Publicat de: ionutu | Februarie 2, 2011

Noaptea, unghiile cresc mai repede.

Acesta este singurul lucru sigur pe care îl ştiu eu în momentul de faţă şi pe care vi-l pot confirma. Cînd voi vă întoarceţi de pe o parte pe alta în acele clipe minunate ale somnului de dimineaţă de dinainte să vă sune alarmele telefoanelor – pentru că în zilele noastre prea puţini mai folosesc ceasul deşteptător – eu mă gîndesc că mai am puţin şi plec acasă ca să mă culc. La fel şi seara cînd voi vă pregătiţi să vă băgaţi la somn, eu semnez condica de intrare la „uzina” în care prestez de vreo două luni deja. Sunt pe invers. Nu sunt gay aşa cum repede aţi fi înclinaţi să credeţi citind enunţul „sunt pe invers”.

Sunt pe invers faţă de ciclul normal de viaţă, ciclul noapte-zi. La mine noaptea e zi iar ziua e noapte. Dar ştiţi ce? Chiar îmi place. Noaptea sunt singur cu ideile din capul meu. Iar în clipele în care nu am treabă, am suficient timp să-mi fac ordine în gînduri sau să aprofundez vreo idee mai aparte care-mi vine în minte să zicem de acum un an şi la care – idiot fiind, din cauza numărului mare de idei ce-mi vin continuu în cap – nu am avut timp să mă gîndesc mai mult atunci cît era proaspătă. Şi uneori mă amuz de mine însumi, de ce tîmpenii îmi pot trece prin minte. Cred că dacă le-aş nota pe toate într-un carneţel, la care ar avea acces vreo mînă criminală, aş fi luat pe sus şi închis la spitalul de neuro-psihiatrie.

Chiar şi viaţa socială îmi este puternic afectată într-o oarecare măsură. De pildă oamenii nu mă mai sună deloc ziua, între 7 dimineaţa şi 2 după-amiaza. Pe facebook sunt destule păsări de noapte cu care să poţi vorbi dar ştiţi voi cum e cu chat-ul pe creaţia zuckerbergiană. Ar mai rămîne mess-ul cu care să te întreţii, dar repet, eu sunt pe invers. Şi aşa voi rămîne o vreme pînă ce va apărea o vreo ofertă concretă de job care să mă readucă în rîndul oamenilor normali.

Acum, cu jobul e nasol în România. Aşa e de nasol că pe cale firească, am încercat să-mi caut un job şi un alt rost într-o ţară străină. Am ales ca atare Cipru, pentru că acolo credeam eu că marea e mai puţin murdară, culorile sunt mai vii, oamenii sunt mai oameni, viaţa e mai bună, ş.a.m.d. ştiţi şi voi, toată enumerarea asta de chestii naive şi optimiste cu care pleacă în minte toţi românaşii noştri atunci cînd pleacă. Am ajuns acolo, şi normal, în primă fază vedeam doar lucrurile diferite de ceea ce eram învăţat să văd la noi, pentru că uneori starea de normalitate te poate izbi cu o violenţă şocantă, mai ales atunci cînd provii din zona crepusculară, numită România. Adică no, ştiţi şi voi, pe mine unul m-a şocat să văd autostrăzi, aeroporturi, infrastructură reală, fizică, tangibilă, şi nu doar cuvintele şi studiile de fezabilitate, ridicările topo în vederea eternelor exproprieri, sau mai ştiu eu ce alte gogonele cu care ni se împuie capetele din patru în patru ani.

Au venit apoi şi momentele în care aveam să văd şi partea cealaltă a monedei. Faptul că în primul rînd, ca imigrant român vei fi futut întotdeauna în cur de către românii tăi, nu-i un mit. Românii sunt primii care vor face tot posibilul ca viaţa ta acolo să fie un coşmar. Şi vor face asta cu zîmbetul pe buze, făcîndu-te să crezi că ei nu-ţi vor altceva în viaţa asta, decît binele. Într-un fel ca şi acasă, numai că acolo, în străinătate, pasiunea cu care te vor fute este dublată de lupta pentru supravieţuire. O să auziţi mulţi trepanaţi care vă vor spune ce bine o duc ei acolo. Să nu-i credeţi decît dacă sunteţi siguri că ştiţi ce este ăla acordul subiectului cu predicatul şi respectivii ştiu şi ei la rîndul lor acest element de bază al gramaticii limbii române. De regulă prototipul trepanatului este acela sau aceea care îţi va vorbi în română cu accent de italian/spaniol/ grec etc.
În cazul meu aveam să dau peste un individ libidinos, genul cretinelului manelo-pocăit cu ochelari de vedere cu lentile false, fişior de-al nostru, di la Dorohoi. La început mi-a fost prezentat precum cel mai fain băiat în viaţă dintre toţi băieţii în viaţă de pe insula Afroditei. Un exemplu de erou local, care a reuşit în diasporă de la o vîrstă fragedă, cu job în aeroportul internaţional Larnaca, cameră de hotel free-of-charge+maşină, toate astea doar pentru că în puţinul său timp liber adică atunci cînd nu se ruga pentru binele nostru, se ocupa de camerele de supraveghere video ale complexului hotelier pe care îl căpuşa cu prezenţa lui. Faţa lui de pocăit fals şi libidinoşenia cu care îmi vorbea mi-au făcut scîrbă de la bun început. Ulterior, aveam să constat că nu eram eu cel nebun, şi că de fapt rolul său în toată ecuaţia, era acela de a întocmi rapoarte despre fiecare angajat de acolo. Desigur că mi-a mirosit antipatia şi mă blagoslovea smerit în fiecare raport cu diverse lucruri neadevărate, cu scopul de a-mi face viaţa mai bună acolo. În realitate, nu era decît un mare zero care îşi creease o identitate idilică de absolvent al seminarului teologic Dorohoi, verificările de pe edu.ro spunînd total altceva.

*to be continued..*

Anunțuri

Responses

  1. ce să-ţi zic, Ionuţe? Şi eu sînt un huhurez de noapte de cîtva timp pentru că dacă nu am job pot să lenevesc în plus dimineaţa şi asta, cred, mă face să nu mai am somnu’ ăla tihnit de om care merge dimineaţă de dimineaţă la lucru! Şi-mi mă bîntuie,ca şi pe tine, fel de fel de ”fantome”…dar mă scutur şi ”mă rîd” de mine şi trec mai departe:” bine că a trecut!
    Dă-l dreak de securist! :))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: