Publicat de: ionutu | August 27, 2009

Nuvelă (partea a II-a)- continuare. Tot fără titlu.

Continuare de aici.

…………………………………………………………………………………..

Vîntul adia uşor printre trestiile culcate pe suprafaţa apei, două libelule tot încercînd să aterizeze pe un băţ de papură maroniu, dar fără succes. Ion scoase undiţa încropită dintr-un băţ de salcie, un fir vechi de nailon, o bucăţică de plumb, şi o pană de gîscă pe post de plută. Cîrligul cel nou, luat de la basarabeni, strălucea auriu sub lumina apusului de soare ce se revărsa peste iaz şi cîmpia din jur. Schimbă rîma cu una nouă, proaspătă, ce se zbătea între degetele lui noduroase, cu unghii roase sub care stătea mîndru un negru adunat de cînd scormonise în gunoiul din spatele casei, după rîme.

Făcu o ultimă aruncare, sperînd să mai prindă ceva, înainte să se însereze bine de tot. Îi plăcea să pescuiască. Se simţea în largul lui, relaxat, detaşat de problemele de acasă, de gîndurile ce-l chinuiau de la o vreme încoace, de frica necunoscutului ce i se aşternea în faţă, de privirile iscoditoare şi piezişe ale oamenilor din sat, de parcă era el vinovat că se născuse pe pămîntul ăsta, şi ducea viaţa pe care o ducea. Pluta zvîcni o dată scurt, după care se duse la fund, moment în care Ion smuci băţul, o burtă mare alb-verzuie se văzu pentru o clipă, după care la piciorul băiatului se zvîrcolea un biban uriaş, cu înotătoarele înfoiate şi cu cîrligul atîrnîndu-i cu rîma încă mişcîndu-se, de buza uriaşă de jos.
Satisfăcut, băiatul mai aruncă o dată undiţa, cu gîndul că rîma aia zglobie, îi purtase noroc. „Şi dacă mă duc, ce-o să fac eu acolo? Cum am să mă descurc? Nu ştiu o boabă din limba lor, nu cunosc pe nimeni. Cum am să mă descurc?” se gîndea aprinzîndu-şi în acelaşi timp o ţigare. „Ce au să facă frati-miu şi surorile aici, singuri, fără mine..o să mă aştepte, asta o să facă. O să le trimit bani de şcoală. De haine, caiete, lemne pentru iarnă. Să fiu sănătos, n-am altceva de pierdut” gîndea în timp ce-şi strîngea lucrurile şi se pregătea s-o ia la picior către casă.

Drumul spre sat era unul drept, de-a lungul unui deal pe ale cărui laturi se aflau în dreapta satul, în stînga pămînturile oamenilor, islazul unde păşteau vacile, stînile de unde venea miros de caş nou şi borş de oaie, pîrîiaşul unde la prînz se adăpa cireada de vaci şi turmele de oi. Ion mergea apăsat, cu traista plină de peşte pe umăr şi cu ţigara în colţul gurii, lăsînd dîre de fum în urma sa, ca o locomotivă veche cu aburi.

Cînd ajunse în dreptul stejarului uriaş ce stătea la intrarea în sat, se opri o clipă din mers, contemplînd satul cu miresmele sale de mîncăruri, ce se aşternea într-o pîclă deasă, la picioarele sale. Auzea de aici ultima vînzoleală a micului furnicar, femei ce-şi chemau soţii la masă, viţei mugind bucuroşi la vederea ugerului plin al vacilor, lătratul cînilor, raţe şi gîşte ce se retrăgeau zgomotoase şi cu guşile pline la poiată, fluierături, muzica înfundată de la birtul din centrul satului. Acest tablou, acest mic colţ de lume era universul său sărac, în care el se simţea ca bibanul din traista sa, printre trestii şi păpuriş, în iazul de unde-l pescuise.

Cînd păşi pe uliţa sa, se înserase de-a binelea. Fetele îl aşteptau cu mămăliga fierbinte, iar Cirimpel pregătise tuciul cu ulei încins, ştiind cu toţii că Ion nu se întoarce niciodată cu mîna goală cînd merge la pescuit. Sorbiră nişte lapte acru de la tanti Ortanţa, cu mămăligă caldă, în aşteptarea peştelui ce sfîrîia în tuciul plin cu ulei încins.
După masă, Ion se întinse în pridvorul casei şi-şi aprinse o lulea, trase o rîgîitură zdravănă ce parfumă toată atmosfera din jur a usturoi.

Cirimpel se aşeză lîngă el.
„Dă şi tu o ţigare, nene!” îi zise pe un ton grav, fratelui său mai mare.
„Eşti prea mic ca să fumezi tutun.” Îi răspunse Ion, după care: „Da’ azi sunt în toane bune, şi cum ştiu că fumezi pe ascuns, ia de aici, mai bine fumezi de faţă cu mine!” după care-i întinse pachetul mototolit de Plugarul în care mai erau vreo trei-patru ţigări.
„Ioane cînd o să pleci, eu rămîn şef aici” concluzionă Cirimpel după vo’ cîteva fumuri. Stătea turceşte lîngă frate-su şi făcea cerculeţe de fum, fiind mîndru nevoie mare că stă ca oamenii mari, la o lulea, cu fra’su mai mare.
„Rămîi pe pizda mă-tii!” îi zise Ion urmărindu-i cu coada ochiului reacţia. „Rămîi responsabil, ceea ce-i altceva. Şefi sunt toţi căcaţii.” îi mai zise.
„Adică?!” întrebă Cirimpel.
Ion mai trase un fum după care serios, se uită la Cirimpel şi începu:
„Păi… după facere între organele interne s-a iscat o ceartă şi anume cine să fie şeful? Şi atunci, creierul a spus: eu trebuie să fiu şeful, pentru că ieu coordonez restul organelor! Atunci, ochii au zis şi ei: noi trebuie să devenim şefi, pentru că văzul nostru vă călăuzeşte în lume. Inima, n-a stat nici ea pe gînduri, şi a proclamat şi ea: eu trebuie să fiu şef, pentru că eu vă dau sînge, care înseamnă viaţă. S-au băgat imediat şi picioarele în vorbă, şi au zis: noi vă cărăm pe toţi, deci noi trebuie să fim şefi! Văzînd toată discuţia de pe margine, intră şi căcatul în vorbă: eu devin ŞEF!
La care, organele mai că nu au crăpat de rîs. Drept urmare, căcatul le-a zis: rîdeţi voi, dar o să vedem noi cine va fi şeful. După care nu mai ieşi vreo 5 zile.”

Cirimpel uită de ţigară, şi îl asculta cu gura căscată pe Ion. „Şi ce s-a întîmplat, că eu tot nu înţeleg..!”. „Ai răbdare, acum vine finalul.” îi zise Ion. „Ia ascultă:…. corpul s-a încremenit de durere, ochii au devenit opaci, inima mai că nu s-a rupt, stomacul se chinuia, picioarele tremurau, şi atunci au zis în cor: să fie căcatul şef!!!
Şi de atunci, orice căcat poate fi şef..! Acum înţelegi?”
zîmbi Ion.
„Da…” zise Cirimpel rîzînd cu gura pînă la urechi.

– va urma –

Anunțuri

Responses

  1. 🙂 🙂 asteptarea la partea a-II-a mertitat.Ionut esti tare…

  2. Scriitura-i viguroasă, deşi aş avea, pe alocuri, alte opţiuni tehnice (mă refer strict la grafie, nu la textul propriu-zis: de pildă, aş suprima punctul din finalul dialogurilor, de vreme ce urmează precizări ca „zise el”, „îi mai zise” etc.).

  3. Suna bine. Cu unele mici corecturi (atenţie la repetiţii şi la unele mici predicate – ex „după rîme” ar putea fi înlocuit cu „în căutarea momelii”) o sa te înveţe şi o să te înjure aştia prin liceu la capitolul Satul românesc în literatura contemporană
    Bafta! Continuă!

  4. Vania, Marius,
    vă mulţumesc pentru feedback. O să ţiu cont de sugestii. 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: