Publicat de: ionutu | Ianuarie 28, 2011

Mai aveam puțin și credeam că mă aflu în Vaslui

Blocurile gri și atmosfera căcăniu-cenușie de pe străzile orașului sunt o sursă colosală de depresie și fețe posomorîte. Parcă e un pic mai bine cînd avem soare și cer senin albastru, parcă și blocurile rîd. Rîd și oamenii mari, rîd și copiii. Mai ales ăia micii, cînd se joacă afară, în zăpadă.

Cînd eram nu mai înalt decît o pușcă de vînătoare îmi amintesc cum așteptam de pe la sfîrșitul lui octombrie să vină frigul și zăpada. Aveam, ca orice țacan, un arsenal întreg de chestii periculoase cu care îți poți rupe oasele pe afară, ”la joacă”; vreo două sănii plus un ”tanc” (pentru atunci cînd făceam ”trenulețul”), schiuri, mini-schiuri, nailoane, mănuși din blană de oaie, clăpari și bocanci, ce mai, eram echipat complet la data primei zăpezi ce albea iute orașul. Îmi lipsea un singur lucru, pe care de una din ”zilele” mele, l-am și căpătat: o pereche de patine cu care să mă dau pe gheață.

Răcădăul copilăriei mele era un cartier mai plin de viață și de puțoi de toate vîrstele decît e acum. Hotarele imaginare ale teritoriului meu de gherțoi obraznic se întindeau de la Iepure și pînă în dreptul școlii 20 (acum transformată în liceu de artă, parcă) pe partea cu Tîmpa, și pînă la școala 4 de pe strada Jepilor, pe partea opusă Tîmpei. Acest teritoriu nu a fost niciodată un loc al tristeții. Nu am aflat că orașul e gri decît tîrziu, în adolescență, cînd am început să-mi cunosc orașul mai bine, în Răcădău avînd la discreție, practic, un Neverland natural. Am trecut zilele astea pe acolo, și nimic din ceea ce-mi încînta zilele copilăriei, nu mai e la fel. Progresul a însemnat de fapt regres. S-au construit blocuri monstruoase pe dealul pe care oștile de ciutani durau cazemate impunătoare din zăpadă, igluri ca-n Antarctica, sau trambuline de sărit cu mini-schiurile. Au mai rămas doar șterse de patina neiertătoare a vremii, cîteva grafitti-uri inocente, ale găștilor de puțoi nebuni ce populau acum 16 ani capătul Răcădăului.

Primisem deci de ziua mea o pereche de patine, le văd și acum cu ochii minții. Negre cu șirete albe și lame tăioase și reci de metal. Abia am așteptat să vină un ger năpraznic, nu ca acum, cînd mă gîndesc cu teamă că dacă e gerul aspru, factura la gaz este și ea pe măsură. Și gerul venea întotdeauna ca menstruația unei femei sănătoase, exact la timp, în luna ianuarie. Și atunci lăsam săniile deoparte și luam patinele, improvizam iute un teren de hochei, un puc avea un băiat ai cărui părinți fugiseră în Canada înainte să cadă Ceaușescu, iar crose, har Domnului, din bieții brazi de Crăciun aruncați de gospodari, ce credeți că ne confecționam? Ați ghicit. Săbii de voinici sau crose de hochei. Și jucam toată ziua, lovind în puc sau în noi, încăierîndu-ne (element instinctiv și nelipsit din hochei) și înscriind zeci de goluri în plasele imaginare ale porților confecționate din eternii și practicii patru bolovani, porți universale cred, în copilăria tuturor. Doamne, ce frumos mai era! Dacă aș putea da timpul înapoi, acele zile prea scurte uneori, așa cum sunt zilele de iarnă, le-aș retrăi la infinit, fără să mă plictisesc vreodată.

Mi-am adus aminte de acest frumos pasaj al copilăriei mele de hocheist ocazional, cînd m-am întors în țară în toamna anului trecut și mai aveam puțin și plecam înapoi de unde am venit – de plictiseală și prea mult gri -, dacă nu aș fi descoperit un mod plăcut de a petrece timpul alături de cîțiva prieteni buni, susținînd și urmărind fiecare meci al echipei locale de hochei, pe arena mult-hulitului patinoar olimpic din parcul Tractoru.

Mîine și poimîine se joacă finala Cupei României la hochei, iar băieții noștri – niciunul brașovean, dar mai brașoveni decît mulți alții care s-au născut întîmplător la maternitatea din Brașov – se bat pe gheață și au șanse mari să aducă o cupă reală, la Brașov. Din punct de vedere sportiv, o cupă adevărată la Brașov este comparabilă cu apariția cometei Halley, așa că vă dați seama ce gură uriașă de oxigen înseamnă pentru palmaresul orașului, faptul că avem echipă de hochei, un sport aproape obscur în România fotbalistică a ultimilor 20 de ani.

Am scris aceste rînduri în loc de urare și încurajări pentru băieții noștrii cărora le puteți lăsa și voi un mesaj, aici, pe site-ul oficial al suporterilor acestei echipe. O să las și eu un mesaj acolo, mai scurt, pentru că mesajul-articol l-am scris aici.

Hai Brașovul!

Anunțuri

Responses

  1. bine te-ai intors pe blog Ionut,nu stiam de ce nu te mai gasesc,te citesc.Vroiam sa stiu cum te mai simti pe meleaguri straine,daca cite ceva din cele spuse de mine inainte si dupa ce ai parasit tara,le-ai simtit si tu sau le-ai intilnit pe parcursul drumului tau.Cum ti se pare ,si cum te simti ,avind tangenta cu locurile natale,dupa perioada traita pe alte meleaguri;nu toti simtim la fel ,depinde cit de sensibili si sentimentali suntem.O zi buna

  2. […] 12. Cel mai bun blog de sport: Ionutu […]

  3. No, arhiva unde ţi-i?

  4. Buna ziua ! As dori o colaborare cu blogul dumneavoastra , link exchange. Nume 2 blackjack Link http2blackjack1.wordpress.com . Daca sunteti de acord astept un mesaj de confirmare pe blog. Multumesc !

  5. Am rătăcit o vreme, departe de blog, de orice blog. Am luat o pauză care mi-a prins bine. Despre ceea ce mi-ai propus să scriu, voi face un articol destinat curînd. Mulţumesc că mă vizitezi, înseamnă mult pentru mine.

  6. Mă strădui s-o recapăt, a trebuit să fac totul de la 0. Eu aş vrea să n-o pierd. Data viitoare o să-mi păstrez un back-up al întregului blog.

  7. mihai,
    nu fac colaborări de link exchange. No offence. Bine?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: