Publicat de: ionutu | August 26, 2009

A doua scrisoare către generaţia noastră

Ok, după ce ne-am smiorcăit şi înduioşat citind rîndurile astea, cred că e cazul să revenim cu picioarele pe pămînt, să ne ciupim reciproc să fim siguri că nu-i un coşmar, că da, suntem încă în România anului 2009 (sau ce a mai rămas din el) şi că tot ce a fost frumos odată, a fost. Acum nu mai este.
Da oameni buni, noi suntem aceia care am mai rămas pe aici, sperînd că dacă muncim cinstit şi ne duce un pic mintea, putem da lovitura şi aici, fără să fie nevoie să fim căpşunari în Spania sau conaţionali cu Mailat, în Italia.
Noi suntem cei ce am intrat la facultate cînd încă se mai dădea admitere, şi care după ce ne-am spetit muncind şi terminînd şi o facultate simultan, ne vedem nevoiţi să ne acceptăm statutul de şomeri sau viitori şomeri cu diplomă. Sau, după caz, ne aflăm în situaţia penibilă de a face un compromis cu noi înşine, acceptînd să lucrăm la patroni îmbogăţiţi peste noapte, sau prin instituţii de stat, pe salarii de mizerie, doar de dragul unei idei, de dragul unui principiu.
Principiile nu ţin de foame. Ele nu te fac un om mai bun. Cel puţin nu un om mai bun în ochii societăţii actuale. Te fac să devii un ciudat, un luptător pentru supravieţuire, dar ce bine-i să fii acasă, printre ai tăi.
Suntem doar nişte procente în sondajele partidelor, în audienţele televiziunilor. Noi suntem cei pentru care nu mai este loc în ţara noastră, condusă de o clasă politică pentru care pensionarii şi asistaţii social sunt mai importanţi, aducînd mai repede imagine şi capital electoral.
Nouă ne-au rămas băncile, creditele, programele „Prima Casă” şi „Vacanţă pe litoral”, locurile de muncă din ce în ce mai puţine şi mai prost plătite. Cu toate astea, pe umerii noştri se clădeşte cică viitorul, şi se menţin încă pomenile sociale. Suntem generaţia „Hai că se poate!” şi ne complacem în chestia asta.
Ne regăsim în personaje precum Mircea Badea, fără să recunoaştem că astfel ne facem mai mult rău. Suntem mulţumiţi cu ce avem, ştim că mai mult încă nu se poate, şi trăim cu speranţa că toate vor veni la timpul lor, practic toate astea ocupîndu-ne tot timpul.
Suntem cei ce umplem hipermarketurile de Crăciun şi Paşte, doar pentru că ni s-a inoculat de mici ideea că de sărbători, masa trebuie să fie plină. Sărbătorim Valentine’s Day şi Haloween de parcă ar fi tradiţiile noastre naţionale.
Noi suntem cei ce trebuia să condamnăm comunismul, şi am sfîrşit trăind într-o struţocămilă neo-comunistă. Ne-am pierdut coaiele undeva pe drum, geaca de blugi, pagerul şi celularul luîndu-ne minţile.
Zău că ne merităm soarta, aşa că gata cu lamentările, trezirea! Cît încă se mai poate…

Anunțuri

Responses

  1. Deși nu am prins admitere în facultate, îmi pare sincer rău. Toate blondele, pitzi, cocalarii, proștii, sportivii fac o facultate pentru diplomă. Nu zic, se găsesc printre ei și cu mult creier, dar foarte rar. Am terminat o facultate cu rezonanță foarte bună, Facultatea de Business. Căcat, cine aude numele ăsta râde o săptămână și face mișto trei secole. Acum stau pe nașpa, ginesc mailurile de la ejobs, myjob și bestjobs să dau cu dublu clicku„ în speranța că mâine sună telefonul pentru un interviu.

  2. Sphinx,
    nu-ţi pierde speranţa. 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: