Publicat de: ionutu | Martie 3, 2010

Să-l sunăm cu toţii pe Viorel de la Fier

În dimineaţa asta mi-a fost dat să găsesc printre mesajele intrate din oficiu în folderul Spam, un mesaj ceva mai special. Cum nu mă mai miră nimic în online-ul autohton, l-am luat ca atare şi m-am gîndit în mărinimia mea să-l promovez şi aici, să-i facem un serviciu omului.

Mesajul începe într-un mod aproape literar, poezia cuvintelor efectiv încîntă cititorul, făcîndu-l să se instaleze comod în scaunul ergonomic, sorbind practic mesajul emiţătorului. Formula consacrată de introducere seamănă cu stereotipiile compunerilor din ciclul 1-4 gimnazial, acele introduceri gen „E toamnă. Păsările călătoare se pregătesc de plecare.” Sau „E primăvară. Natura moartă începe a se trezi din lungul somn de peste iarnă.” Sau „E vară. Ogoarele patriei sclipesc aurii în văpaia fierbinte a soarelui de amiază.” Sau „E iarnă. Ninge cu fulgi mari, graşi, ca-n poeziile lui Coşbuc. Copiii stau toată ziua la derdeluş cu obrajii şi picioarele îngheţate, dar plini de voioşie.” Şi tooot aşa.

Nu vă mai plictisesc. Puteţi urmări mesajul lui Viorel în cele ce urmează:

Viorel de la Fier.

PS: cineva ar trebui să-i spuie domnişoarei Ioana Donţu de la BCR – Banca pentru Locuinţe Braşov, să nu mai publice mesaje de angajare doar pentru a obţine astfel de la nefericiţii ce sunt chemaţi la interviu cu piţipoanca, cel puţin 100 de noi contacte, potenţiali clienţi ai băncii cu pricina. Ar trebui să înveţe de la Viorel de la Fier cum e cu marketingul întreprinderii.

Anunțuri

Responses

  1. Hai că asta cu Viorel chiar mi-a plăcut:))

  2. Oană,
    trebuie să-i dăm Viorelului ce-i al Viorelului. Vio rulează! 🙂

  3. Foarte tare aia cu „toata lumea isi face curatenie pe unde are” 🙂 🙂 era sa ma stric de râs! 🙂

  4. Karla,
    Viorel este un virtuoz al condeiului. Un mare clasic încă în viaţă. Va ajunge departe. 😀

  5. Pe mine mă impresionează cum îşi oferă serviciul!… dacă ar fi prin Braşov, l-aş căuta precis, imposibil să nu găsesc vreun fier vechi prin casă!!
    Dar cu Ioana Donţu de la BCR cum e??Am ratat ceva??

  6. maman,
    long story. 🙂

  7. esti un mare idiot!!!!!!!!!!!!! te crezi destept, nu? te inseli

  8. Sunt suficient de deştept încît să-mi dau seama că dacă tu mă faci pe mine un mare idiot, rezultă că mă legitimezi, caz în care tu eşti mai idioată/idiot decît mine, pierzîndu-ţi timpul pe blogul meu. Dacă-ţi spun marş la ghebe măi bouleano, sunt mai puţin idiot dar mai mult mojic? 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: