Publicat de: ionutu | Septembrie 24, 2010

Blasfemii matinale

În ziua de azi este greu de spus că mai există Dumnezeu. Sau că acesta ar fi existat vreodată. Nimeni nu poate spune că L-a văzut, că au stat de vorbă şi că El i-a spus ce are de gînd. Istoria, aşa cum o ştim cu toţii – unii mai mult, alţii mai puţin -, este un izvor nesecat de dovezi că Atotputernicul nu există şi nici n-ar fi existat vreodată. E doar o plăsmuire nici măcar genială a minţilor bolnave întemeietoare de biserică creştină. Mîntuitorul s-a născut într-o baie de sînge, şi s-a dus aşa cum a venit. Păcatele oamenilor au fost iertate odată cu crucificarea Lui de către romani.

Dar de atunci şi pînă azi, o forţă invizibilă şi malefică dă într-una refresh apăsînd o colosală tastă F5, alimentînd catastiful păcatelor omenirii cu tot mai multe păcate. Se actualizează la secundă, la nanosecundă, păcat după păcat, de parcă nu ne-am mai sătura de atîta rău şi ură.

Şi cu toate astea, unde e Dumnezeu? Ce face atît de important în viaţa lui de Dumnezeu creator, ca să ne readucă din cînd în cînd cu picioarele pe pămînt? Nu ştiu, nu face mai nimic. Mi se pare că dacă totuşi e, e doar un bătrînel sadic şi senil, plictisit şi ghiduş, eternitatea fiind şi pentru domnia sa, poate un meci prea mare. Am ajuns să trăiesc cu impresia că între Moş Crăciun, Iepuraşul de paşte, Moş Nicolae şi Dumnezeu, nu există nicio diferenţă. Toţi sunt un fel de Baba Cloanţa cu veleităţi pozitive, entităţi cu puteri supranaturale menite să prostească muierile şi copiii, principalii factori ce pun în mişcare o economie de piaţă.

Lăsînd la o parte vorbitul în general că nu ne duce nicăieri, o să încerc în particular, raportîndu-mă la propria-mi persoană, să duc mai departe discursul delirant ce m-a apucat la 4 dimineaţa în timp ce fumam.

Nu sunt eu un om bun? Încerc, mă strădui în fiecare clipă să nu fac rău în mod deliberat celor din jur. Nu mint, sau dacă mint, nu mint pentru a obţine eu ştiu ce foloase materiale. Mint şi eu nevinovat, ca mai orice om normal. Nu sap pe nimeni niciodată şi nici nu-mi amintesc să fi avut vreodată astfel de îndeletniciri. Nu fur şi nu mă dau la femeile altora. Nu pup oamenii în cur pe la spate zîmbindu-le frumos şi mieros în faţă. Altfel, uneori cînd sunt nervos, mai scap cîte-o suduială ce conţine cuvintele „cristos”, „mă-tii” ” ‘tu-ţi”. Nu mă duc la biserică pentru că nu-mi plac popii. Nu ţin post pentru că sunt gurmand. Îmi place să fac dragoste fără griji, folosind mijloace contraceptive moderne. Da, preacurvesc fără a fi cununat în faţa Domnului. Urăsc pisicile şi vrăbiile, creaturi nevinovate ale Domnului. Urăsc turnătorii şi le-aş da numai în gură, peste ochi şi peste mîini, cu urzici din alea flocoase şi mari, să se sature de mîncat căcat pe la superiori. Acelaşi tratament este valabil şi pentru superiori.

[poll id=”4″]

Încerc să ajut pe oricine îmi cere asta, şi de multe ori primesc doar întoarceri de spate sau şi mai rău, multă muie care doare, doar mai tare decît un spate întors. Dar nu mă supăr, nu merită, încerc să mă consolez cu gîndul că roata se învîrte, şi că dacă Dumnezeu există, atunci cînd dă, nu dă cu parul. Dar de cele mai multe ori trece o viaţă de om pînă se hotărăşte şi El să dea.

Şi atunci stau şi mă gîndesc că există totuşi o mică diferenţă între El şi Moş Crăciun. El e autosugestie. Este certitudinea care ni se insuflă printre primele încă de cînd suntem mici, cînd ni se spune să nu fim răi că ne bate Doamne Doamne.

Mi s-a spus că pînă la Dumnezeu te mănîncă sfinţii. Eu unul nu am înţeles din această mostră de înţelepciune populară decît ceea ce tot încerc să spun aici folosind deja aproape 1000 de cuvinte.

Nu mai bine postam eu doar o poză?

Anunțuri

Responses

  1. Tinere ai deschis un subiect mai HOT decit cel cu AIESEC.
    stii bine parerea mea despre religie si nu comentez dor doua lucruri
    1- avem nevoie de o forta supranatura care sa ne conduca ,spele creierul si de care sa ne fie teama pentru ca ne pedepseste.Lumea a fost creata dupa acelasi model doar ca sau schimbat numele.EXP.pt cei ateisti exista constitutuia,codul penal e tot o forta de fapt oameni se nasc si invata ce nu au voie sa faca pt ca vor fi pedepsiti. Si Dumnezeu a dat 10 porunci.
    2- da pina la Dumnezeu te maninca sfintii ai vazut-o pe pielea ta aici dureros e ca sfinti in cazul tau sint conationali
    te pup Miauuuuuuuu

  2. nu conteaza daca exista dzeu sau nu.

  3. Pisică,
    ce e supranatural la constituție? Și de ce trebuie să mă tem de constituție, cînd ea de fapt ar trebuie să-mi garanteze niște drepturi?

    ”dureros e ca sfinti in cazul tau sint conationali” după ce că e o șopîrlă scîrboasă, mai nou are și harul sfințeniei.. vorbim despre un ”sfînt” turnător penal. Fii serioasă.. 😀

  4. Astia (biserica) au creat postul si pacatul pentru ca se plictiseau si se gandeau „Ba, cum dracu sa le facem noi astora viata mai de cacat decat e acum?”

    Ete nah ca mi se rupe de ale lor regulamente si imi traiesc viata linistit, fara sa ma tem ca daca da vreo masina peste mine o sa ajung, inainte de vreme, in vreun loc luminos din care o sa ma alunge vreun gagiu imbracat in alb doar pentru faptul ca n-am fost „de treaba” pana in momentul in care s-a trezit un dobitoc sa dea cu masina peste mine.

    Parerea mea e sa-i lasam pe cei cu Dumnezeu sa-si vada de-ale lor numai sa ne mai lase naibii si ei cu Dumnezeu. Mai ales aia care ni-l baga pe gat.

    Tu ai observat ce fete fac fanaticii astia cand te apuci sa te iei de Dumnezeu si sa le explici ca tu nu prea o arzi cu de astea? Parca au asa un impuls sa-ti reteze capul de pe umeri in speranta ca asta le va aduce mantuirea. Manca-i-ar ma-sa de cruciaci…

  5. *cruciati

    sa-mi fie cu pardon.

  6. Petrov,
    nu lua numele Domnului în deșert. Pocăiește-te, frate, dar nu înainte de a te căi! :))

  7. Da bre Alexe. Știi cînd am avut eu revelația cu privire la faptul că Dumnezeu ăsta e cam nasol? În clasa a III-a, cînd am avut o lecție despre un puști care a stricat un cuib de rîndunele și pe care l-a pedepsit Dumnezeu pentru fapta făcută, stînd apoi cu piciorul în ghips toată vara. Mi s-a părut nedrept acest Dumnezeu. Agresiv și aproape barbar. Iar alăturarea ”Atotputernic și Preamilostiv” îmi dă și acum fiori pe șira spinării. Sună a psihopat..

  8. Suna a un tata de ala abuziv si alcoolic care-ti rupe capul, din pura plictiseala de altfel, cand vii acasa de la scoala.

    La urma urmei, daca stau bine sa ma gandesc, nu prea am eu nevoie de Dumnezeu, insa sunt foarte convins ca orice cacat pe care il fac are si un revers. Orice palma pe care o aplic o sa mi se intoarca intr-o forma sau alta, pentru ca lumea trebuie sa fie intr-un echilibru de forte.

    Asta nu inseamna ca nu mai iau lumea la palme. Dimpotriva, o fac si mai cu pofta.

  9. Alex,
    pumnii tăi nu are minte, bate tot ce-i stă’nainte? 😀

  10. …păi văd că ai propriile porunci cărora te supui:ajuţi pe cine îţi cere, nu furi, nu curveşti, nu minţi,nu…respecţi şi codul penal, constituţia(spre deosebire de alţii care nu o fac şi par să fie ”binecuvîntaţi” de D-zeu)…Ei, acu’ că nu poţi să te duci la biserică şi să-i iubeşti pe popi?că nu poţi să te cununi cu ”roaba lui D-zeu” ca să faci pe placul cîrcotaşilor?…că nu ”îndeşi cruci” cînd treci pe lîngă vreo biserică?… înjuri şi tu, ca tot omul,…. nu te condamnă la vreun iad, decît ăla pe care-l recunoşti tu:conştiinţa!

    Dumnezeu e un personaj care prinde bine cîte-odată…cînd nu găseşti pe cine să dai vina, cînd n-ai curaj şi ai vrea să te îmbărbăteze cineva….şi la urma urmei, argument suprem în educaţie ! 🙂 Ne-am obişnuit să-l pomenim des, de bine sau de rău, e în ”folclorul” tuturor popoarelor!(dar cel mai des îl pomenesc făţarnicii, cînd nu au alte argumente sau să dea dovadă de buna credinţă pe care n-o au( cum jură preşedinţii cu mîna pe biblie!!!!)

    ..dar ”sfinţii”, eh, de ăştia tre’ să te fereşti ca de dreaku’!

  11. si daca da, pe El cine l-a facut?

  12. 🙂
    Ionutule mama, nimeni nu poate dovedi existenta lui Dumnezeu, la fel cum nimeni nu poate dovedi inexistenta lui. Dixit.
    Daca prinzi ultima scriere a lui d’Ormesson, „C’est une chose étrange à la fin que le monde”, pune mâna pe ea. Iti raspunde la toate intrebarile:)
    Am scris vrei doua randuri despre pe blog:)

  13. Ia uite Ionuţule ce zice omu’ ăsta ! Sincer, înclin să-l cred 🙂
    Şi-atunci, despre ce vorbim ? Sunt curios (am spus-o şi pe FB) ce poziţie va lua BISERICA la faza asta ?

  14. mulţam’ de pont, abia aştept să citesc. 😉

  15. Dane,
    s-a dilit şi Hawking, acum îşi contrazice propriile cărţi. Pesemne c-o fi’n anul morţii, altfel nu-mi explic..

  16. corect! 🙂

  17. Pentru cei care se justifică prin raţionamentul „Dacă Dumnezeu ar exista şi ar fi atotputernic, n-ar permite ca lumea să fie atât de imperfectă, să se întâmple atâtea rele şi nedreptăţi etc”, un înţelept indian a exemplificat cam aşa.
    Un pictor lucra de mult timp la un peisaj, într-un loc public, fiind văzut de trecători. Pictura era departe de a fi terminată, şi din cauza asta mulţi se opreau din mers şi râdeau de ea, o criticau şi o ridiculizau pentru imperfecţiunile evidente.
    La fel se întâmplă şi cu creaţia divină, adică lumea. Creaţia, ca proces, încă nu s-a încheiat. Forma de acum nu este încă cea finală (desăvârşită). Cei care o critică uită acest lucru.

  18. Comentariu șters de autor. Îmi fute karma să văd cum un pocăit imbecil îmi dă lecții duhovnnicești de un fariseism morbid.

  19. Comentariu șters de autor. Îmi fute karma să văd cum un pocăit imbecil îmi dă lecții duhovnnicești de un fariseism morbid.

  20. toarnă şi chestia asta. Direct lui Dumnezeu. Ups.. am uitat că Dumnezeu este întotdeauna primul cititor al blogului meu. E Atotputernic şi Preamilostiv. Blasfemiile mele sunt deja iertate pentru că Dumnezeul meu este un moşuleţ şugubăţ şi cu simţul autoironiei. :))

    Fair enough?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: