Publicat de: ionutu | Martie 16, 2010

Jucării, jucărele..

Motto:
Nici un om nu este numit om mare dacă şi-a pierdut sufletul de copil!
Nea Costache, un om mare.

Prin anii 90′, pe cînd eram doar un puştiulache ce aştepta cu sufletul la gură fiecare ediţie Abracadabra cu Magicianul şi ajutoarele lui, mă puteai uşor cumpăra ca pe orice ţînc, cu nişte simple şi banale, jucării. Îmi plăceau în special colecţiile de indieni şi cowboy de plastic, cu cai şi indience, cu piei roşii şi şerifi. Pe lîngă colecţia personală de luptători neînfricaţi ai Vestului Sălbatic, mai deţineam şi o impresionantă colecţie de „machetuţe”, adică celebrele replici în miniatură ale modelelor de maşini apărute în anii 80′-90′.

Fiind trei fraţi, fiecare cu colecţia lui de „caiboi” şi machetuţe, vă puteţi lesne imagina ce era pe capul mamei. Pentru că noi n-aveam nicio clipă de răgaz în lungile noastre campanii de cucerire şi recucerire a ţinuturilor cîştigate prin lupte strînse, de armatele de călăreţi din plastic, prin cotloanele holului, dormitoarelor, balconului, sufrageriei, băii, şi chiar bucătăriei – unde cînd dădeam de maică-mea, era foc şi pară, mai ales atunci cînd se întîmpla să calce pe vreo Piele Roşie crăcănată, răpusă în vreo bătălie antologică sub masca chivetei, dar înţepenită pentru eternitate într-un rictus războinic ameninţînd prin aer cu brişca lui lată de indian.. dureros moment pentru tălpile bietei mame. Nu ştia ea ce războaie se purtau în casa ei..

Într-o zi, Sebică de la 5 (etajul blocului în care locuiam) a venit afară cu o jucărie nouă. O jucărie ce făcea ca indienii şi machetuţele noastre, să pară precum pistolul cu apă în faţa pistolului cu bile. Un elicopter cu telecomandă, care ZBURA de’a dreptul. Toţi copii din faţa blocului erau fascinaţi de minunea tehnologică care survola bîzîind ca o libelulă, parcarea din spatele blocului.

Am mai văzut de atunci elicoptere cu telecomandă. Dar niciunul nu m-a impresionat aşa de tare ca cel al lui Sebică. M-aş juca şi acum cu un astfel de aparat de zbor în miniatură, doar că i-aş ataşa şi o minicameră, pentru a-mi putea „spiona” gălăgioşii vecini din curtea alăturată, sau mai degrabă pentru a le juca feste pisicilor lor grase şi leneşe ce nu găsesc altă plăcere mai mare decît în a-şi face nevoile fiziologice – de toate felurile – în podul casei mele..

Am găsit şi locul de unde să-mi pot lua astfel de jucării. Am rămas acelaşi puşti. Doar că acum am job, facturi, şi responsabilităţi.

Anunțuri

Responses

  1. Frumos articol inchinat copilariei!
    Stii cand redevenim copii? Abia atunci, cand la randul nostru, avem copii. Atunci, iti retraiesti cu adevarat copilaria, reinvatand sa desenezi, sa canti cantecele copilariei, sa reciti, sa faci „pe calul”, sa faci prastie, arc cu sageti, sa joci sotronul sa sari coarda, etc. Pe masura ce copii cresc, ajung oameni maturi, uiti din nou toate astea, pana in momentul cand devii bunic. Atunci, din nou redevii copil alaturi de nepotelul tau, devenind extrem de permisiv cu el, facandu-i absolut toate voile si in mod cert, acesta este si motivul pentru care, pentru fiecare, bunicii ne raman adanc intipariti in memorie, ca cele mai iubite fiinte, legate strans de copilaria noastra.
    Acum, sa fac putin haz, bunicii, sunt putin mai dati in mintile copiilor, unii, ajungand sa se certe cu nepoteii pe strachina cu lapte sau pe jucarii!!!
    Felicitari pentru articol! O saptamana plina de realizari!

  2. Îţi mulţumesc şi eu pentru cuvintele frumoase şi pline de adevăr, nene Costache. Eu sper să rămîn tot copil şi de acum încolo. 😉

  3. hmm, am avut si eu vreo cativa indieni. elicopter nu am avut,insa am avut vreo 3-4 masinute cu telecomanda. tot despre copilarie si vremuri demult apuse am scris si eu pe:
    http://nanumihai.wordpress.com/

  4. Ghiciti ce am primit eu cadou, mult dorit, la frumoasa virsta de 60 de ani?
    Exact, un elicopter cu telecomanda.

    Nu intentionez sa-mi fac reclama da.. http://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2010/01/hai-sa-ne-jucam-copii.html

  5. Foarte frumos, neamţule! Un asemenea cadou se poate face cadou indiferent de vîrstă. Să ai parte de el. Am auzit că se consumă extrem de repede bateriile.

  6. Ionut, autonomia de zbor e de 6 minute, adica atit tine acu incorporat in elicopter, se incarca insa din nou de la bateriile care se afla in telecomanda, l-am folosit de vro 30 de ori si nu s-au descarcat bateriile.

    E insa deosebit de greu de condus.

  7. Însă ce nu poţi face, în 6 minute! 😉 Super jucărie. M-am jucat şi eu pe una şi confirm cele spuse de tine. E greu de pilotat. Şi taman cînd îi prinzi „şpilu'”, au trecut şi minutele de autonomie.. 🙂

  8. hihihi, dacă ai job, facturi şi responsabilităţi, însemnă musai să îţi iei elicopter…:)

  9. PS: Ai văzut că unii se joacă pe deasupra Braşovului, cu jucărele de genul ăsta (Butuza, Neculaie)

  10. Nu-mi faci tu cadou unul? Unul ca al lui neamţu ţiganu. Sau nu mă supăr dacă îmi alegi ceva de aici.

    PS: bineb ai revenit printre noi. Credeam că te-ai lăsat de blogolume.

  11. Eu m-aş juca cu un trenuleţ din ăla care aleargă prin munţi şi văi,pe poduri şi prin tunele şi trece prin gări unde se semnalizează şi lumea aşteaptă şi şeful de staţie salută şi…eei, dar mi-ar plăcea şi să fac un cort cu nepoţii, sub masă, să nu ştie niimeni cu ce ne ocupăm noi acolo!…şi să şti că emisiunile cu magicianul nu erau rele de loc!!( deşi eram trecută bine de tot de vărsta copilăriei,şi atunci :))
    Cred că această capacitate de a ne juca, la orice vîrstă, ne face mai rezistenţi la rele. Bine de ăia care au şi cu cine. Ăia daţi în mintea copiilor sînt cei mai fericiţi de pe lume!! 🙂

  12. Nici un om nu este numit om mare dacă şi-a pierdut sufletul de copil! 😉 Nea Costache are dreptate.

  13. Si pe langa facturi, job si responsabilitati mai ai si probleme auditive cauzate de pisicile vecinilor :P.

    Eu desi sunt fata (ceea ce nu e foarte evident uneori la cum gandesc :P), in copilarie aveam de toate: de la papusi barbie, masinute, roboti, pistoale cu baterii :D, masinute cu telecomanda (mandria mea):D, mai putin avion. De departe, cea mai draga cred ca a fost masinuta cu telecomanda si baterii. Cand s-a stricat am fost suparata cateva saptamani, desi tata, ca orice inginer destoinic a incercat s-o repare. Nu a putut fi salvata.

    Avion nu am avut pentru ca oricum aveam afinitate pentru ele, bunicul fiind aviator militar si probabil s-au gandit ca m-ar tenta o cariera in armata :P.

  14. Todo,
    super! Înseamnă că mă înţelegi perfect. 😉

  15. Ce fel de jucării ai avut atunci când eşti un copil? Îmi amintesc am folosit pentru a juca cu unele soldiers.In jucărie ultimii ani, a fost privit pentru băieţi să se joace cu jucării care au fost iniţial stereotipe ca fiind "pentru fete". Cu toate acestea, nu este, în general, astfel cum a privit pentru femei sa se joace cu jucării concepute "pentru baieti", o activitate care a devenit, de asemenea, mai frecventă în ultimii ani ca me.lol


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: