Publicat de: ionutu | Septembrie 23, 2009

Cînd „icon”-urile se dărîmă..

Acuzat în repetate rînduri că am tendinţa de a generaliza, astăzi o să fac pe dos şi voi individualiza.

Nu vreau să ascund că am o afinitate aparte către PNL. Deşi paradoxal, tot eu sunt ăla care în anumite articole înfierez cu înverşunare toată clasa politică din România, clasă din care face parte de undeva de pe locul III acum, şi PNL-ul. Am fost într-o perioadă, şi încă mai am şi acum, calitatea de membru simplu al acestei formaţiuni politice. Am deţinut chiar şi funcţii, de conducere pentru o vreme, la nivel de tineret în acest partid. Pentru eventualii mei disclaimer-i faptul ăsta se poate traduce prin aşa-numiţii „scheleţi din dulap”. Dar una peste alta, este democraţie, iar asta a fost o opţiune personală. Faptul că acum am rămas la doar statutul de simplu membru, face din nou parte, din opţiunile mele personale.

Unul dintre oamenii pe care i-am cunoscut la PNL Braşov, este şi actualul domn deputat PDL, Andronache Gabriel. La acea vreme, domnul Andronache era unul dintre liderii de sus ai partidului, om cu greutate, cu o greutate a cuvîntului care lăsa să se înţeleagă că domnia sa are o probitate morală impecabilă, avînd o dedicare totală în interiorul structurii. Îl admiram sincer pentru aceste calităţi ale sale. Nu întîmplător făceam parte dintre apropiaţii săi, considerînd la acea vreme că aş avea enorm de multe de învăţat de la acest om. Nimic din ce afişa domnia sa, nu avea cum să trădeze calităţile mai puţin pozitive, dacă le putem numi calităţi, de care acum dl. Andronache debordează.

Ca să mă fac înţeles, totul a început în momentul în care Andronache a decis să schimbe barca. Cu siguranţă o fi avut motivele lui. Nu stau eu acum să-i caut lui resortul pentru care a simţit să acţioneze în modul în care a acţionat. Pe scurt, după ani buni în care domnia sa se spetea să caute modalităţi de a-l contra pe superiorul său de la primărie, Ciudosul Scripcaru, pe la partid în nenumărate şedinţe de brainstorming, în 2008 după alegerile locale unde a pierdut postul călduţ de viceprimar, omul s-a mutat cu căţel, purcel, iubită, la sediul portocaliu de pe strada Lungă, al PDL. În braţele Tătucului Georgică, alături de omul la care pusese umărul pentru a-l înlătura de la şefia PNL Braşov în 2005, alt ilustru clasic în viaţă, eternul euroobservator, Nicolae Vlad Popa. Ciudate întorsături de situaţie îţi poate oferi viaţa..
Am avut atunci o dezamăgire, o decepţie aş zice, uriaşă. Adică eu crezusem că oricine poate să sară gardul în curtea vecină a PDL, dar numai pe Andronache nu-l vedeam vreodată recurgînd la un asemenea gest. M-am înşelat, m-am ars, am suferit, mi-am revenit.

L-am văzut aseară la o emisiune a RTT, cum spunea el din vîrful buzişoarelor sale, despre cît de ticăloşi sunt cei din PNL Braşov. Şi ce atmosferă, şi ce dictatură, şi ce constrîngeri, şi ce unice target-uri, au cei din PNL. Zicea „dacă vrei să creşti rapid în PNL Braşov, trebuie să dovedeşti că eşti cel mai bun în a-l înjura pe Scripcaru şi PDL Braşov, în a arunca cu mizerii spre primarul Braşovului şi spre executivul primăriei. Nu contează ce competenţe ai, ce poţi să faci, totul se reduce la cine aruncă cît mai mult cu mizerii înspre PDL.” Chiar el fiind unul dintre cei ce au fost daţi afară din filială pe motiv că nu şi-a îndeplinit sarcina asta simplă de a-l combate pe scripcar. Îl anunţ că orice mizerie poate fi sancţionată drastic şi irevocabil dacă cel înspre care se aruncă mizeriile are argumente puternice cu care să demonteze şi să demonstreze exact contrariul. Iar cei înspre care se aruncă aşa-zisele „mizerii” cum le zicea el, adevăruri cum le numesc eu, pînă acum nu au făcut nimic ca să le demonstreze braşovenilor contrariul. Bietul de el, a fost doar o victimă. Suferă de o amnezie crasă sau este doar un ipocrit josnic acest individ? O să ziceţi că aşa sunt toţi politicienii, şi eu o să tind să vă dau dreptate.

Raportat, imensitatea decepţiei şi scîrbei pe care eu o simt pentru omul în care odată am crezut, Andronache, este similară cu scîrba şi lehamitea pe care toată naţiunea ar trebui s-o resimtă faţă de Omul-Instituţie, după 5 ani , Băsescu Trăian.

Offtopic, Antonescu a fost aseară impecabil la Ciutacu în emisiune. Încă o dată mi-a întărit convingerea că dacă România mai poate spera în vreo schimbare favorabilă, el este omul care merită să fie ales în locul marinarului. Băsescule, AMR vo’ 2 luni..

Anunțuri

Responses

  1. A, şi la PDL nu se cere să înjuri adversarul politic? Să-l punem la mijloc, Andronache a avut şi idei bune cât a fost viceprimar. Ca om politic este mai dezamăgitor.

    Eu cred că, dacă îşi promova brandul mai bine, avea şanse să ajungă mare şi în PNL. Aşa s-a lăsat înfrânt de gargaragii din PNL (si nu sunt puţini) şi s-a dus la dictatura matriarhală din PDL.

  2. tot Basescu o sa iasa presedinte (doamne fereste!), din pacate. desi mai speram….

  3. Eftimie,
    pentru mine e doar un alt mincinos incompetent care îngroaşă rîndurile tagmei sale. Odată m-a întrebat dacă eu am măsura propriului meu orgoliu. El a auzit vreodată de conceptul de onoare?

  4. Bob,
    bate în lemn.

  5. Da Ionut, si eu il respectam pe Gabi Andronache, si ii admiram consecventa si fidelitatea in partid, chiar daca nu eram un fan al lui (si motive am multiple).Din pacate a demonstrat contrariu! din pacate unii nu inteleg un lucru: chiar exista oameni competenti si bine intentionati, chiar exista speranta ca ceva mai poate fi schimbat in cloaca asta bolsevica! presa este in totalitate subiectiva, de „trepadusi” nu mai vorbesc…totusi astept cu nerabdare evolutiile pe scena politica locala, si astept sa vad OAMENI POLITICI si POLITICIENI CU ..COHONES (am zis bine?!), dar asta nu inseamna doar sa urli si sa bati cu pumnul in masa…asta trebuie sa insemne multe!

  6. În contextul actual, cred că este evident oricui că cea mai bună alegere este domnul Antonescu. Dar, la nevoie, şi oricine altcineva decât derbedeul de la Cotroceni.

    În altă ordine de idei, e anevoie de postat comentarii aici, din pricina cuvântului anti-spam. Sare mereu pe caseta URL, astfel că eu îl pot scrie doar blocând mausul şi tastând cu stânga. Poate or fi ceva setări care să îmbunătăţească scrierea…

  7. Vania,
    ai dreptate în ambele cazuri.
    Am dat log out din contul meu ca să postez un comentariu ca orice alt cititor. Ai dreptate, o să le scriu celor de la haipa.ro despre problema asta. Din păcate, nu pot scoate cuvîntul anti-spam de unul singur, acesta venind la pachet cu domeniul gratuit de la haipa.ro
    Sper să se rezolve, n-aş vrea să fiu vitregit de potenţialele comentarii ale celor ce intră pe aici, doar din pricina asta.

  8. PDL e format numai din astfel de oameni. Iar in fruntea acestui partid se afla cel mai rau om: Traian Basescu!

  9. PDL nu poate fi numit un partid politic, cu o ideologie, cu o atitudine sau unul are sa fie demn de respect. Chiar si PSDul ar avea mai mult respect ca si PDL. PDL poate fi asemanat cu un imens cos de gunoi, unde s-au adunat toti frustratii din restul partidelor, pentru a organiza un soi de puci pentru preluarea puterii. Si se pare ca pana acum au reusit, din pacate.

  10. Crin Antonescu va intra cu siguranta in turul 2 ! Apoi o sa inceapa marea batalie. Personal ii dorec mult succes lui Crin Antonescu. Atat in primul tur cat si in turul 2 va avea votul meu!

  11. Mihai,
    să-l judece Dumnezeu pentru cît de rău este. Noi oamenii putem doar să-l sancţionăm pentru cei 5 ani de minciună, haos, „vînzări anterioare” şi ipocrizie.

  12. El Ciu,
    stă în puterea noastră să le stricăm mica petrecere. 😉

  13. Paula,
    sper să fie mai mulţi ca tine. Problema se află la nehotărîţii precum Roxana Iordache care afirmă pe blogul ei că îl va susţine pe Crin numai dacă intră în turul 2. Dar cine îl aduce în turul 2 dacă nu tot noi, cei sătui de haosul băsescian?

  14. In momentul de fata PNL este singurul partid care sta in calea republicii basesciene. Crin Antonescu conduce o opozitie cat se poate de ferma, ca dovada refuzul anticipat al unei eventuale colaborari cu PDL. Crin Antonescu a iesit in presa si a criticat toate masurile defectuoase ale guvernului si ale presedintelui. Alternativa la guvernarea PSD-PDL este enuntata in Programul Liberal pentru Relansarea Economiei Romanesti. Printre masurile prevazute mentionez:
    -scaderea cotei unice de impozitare la 10%
    -scaderea TVA la 15%
    -scaderea contributiilor sociale cu pana la 50%
    -reducerea cheltuielilor bugetare
    -liberalizarea pietei financiar-bancare
    -simplificare legislativa pentru mediul de afaceri
    -vanzarea participarilor minoritare ale statului

    -si altele
    -adica masuri cu adevarat liberale.

  15. Ţin şi eu cu Crin, deşi îl preferam în momentele astea pe Tăriceanu. Este obţiunea mea, chiar dacă sunt ziarist. Dar la nevoie voi milita cât mă ţin bojocii, de fapt, cât sunt lăsat, să fie oricare are vreo şansă să-l dea jos pe Băse. Dotările le am, vedem şi posibilităţile:)

  16. Eu nu prea mai am de mult timp asteptari de la politicieni. Iar migratia politica nu denota decat cam care e calitatea mediului politic din Ro. Pe cand vom avea si noi OAMENI politici cu convingeri care se transmit din tata-n fiu… probabil doar cand vom fi ca americanii, doar cu doua alternative.

  17. Am auzit foarte multe despre Antonescu, am prieteni care l-au cunoscut si l-au descris ca un om integru, mereu stabi lpe situatie, insa increderea pe care i-o acorzi totusi mi se pare prea mare. Cu ce crezi ca e mai diferit fata de Andronache? Am o mare repulsie fata de clasa politica romaneasca actuala iar increderea pe care pot sa o ofer unui candidat ca Antonescu este minima. Da, probabil va intra in turul 2 alaturi de Basescu, daca nu vine Geoana din spate (e sustinut de un partid numeros, nu neaparat de oameni cu minte). Venirea din opozitie poate fi avantajoasa (poti sa dai linistit cu gura, nu te preseaza nimeni) insa cei mai multi s-au saturat de politiceni care-si fac imagine, ceea ce in opinia mea asta face Crin Antonescu. Daca ar fi sa aleg intre doua rele as alege Basescu pentru spiritul „agitator” pe care il poseda, iar clasa noastra politica trebuie agitata bine pana se trezeste si acorda atentie si electoratului in afara perioadei alegerilor.

    PS. Doar ce te-am descoperit, o sa urmaresc cu interes

  18. Cătălin,
    te înţeleg, cum am mai spus pe aici, şi pentru mine va fi ultima dată cînd mai creditez cu tărie un exponent al clasei politice. După el, potopul..

  19. Ionuţ,
    tizul meu. Mă bucur că m-ai descoperit şi că mi-ai citit gîndurile aşternute aici. Cum i-am spus şi lui Cătălin, îţi spun şi ţie: am scris clar aici pe blog că Antonescu este ultimul politician căruia îi mai acord încrederea şi votul meu. Dacă pierde, e bai, înseamnă că noi românii ne merităm soarta. Dacă cîştigă şi se dovedeşte a fi doar un alt mincinos mai stilat decît Băsescu, înseamnă că am pierdut eu.
    Oricum prefer să-l aleg pe outsider în defavoarea „agitatorului” care nu dă naştere decît la forme fără fond, în timp ce apropiaţii săi adună averi din sărăcia unor oameni slabi şi fără caracter, cum par a fi românii în ultimii ani.
    Te mai aştept pe aici.

  20. Mai oameni e clar ca ajunge Antonescu in turul doi si ia si presedentia. E prea bazat. Are legaturi mai mult decat oculte cu muuulti oameni de petrol :P. Totul la fost regizat ca batalia mare sa se dea intre base si antonescu si base sa piarda. Geoana a fost atacat de propriul partid si nu ar sanse.De ce? Pentru ca PSD poate guverna siu cu PNL si cu PDL. Asa ca de ce sa se chinuie sa-l puna pe prostanac presedinte? O sa aiba campanie dar nu una 100% concentrata.Se lupta acum mai mult sa-si pastreze fotoliile de ministrii pe care le are.Concluzia mea: antonescu castiga pentru ca are si echipa de promovare buna din sua, in mentalul social PNL ul este inca asociat cu periaoda de bunastare de dinintea crizei, base o sa piarda pt ca este asociat cu PDL si criza sau o sa-l filmeze astia cum plange ca romanii si-au dat sema de kktul pe care il face cu referendumul. Si geoana o sa stea si o sa se uite la astia doi prostit. Sau prostanac :D.

  21. Ardeleanu’,
    se poate să ai dreptate. Dar eu nu cred în ipoteza cu serviciile secrete şi „agenturile” oculte ce ne pun nouă preşedinţii. 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: