Publicat de: ionutu | Ianuarie 14, 2010

Circuitul frustrarii in blogosfera

Ca orice lucru românesc (adică făcut din căcat bici şi cu pretenţia să şi pocnească), nici blogosfera nu-i scutită de la reperele societăţii în care ne învîrtim ca un coi într-o găleată, de vreo 20 de ani încoace.

Există 3 pături ale blogosferei româneşti:
1. primii 100
2. mediocrii de sub cei primii 100
3. analfabeţii cu acces la net

În cele ce urmează voi încerca să despic firul în patru pentru fiecare din cele 3 categorii. O să încep cu primii 100.

Primii 100 sunt de regulă cei spre care tinde orice amărăştean care descoperă noţiunea de blog. Cum descoperă noţiunea de blog orice amărăştean? Face o căutare după cuvîntul blog pe google. Din acest moment, lucrurile se complică. De ce? Pentru că tocmai a ajuns pe unul dintre blogurile din primii 100. Mai exact primul.
De regulă, primii 100 sunt oameni care au ce spune. De aia intră lumea la ei. Să fii printre primii 100 şi să nu ai ce spune, ei bine, e posibil. Repet, vorbim despre blogosfera românească, nu desprea cea bantustaneză. Primii 100 sunt cei din cauza cărora mediocrii de sub cei primii 100 şi analfabeţii cu acces la net îşi fac, în cele mai multe cazuri, blog. Primii 100, majoritatea, sunt „nimeni” cu acces la net, dar cu talent mare în a-şi vinde propria imagine. Aceştia se află într-o continuă competiţie cu blogării-vedetă, care nu au trebuit să muncească prea mult pentru a ajunge în top 100 din moment ce erau deja populari de la televizor. Dacă mă întrebaţi pe mine, sunt blogări mari printre primii 100, subcategoria „nimeni din popor dar cu acces la net” care dacă ar apărea la televizor şi-ar face mai mult rău. Pur şi simplu nu se pupă cu sticla. Sticla nu e pentru oricine, punct.

Pe de altă parte, se află mediocrii de sub cei primii 100. O să rîdeţi, dar aceştia sunt preferaţii mei. Pe ei îi citesc cu cea mai mare plăcere, pentru că este un lucru demonstrat, sunt mai buni scriitori decît mulţi ciumpalaci aflaţi în top 100. Mediocritatea lor constă doar în numărul de accesări, blogosfera românească fiind un teren în care se află la mare căutare scandalul, înjurăturile, pozele funny, clipurile preluate de pe youtube, pozele cu cocalari şi piţipoance, în principiu, scriiturile fiind mereu cele din coada preferinţelor.
Simt o mare bucurie de cîte ori cîte un mediocru accede printre primii 100. Îmi renaşte speranţa că se poate decancaniza [cuvînt inventat de mine] puţin cîte puţin, gustul consumatorului român de new media.

Ultimii dar cei mai importanţi în acest întreg algoritm, sunt analfabeţii cu acces la net. Aceştia sunt de regulă comentatorii de pe blogurile cocălăreşti din top 100 care au fost atinşi de geniul creator şi şi-au tras iute un blog. E şi uşor, sunt multe platforme gratis de blogging, în prezent. Analfabeţii scriu texte greu de urmărit, au opinii despre orice, folosesc un limbaj vulgar-agresiv în comentariile lor, şi de regulă, ascultă hip-hop. Nu există analfabet cu blog, care să nu îl fi înjurat pe „tata lor” din prea multă admiraţie şi invidie, şi induşi fiind în eroare de limbajul folosit de blogfather. Problema este că blogfather-ul nu e din acelaşi material cu ei. Deşi mulţi dintre analfabeţi cred că da, e de-al lor.

Ajuns aici în postulatul meu, vă prezint circuitul frustrării în blogosferă:

analfabetul cocalar cu blog îşi zgîrie cd-ul cu Guţă şi de nervi îşi bate printzesa şi apoi scrie un articol despre cît de varză/cît de cool e zoso; zoso citeşte ca de atîtea mii de ori, cred de cînd are blog, articolul analfabetului, de fiecare dată ofticîndu-se şi simţind nevoia de a răspunde provocării „retardelului”; între timp un alt analfabet cu carte de muncă pe la vreo televiziune moguliană, fură un articol de pe ici, de pe colo, fără să precizeze sursa; unul dintre primii 100 va fi mereu pe fază pentru a arăta cu degetul furtul; apoi un şir de articole din blogosferă vor ironiza lipsa de competenţe a jurnalistului român; Mircea Badea se va încorda şi îi va face boi pe toţi blogării care au scris de rău despre el, Ciutacu, Voiculescu, top modela… şi tooot aşa, zi de zi, lună de lună, an de an.

Noi nu ne plictisim niciodată.

Anunțuri

Responses

  1. eu nu mă regăsesc în nicio categorie, drept urmare este imperios necesar să avem și categoria 4. altele. sau Claudissime :))

  2. Subcategoria mediocri claudissimi. 😉

  3. „decancaniza” suna urât. mai bine suna „decăcăniza”

  4. (onoarea sa comentez sub Zoso) le-ai zis bine. totusi cum nu exista padure fara uscaturi, asa si in categoriile astea 3 mai sunt oameni care ies din tipar, putin dar e bine ca se intampla

  5. no way, Jose 😉

  6. Na, nu toata lumea invarte in aceeasi mamaliga, totusi. Sunt al 3-lea dupa 100 si nu injur. Nu ma consider mediocru, ci norocos. Nu dau cu copy/paste ci ma inspir: alt punct de vedere asupra unui subiect, cu trimitere la cel care a gandit. Nu vad de ce il injura oamenii pe zoso: are succes, bravo lui. Evident, mic fiind, pot intelege invidia, dorinta de a fi ‘la fel’ cu taticu’, ok, n-am nimic de spus. Numai ca si Zoso, la fel ca strugurii, devine acru, cand nu poti ajunge la el 🙂

  7. ionutule, m-am amuzat si-am aprobat 🙂 foarte tare

    dar parca totusi lipseste ceva din peisaj… blogarii politicieni care apar sau nu in primii 100, dar care nu se incadreaza in categoriile e mai sus. sunt ca niste lame (http://bit.ly/7YMHzT) aruncate in apa – s-ar putea sa pluteasca dar e evident ca nu-i tocmai mediul lor :))

  8. Ma, sincer, eu nu urmaresc topurile astea ale blogosferei. Pentru ca nu ma intereseaza. Eu am categoria mea de bloggeri pe care o citesc, cu care vorbesc, cu care socializez. De restu nu ma intereseaza.

    Insa ai dreptate. Daca vrei sa citesti ceva bun, cauta un blog din afara top100 (nu zic ca acolo sunt oameni care scriu prost, insa unii nu au ce cauta acolo).

    Am citit articole foarte bune scrise pe bloguri medii.

  9. zoso,
    cred că decancanizarea ar fi posibilă. La noi cu decăcănizarea e mai greu. 🙂

    george,
    oameni faini sunt destui prin blogosferă în toate categoriile, mai puțin în aia cu analfabeții. Românii au început să scrie. 😉

    Neamțu’,
    și eu am avut un clinci cu blogărul zoso, însă cînd m-am întîlnit cu omul Vali Petcu am văzut cu totul altfel cum stau lucrurile. Vali e ok și încă îi datorez niște explicații pe care am să i le dau în privat, dacă le mai vrea. Nu ajungi nicăieri dacă lași impresia că ai ceva cu zoso. Eventual ești și tu înjurat de comentatorii mai fanatici ai acestuia. Zoso n-a împiedicat pînă acum pe nimeni să ajungă cel puțin lîngă el, între primii 10. Cel puțin eu așa știu.

    Luana,
    politicienii blogări? Intenționat n-am scris nimic despre ei, deși sunt și ei o parte din colorata noastră blogosferă. 🙂

  10. Hai copii, mergeti la culcare ca e tarziu!

  11. Fiecare cu `zda mă-sii! Mă scol, mănînc, muncesc, citesc, iubesc, fut, mă cac, scriu, rîd, plîng şi iar dorm. Toate astea ocupă foarte mult timp. De ce să mă mai intereseze ce scrie, prost şi fără miere de cele mai multe ori, unu` care nu-mi spune niciodată ceva atrăgător? Îi citesc pe oamenii faini care au ceva în comun cu mine. Pe ei îi pun pe rană atunci cînd simt nevoia. Măcar atît am învăţat şi eu de un an şi ceva de blog şi blogolume, cum atît de duios spune maestrul Flavius.

  12. […] This post was mentioned on Twitter by Cristian Foghel, Ionut Seliman. Ionut Seliman said: Circuitul frustrării în blogosferă http://www.ionutu.ro/2010/01/14/circuitul-frustrarii-in-blogosfera/ […]

  13. Pertinentă clasificarea ta. Eu ? În care categorie mă încadrez ? 🙂

  14. Printre „mediocrii” mei preferaţi. 😉

  15. Nu urmaresc topurile, nu imi dau cu capul de pereti daca nu sunt intre primii 100, stiu bine ca talent scriitoricesc nu am, insa incerc si imi dau toata silinta ca posturile scrise de mine sa fie de bun simt. UNele imi ies, altele nu, ramane pana la urma la aprecierea celor care ma citesc ( aia 2 😆 )

    p.s. imi place noua tema . O zi faina!

  16. Frustrarea e mare in blogosfera.Si am impresia ca asa va fi mereu,atat timp cat fiecare roman se crede cel mai destept si deci „bun” la toate.

    Analfabetii de la coada clasamentului nu vor rezista.Dupa ceva timp,in care nu vor fi bagati in seama,vor disparea!…sau poate ca o sa-si faca o blogosfera a lor,sub conducerea lui Blogatu,un loc in care fiecare analfabet se poate exprima liber si cu multi admiratori.

    P.S Oare astia sa fie cei care urmaresca emisiunea „laiv” a lui blogatu’ ?

  17. Ce m-am speriat când am văzut link direct de la postarea asta către mine. Mă gândeam că am comis-o grav de tot şi mă critici.
    De fapt cineva intrase din blogroll 😀

  18. Dani,
    Blogatu am auzit că e medic de familie. Ceea ce înseamnă că nu e tocmai analfabet.. ceea ce este și mai hilar în cazul său. Singura explicație logică și rezonabilă ar fi poate cea în care omul și-a dat seama că are o nișă bogată, pe care nimeni n-o exploatase, fapt ce corespundea cu țelul său de a ajunge un blogăr mare și citit de cei ”proști” – nișa despre care vorbeam – . Costache Negruzzi ne dă o explicație antologică a puterii celor mulți prin enunțul ”proști, dar mulți”, enunț pe care Blogatu l-a înțeles foarte bine și-l fructifică scriind așa cum scrie.

    Poate ne spune tocmai blogatu cum stă treaba.. mai știi?

  19. @Ionutu Ma indoiesc.Nu l-am facut analfabet.Nu pare,desi felul in care vorbeste e cel putin dubios. Imi place descrierea blogului lui : „Blogul cu cea mai mare nisa din Romania!” :))
    Ai intuit bine :”Prosti SI multi !”

  20. Prefer să mă ascund în mediocritatea mea şi să rămân acolo. Dacă ajung în primii 100 o să am grijă să cobor repede de acolo. Dacă trec de mijloc în jos, o să am grijă să redevin din nou mediocru. Prefer analfabetismul ţinut la secret, cel puţin faţă de mine. Geniile le-aş ceti să văd cât şi cum pot înţelege câte ceva. În rest, trăiască mediocritatea! Ea poate aduce un plus valoare. Nu de alta, ţara asta a ajuns la un grad de peste 80% de analfabetizare, astfel încât mediocritatea chiar este genială în aceste momente:)

  21. mno, discutam cu Andrei si ne intrebam noi unde ne incadram… am ajuns la concluzia ca ne corespunde categoria a 3a, analfabeti cu acces la net :)) ai creat niste monstri.

  22. Nu, dragă Lu. Vă aflaţi printre mediocrii mei favoriţi. 😉

  23. […] cataloghează blogurile după anumite criterii. Ionuţu, de exemplu, le aranjează după succesul de care se bucură, arătîndu-şi afecţiunea pentru mediocrii ce rîd sincer de […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: