Publicat de: ionutu | Septembrie 16, 2009

Ziua în care Băsescu ar fi trebuit declarat cîştigător din oficiu.

E azi.

S-a băşit mireasa. Aseară am fost martorii a încă unei dovezi, dacă mai era nevoie, că suntem conduşi de un hoţ bolnav psihic, mai bolnav decît Ceauşescu săracu’, fie-i ţărîna uşoară, un parvenit ceacîr onorat nevoie mare că poate să-şi servească ţara din poziţia cea mai înaltă în stat, cea de preşedinte a ţării.

Ne-a vorbit mai bine de 2 ore despre realizările sale în mandatul său. Uitînd complet de Tăriceanu pe care îl lăudase folosind (vorba lui Ciutacu) gaura gurii sale, acum cîteva zile, la Craiova cînd cu cei de la Ford, şi al cărui guvern a pus bine umărul la creşterea economică cu care Băsel se lăuda aseară. Ne-a scuipat între ochi şi urechi pe toţi afirmînd că el nu a făcut compromisuri cu cei ce reprezentau „sistemul ticăloşit” în 2004, tot el fiind cel ce-şi văzuse „visul cu ochii” cînd numea guvernul boc (scris nu întîmplător cu litere mici) anul trecut. Un guvern în care 50% din membri sunt exponenţii aceluiaşi sistem ticăloşit cu care bravul nostru conducător NU face compromisuri.

Ne-a informat apoi cu privire la intenţiile şi obiectivele sale pentru viitor, fără să specifice însă dacă va candida sau nu. Dar asta este tipic pentru Băsescu. Aseară nu s-a adresat parlamentarilor sau nouă, ăstora care mai ştim ceva carte şi putem face nişte disocieri sau trage cu capurile noastre nişte concluzii din ceea ce vedem şi auzim. Nu, nici vorbă. El, preşedintele românilor, se adresa aseară tuturor românilor plătitori de taxă radio+TV, prezentîndu-le bilanţul său după cei 5 ani de mandat. Lumea nu-l va ţine minte pe Antonescu aseară, spunînd că aşa ceva nu i-a mai fost dat să vadă şi să audă de la nea Nicu’ încoace. Lumea îl va aplauda pe preşedinte, pentru toate lucrurile bune pe care le-a făcut pentru ţară şi popor.

Pe de cealaltă parte, manţocăria cu asumarea responsabilităţii guvernului pentru cele 3 pachete de legi, mi se pare o dovadă irefutabilă a faptului că România nu are politicieni, opoziţie, coaliţie, sindicate, lideri de sindicat, adevărate. Nu, noi avem doar şacali înfometaţi după imagine şi caşcaval, incapabili să facă ceva viabil acum sau vreodată, pentru ţara asta. Hai să vedem dacă pe 5 octombrie mai avem legea salarizării unice în forma asumată ieri de boc..

Anunțuri

Responses

  1. Două ore a vorbit domnul preşedinte? Eu am rezistat cam opt secunde…

  2. nici eu nu m-am uitat în gura lui 2 ore. Aveam şi altceva mai bun de făcut aseară.

  3. Uite aici un comentariu excelent apropo de discursul de ieri
    http://codexpolitic.us/2009/09/15/viva-fidel

  4. Eftimie,
    pe sistemul „Casa de copii nu e acasă”, nici Băsescu nu mai e ce-a fost Băsescu.

  5. Niciunu’ nu-i mai breaz ca Băselu’, toţi sunt în aceeaşi putină.

  6. Tinere eu am stat ,am stat, si am ascultat ce a vorbit 2 ore si am avut o stare de nostalgie imi aduceam aminte de tinerete cind asa cuvintari ma tineau treaza si imi insufla
    o putere enorma de munca.Astazi am citit toata presa am dat search pe toate posturile tv si nu am vazut nimic nici un multumim iubitului conducator asa ca nostalgica cum sint si neagra (de suparare) am apelat la http://www.youtube.com/watch?v=dcY_Q_rr3Yo&feature=related
    vaii ce vremuriiiiii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    daca doresti ca urmatorul discurs sa nu fie de 4 ore mergi la vot.

  7. Ce dracului să mai citesc în gura Băselului. Cred că îl cunosc demult să mai pot avea prea multă răbdare cu discursurile lui. Chiar dacă pentru mine şi-a pus eticheta încă dinainte de a fi preşedinte, am încercat să îmi schimbi părerea pe parcurs. Dair nici el nu m-a ajutat prea mult. Mai breaz ca el cred că e oricine, indiferent dacă va face sau nu treabă. Votez Naty Mayr, dacă vreodată Adrian Copilu Minune îmi va cita din Sepultura:)

  8. Ionutule, n-ai remarcat si ca a zis, dupa aia cu „servim patria” si ca el *a ajutat* patria sa faca si sa dreaga? Pe mine m-a socat megalomania asta. „A ajtat”?!? Pfuai!

    Cipri, cu scuze, replica ta e dovada vie ca planul lor functioneaza (lor = politicienii fripturisti; mai toti, adica). Pentru a preintampina riscul ca unul oarecare – dar mai bun – sa iasa la iveala, cel mai simplu este sa induca ideea asta, ca toti sunt o apa si-un pamant. Asa ca de ce sa mai iasa bizonul la votat? Chestia asta ii ajuta, talibanii oricum voteaza Base, pe ei ii doare in trei puncte de „imagine” atata vreme cat au laba pe cascaval, misiune indeplinita! Nu e nici unul mai bun, atunci sa iasa tot Base, macar pe-asta il stim.

    Vor fi fiind unii mai buni (ma rog, din perspectiva mea *oricine* ar fi mai bun, la ora asta), dar in lehamitea generala nu-i mai vedem.

    Dcat daca facem un efort sa-i cautam.

  9. Pisică,
    eu eram prea mic atunci, dar te cred pe cuvînt. Trebuie mers la vot şi dărîmat omul ăsta cu haină de oaie peste blană de lup.

  10. Marius,
    eu mă număr printre naivii păcăliţi de Băsescu în 2004. Ştiu, Vania, tu nu.. 🙂 Tura asta, oricine ar fi (mai puţin Băsescu), chiar dacă m-ar păcăli din nou, nu cred totuşi să mi-o tragă „la sentiment” aşa cum a făcut-o Băzeus.

  11. Popescule,
    eu unul l-am găsit şi-mi tot rănesc „aicea” oful: îl cheamă Crin Antonescu. N-o fi cel mai bun, cel mai cu priză la popor, dar este altceva decît Băsescu. Nu puteam să-i răspund lui Cipri la fel de inspirat ca şi tine. Mulţam’ fain de intervenţie.
    Cipri, are dreptate Popescu. Aşa că treci la vot. 😉

  12. Crin Antonescu e la fel de jigodie ordinară ca şi Băse, doar că vorbeşte mai frumos. Şi-atât!

  13. Cipri,
    şi totuşi..

  14. Răbdare, Ionuţule, răbdare, n-o să poată ţine haina aia de oaie prea mult, iese lupul imediat. România nu mai are oameni „buni” care să merite să conducă gunoiul ăsta de ţară. Oamenii buni, oile, sunt prea slabi şi puţini în faţa oamenilor…mai puţin „buni”, lupii.

  15. Cipri,
    şi totuşi, s-ar putea ca omul ăsta să fie o opţiune viabilă. Eu credeam că mi-am pierdut răbdarea. Am regăsit-o după discursul beţivului din parlament. Putem mai mult, putem mai bine.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: