Publicat de: ionutu | Mai 19, 2010

3 zile şi-am tăiat-o.

O să încerc să fiu scurt. Ştiu că n-o să pot. Da’ eu încerc. Ziceam că mă car. Că-mi respect promisiunea, cuvîntul dat. Şi-am s-o fac. În sensul acesta, am deja pe birou, acum cînd scriu pot chiar să mă uit la el, peticul de hîrtie pe care stă frumos scris numele meu, alături de un cod cu care mă voi identifica duminică seara, în aeroportul din Băneasa.

Ştiu. E mult spus aeroport. Mulţi mi-au zis că e mai degrabă o budă, un rahat asemănător cu autogara 2 din Adjud, judeţul Vrancea. Sau Săveni, judeţul Botoşani. Şi că experienţa de a pleca din ţară din Băneasa, poate fi catalogată drept „dacă mai aveai vreo îndoială că e cazul s-o tai, tai-o fără să te uiţi înapoi”.

M-au mîncat teribil degetele zilele acestea cît, din cauza pregătirilor pentru plecare, nu am putut intra să scriu vreo două vorbe pe aici. Mi-am dat seama că plecat din România, rupt de realitatea de aici, voi fi vitregit şi de subiectele ce sar aici la tot pasul. Pentru că în România, ţara subiectelor, vei avea tot timpul ceva de care să te legi. Iar cum blogul acesta nu este unul despre panseluţe, nici despre surghiunul vreunui artist neînţeles, nici blogul vreunuia care s-a cocoţat sus pe căcat şi de acolo emite sentinţe despre orice, nu ştiu zău cum voi continua.

De fapt ştiu. Voi scrie despre viaţa de acolo. Poate voi băga o rubrică nouă aici, o rubrică nouă, în cronica mea, cronica unei vieţi banale. O rubrică despre strădaniile mele de a mă insera social acolo, pe pămînt străin. Cu eşecurile şi izbînzile mele. Nu ştiu dacă voi mai avea calitatea morală de a mai scrie despre ce se întîmplă aici, din moment ce nu voi mai trăi aici. În România, adică. Ok, poate o să-l mai înjur din cînd în cînd pe Băsescu. Pe sistemul „Newmannnn!!” din Seinfeld. Sau pe Scripcaru. Oricum, despre ambii aş vrea să citesc în cîteva luni că s-au dus dracului. Că i-au linşat puhoaiele de cetăţeni care au pus botul la aia cu „Să trăiţi bine!”. Mă opresc aici, să nu fiu acuzat că am futut tot textul aducîndu-i pe cei doi viermi băloşi, în discuţie.

Nu pot să vă spun cît de nasol este să pleci. Şi cît de mişto este în egală măsură. Nu pot să vă spun cît de mult m-au surprins îmbrăţişările unor oameni de la care nu aşteptam aşa ceva. Nu pot să vă spun cît de tare m-a mîhnit dar nu m-a surprins indiferenţa unora. Mă aşteptam. C’aşa-i în viaţă. Nu le poţi avea pe toate. Nu-i poţi împăca pe toţi. Nu pot să vă spun ce sentiment trăieşti împachetînd şi sortînd spre aruncare în întunericul unui beci, obiecte, cărţi, haine, care pînă mai ieri aveau un înţeles pentru tine, constituiau averea ta.

Gîndul că o iau de la 0 alături de cea pe care o iubesc pe tărîm străin, mă consolează însă. Dacă o am pe ea, şi mîna ei dreaptă în mîna mea stîngă, acolo, lîngă mine, mă simt cel mai bogat om din lume. Aş putea trăi oriunde. Singurul bagaj necesar mi-ar fi mintea pe care m-am străduit să mi-o cultiv şi să mi-o ţin deschisă, şi voinţa de a reuşi.

Închei aici episodul meu de automotivare şi promit să revin cu ceva pînă duminică. Dacă nu, nu. Revin de pe IP exterior României. 😉

Anunțuri

Responses

  1. Da unde pleci nenicule? Asa, pe furis?

  2. Apocaliptică, în stil de axion
    O, bucură-te, nefiinţă,
    Că slava-mpărăţiei tale,
    Din biruinţă-n biruinţă,
    Vestit-a vecinica ta cale,
    Şi pururea ai zămislit
    Un dor de ducă nesfârşit!

    Mai mult nu iti doresc decat sa iti gasesti a sufletului usurare.

    Drum bun si vant la pupa.

  3. ee, creanga şi eu. N-a fo’ pe furiş că am scris aici că plec. 😉

  4. Drum bun! Si daca o sa dai din cand in cand de greu, nu uita de unde ai plecat (si ca pana la urma e bine si-asa rau).
    🙂

  5. O bardule, frumos ai scris. Mulţam’ fain Răducule şi spor în toate şi ţie. 🙂

  6. Cristi,
    nu uit, jur că nu uit. N-am cum să uit. Mulţam’ de urări.

  7. Da bre, dar nu ne zici si noua spre ce locatie exotica meri. Nu-i bai, mai rau ca aici nu poate sa fie.

    Zile faine va doresc

  8. Salut! Am vazut ca te-ai luat nitel de Zoso. Bine-ai facut! Nu-mi dau seama cata minte poa` sa aibe sa scrie asa ceva despre niste oameni nevinovati care-si cer drepturile…

  9. Bre, vezi să nu tragă ăștia avionu’ la alt peron decît ăla anunțat și să fugi cu bagajile după el :))

    Autogara de la Pucioasa e mai tare decît aerogara Băneasa.

  10. Tinere nu e bai ca pleci din „autogara ” Adjud important ca aterizezi pe un aeroport european de 3 km construit in 3 ani si dupa modelul aeroportului din Paris.si a costat cit patinoarul lui Scripcaru guvernul si restul de la privatii care au inchiriat spatii si birouri inaite de a incepe constructia chiar si taximetristi au cumparat licenta de parcare inainte de a se construi totul a fost cumparat pe plan cum spun arhitectii.
    Un sfat nu te uita cu cine calatoresti in avion uitate dupa cine te asteapta.
    va pup si va astept.

  11. Nu ne cunoastem, sunt unul din cei 21 milioane si o lingura de romani am aterizat pe blogul tau aleatoriu dar pot sa-ti spun ca pentru asta ai respectul meu.
    Tara asta e o cocina plina pe deoparte cu hoti si pe de alta cu prosti sau neputinciosi. Nu se mai face bine.
    Aaah si sa mai scrii ca abia am descoperit blogul 🙂

  12. Respectele mele pentru decizia luată, Ionuţule !
    Te urmez în toamnă şi eu.
    Succes !

    PS: Îţi voi trimite un e-mail în zilele ce urmează.

  13. Inca o data bafta! Si astept cu nerabdare primul post din noua ta patrie…

  14. Să trăieşti Dănuţule! Aştept mesajul tău. 😉

  15. Karla,
    încă o dată, mulţumesc. Vine şi postarea. 😉

  16. […] 3 zile si-am taiat-o | […]

  17. Ma bucur tare mult pt u k faci pasul asta pe kre multi dintre noi nu o pot face din anumite motive…iti doresc multa fericire si implinire alaturi de mandra ta oriunde ai ales sa pleci…oricum va fii mult mai linistit dekt pe meleagurile romanesti:)succes pe mai departe si ai grija de u:)>:D<

  18. Ionutu, iti doresc multa bafta si sa ne scrii doar vesti bune! Astept noutati!

  19. am de gând să părăsesc şi eu oraşul natal, dar încă mai sunt în tergiversări, unde anume în lumea asta

  20. Succes! Habar n-am avut ca mai ai o zi si pleci 🙂
    Sunt curios unde, dar las’ca aflu de pe blog.

    Vroiam sa te invit la un concurs de poezie cu frustrari / nedumeriri, dar iti urez sa le lasi pe toate-n urma 😀

  21. te-am invitat la un concurs mai devreme, dar a intrat in spam

  22. […] Unii pleacă. Şi pe bună dreptate. Dar eu rămîn, înconjurat de lingăii circarului. Nu, n-o să plec de aici. Nu acum. Dacă mai vrei să citeşti:Unui prieten canadian, cu subiectivitateParfumurile blogurilor “Despre mine”Tătuci şi copiiVoi încă mai trăiţi?Secretul armei secrete sau cam aşa ceva…Powered by Contextual Related Posts […]

  23. vai de pula ta copile.

  24. Să-ți fie bine, acolo unde îți așezi patria, ionuțule! Îți doresc mult-mult noroc!

  25. Te cautasem sa iesim la bere dar te mutai 😦

    Sa fiti sanatosi! 😉

  26. […] te înghesui într-un spaţiu de 2 metri pătraţi alături de alţi 7 vicioşi ca şi tine. Cum spuneam în postarea anterioară, dacă mai aveai vreun dubiu cu privire la a pleca din România, Băneasa […]

  27. […] toader cu t mic mi-a lăsat un comentariu la un articol anterior în care-mi spunea cu emfază “vai de pula ta copile” am stat şi am […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: