stat aflat încă în dezvoltare dar care stă cu drepturi depline şi în mod decent la masă cu marii jucători ai Europei, şi de ce nu, ai lumii.

Anunțuri

Responses

  1. Eu as posta un astfel de banner gratis, imediat, fara discutii. Sigur, exemplul meu poate nu e relevant (hihihi, exact ca traficul pe care l-as pune la bataie .. 🙂 ) dar poate sunt si altii dispusi sa sustina campania lui Crin fara niciun alt castig decat o constiinta mai linistita.

  2. Ne aflam in era Obama.adica a alegerii tale alese deja de altii :).O sa avem de ales intre un Basescu care nu va candida, Oprescu care asteapta boborul sa-l cheme la marire, Geoana care e prostanac si nu are sustinere din partea PSD, si un candidat surpriza domnule, ochi albastri, politicos si vine in ultimele 2 luni si rupe prin campania lui curata si tintita direct catre inimile iubitorilor de telenovele romani.super fain, pacat ca oricum toti 4 sunt masoni…asa ca romanilor alegeti bine alegeti cu grija dar alegeti pe cel pe care vrem noi sa-l alegeti.intelegme strategia lor si abia apoi actionam cu stampila.chiar am devenit destul de pesimist de cand semnez tot felul de hartii pe la servici…nu am incredere in bucata aia de lemn tradatore ce se numeste stampila…

  3. Draga prietene,
    Crin Antonescu ar fi cea mai buna solutie pt.Romania.
    1-nu este implicat in „combinatii murdare”
    2-nu are dosare si coolaborari
    3-este crescut in democratie
    4-este civilizat
    si lista ar continua in favoarea domnului Antonescu
    Problema este tinerii sa iasa la vot si asa este trebuie folosit internetul pentru promovarea candidatului in acelasi timp sa nu uitam in diaspora traiesc foarte muti tineri cu drept de vot la ei trebuie ajuns prin tehnologie pt ca sint sigura ceilalti vor face vizite si bai de multime.Nu stiu citi romani din diaspora mai gusta baile de multime atit timp cit 90% dintre ei au acces la tv romaneasca si vad circul care este.Tinerii moldoveni au reusit tineri iranieni au reusit de ce sa nu reuseasca si tinerii romani.

  4. Foarte bine punctat prietenă dragă, chiar aşa, noi de ce n-am putea?

  5. Ardelene,
    bucata aia de lemn trasează destine, împarte bugete, ne afectează pe noi toţi. Nu e doar o simplă bucăţică de lemn sau plastic. E şi-un simbol al democraţiei.

  6. Că bine le zici! Acum chiar avem de unde alege. Sper să se producă o schimbare. În bine mă refer. E nevoie de asta. Aş vrea să ajut să se întâmple asta şi chiar pot să o fac. Mă implic 🙂
    Toate cele bune

  7. Simt nevoia să mă laud: Nici în 2004, nici altădată, nu mi-a trecut prin minte să-l votez pe domnul Băsescu!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: