Publicat de: ionutu | Martie 2, 2011

Să reabilităm imaginea șoferului RATBV.

Se întîmpla prin primăvara lui 2001. Poate 2002. Nici eu nu mai știu sigur, oricum am senzația că am trăit o viață de om de atunci și pînă azi. Știu că mă întorceam acasă după o zi de școală hămesit și obosit de orele de EA și ED (electronică analogică și electronică digitală) făcute una după alta, vreo 5 la număr că erau materii de profil și le făceam cu diriga, deci și ora de dirigenție se transforma lesne într-un obositor seminar despre joncțiuni, diode, tranzistoare și tiristoare. Eram deci în gară, așteptînd 32-ul (linie RAT Brașov ce leagă gara de cartierul Răcădău) care pe vremea aceea nu era plin de pensionari cu gratuitate pe troleibuze ca pînă nu demult în zilele noastre (pentru că am înțeles că FMI-ul a spus nu și gratuității acordate persoanelor vîrstnice pe mijloacele de transport în comun). În orele de vîrf, 32-ul se umplea în schimb de turele ce ieșeau de la uzina Tractoru, sau mă rog ce mai rămăsese din ea. Mirosul vă imaginați că era unul fabulos: un mix de ceapă și usturoi, transpirație și bășini, pentru că no, dacă troleul e plin, oricine poate fi un posibil vinovat…

S-a întîmplat ca la acea oră să fie aproape gol, cîteva cucoane cu plase de rafie, cîțiva elevi de liceu printre care și eu, și vreo doi moșnegei care priveau în gol pe geam, constituiam masa călătorilor cu acea cursă din acea frumoasă zi de primăvară. Așadar, vechiul troleibuz plecă din gară zgomotos în șuierat de uși peste care se auzea puternicul huruit specific troleibuzelor cu captatori. Cam pe la a doua stație de pe Victoriei, cred că mă trezisem din starea de lîncezeală în care căzusem – vă mai amintiți mersul legănat al vechilor trolee, probabil, am senzația că pe atunci nimeni nu se grăbea nicăieri, iar oamenii îți mai răspundeau cu un zîmbet chiar dacă erau necunoscuții de la coadă sau vreunul căruia îi perforai biletul dacă te ruga frumos, ca să nu-i deranjeze pe alții în încercarea de a ajunge la perforator – din cauza unor băieți de cartier zgomotoși, predecesorii cocalarilor de azi, care se așezaseră la burduf și se apucaseră de spart semințe. Erau genul acela de racheți de Noua wannabee’s zgomotoși și ascultători lobotomizați de BUG Mafia și L.A., trupe în vogă pe atunci. Cum stăteam în spatele troleului, aveam în față toată această scenă ruptă parcă dintr-un film românesc numai bun de premiat la Palm D’or: băieții de cartier, băbuțele cu plase de rafie din care ieșeau ostentativ frunzele verzi de ceapă verde nouă, troleibuzul de proveniență socialistă cu care probabil se deplasaseră pe acest traseu generații întregi de oameni ai muncii pe timpul lui Ceaușescu, totul împletindu-se într-o scenă perfectă, a vieții într-un oraș de provincie din România acelor ani.

Băiețașii deveniseră din ce în ce mai zgomotoși deranjînd în mod vizibil pe toată lumea care călătorea în acel moment în acel microunivers, în troleul lent și zgomotos. Cînd s-a întîmplat nici nu mai știu. A fost prea repede ca să-mi amintesc cu încetinitorul ca în filmele americane derularea evenimentelor trăite. Știu doar că troleul s-a oprit cu o frînă bruscă, două matahale care stăteau în fața mea și pe care nici nu-i remarcasem pînă atunci s-au ridicat, s-au dus între cei 6 șmecheri, și au împărțit cu sete și dărnicie pumni și picioare, aplicînd justiția sfîntă a pumnului acolo unde legea ar fi fost prea greoaie ca să se poată aplica. Li se alăturase și șoferul, care îi blagoslovi cu cîteva cozi de mătură pe fiecare dintre băiețași, în egală măsură ca să nu se supere nimeni din pricină de favoritisme sau alte de-astea. Apoi, din cabina sa de șofer, deschise doar ușile de la mijloc, și șmecherii fură aruncați ca niște gunoaie, pe trotuarul unde lumea se adunase deja ca la urs, admirînd spectacolul.

Am înțeles apoi că matahalele justițiare erau tot șoferi de troleibuz, și că se aflau din întîmplare pe acel traseu, în acel troleu, în acea zi și că nu erau la prima lor aventură de acest gen, principalii lor ”clienți” fiind hoții de buzunare, pe care aveau o plăcere animalică de a-i căsăpi în văzul lumii, la burduf sau la ușa din spate a troleului.

Vremurile s-au schimbat de atunci, panacoții s-au orientat spre țările din Europa, unde prada în euro face ca strădania lor să merite mai mult tot efortul. În schimb, de cînd cu telefoanele cu cameră, au dispărut și justițiarii singuratici, acum fiind condamnați să trăim într-o lume mai rea și mai posacă, indiferentă, gata oricînd să-ți filmeze creierii împrăștiați pe asfalt și abia apoi să sune la 112.

Am scris acest articol inspirat de ”campania” anti-RAT BV ce se derulează ca un film prost, mai prost decît Tînăr și neliniștit, de pe un site care se laudă cu chestii care se întîmplă prin Brașov..

Anunțuri

Responses

  1. Întotdeauna mi-am zis că o să ajung primar și o să fac metrou în Brașov. :))

  2. deci tu ţii cu racheţii.

  3. ahh, mi-ai amintit de vremurile bune de la liceu, chiar stateam acu si ma intrebam tu pe cine ai avut diriga ca tu erai in B parca, nu ? oricum tare faza cu 32-ul, din pacate mie nu mi-a fost dat sa vad un astfel de spectacol 😦

  4. Sergiu,
    am avut mai mulţi diriginţi noi ăştia din B. Am fost o clasă „cu probleme”, ca să zic aşa, iar dirigii ţi-i enumăr aşa cum au intrat şi-au ieşit: d-na Badea de profil, Sorin Fera de info, şi ultimul dar şi cel mai longeviv, domnul Selagea, profesor de română.

    Of, ce vremuri. Aş mai face liceul de cel puţin atîtea ori de cîte am zis cînd eram în liceu că abia aştept să-l termin..

  5. Eu am avut o colegă marcată psihic într-o fază de jaf în care şoferu’ nu a intervenit de loc, ca şi cînd nu se întîmpla în troleul lui…Era într-un 5 care urca agale, seara de noiembrie ploios, pe Lungă. Era ea(2ouj’deani, subţirică, pe scaun)…încă o doamnă tot pe scaun, mai spre mijoc şi un bătrîn în picioare la uşa din spate…şi şoferu, văzînd precis tot ce se întîmpla în troleu’ gol! La ”prima” au urcat 2 şmecheri care l-au împins pe bătrîn în lunetă şi au început să-l buzunărească!S-a auzit şi un strigăt, proteste….după care, la prima staţie, a rămas moşu’ căinîndu-se că l-au lăsat fără portofel şi muierile înfricoşate…şi bineînţeles şoferul care era plătit ”să conduc, don’şoară”!!
    ….şoferi şi şoferi, Ionuţe!

  6. telegondolă e ”orientarea” corectă pentru primari!..eu visez benzi rulante cu cremalieră cînd urc dealu’ cu sacoşele prea încărcate :)… vezi şi tu cum faci să fie bine, Domnu’ primar Căţelu!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: