Cîteva consideraţiuni subiective legate de poporul român şi cel cipriot

*Continuare de aici.*

Românii sunt un popor inventiv, unit, pro-activ şi cu frică de Dumnezeu.
Ciprioţii sunt un popor inventiv, unit, pro-activ şi cu frică de Dumnezeu.

Cu toate astea, ceva ne diferenţiază. Nu mă leg aici de istoria zdruncinată şi pe alocuri romantică a celor două popoare. Se zice că nişte ciobani ciprioţi de leneşi ce erau, au adus lumii frappe-ul. Oricum insula duce lipsă de lemn de foc şi cafeaua la nisip ar fi fost prea turcească pentru ei. Deci frappe-ul, băutura naţională a cipriotului de rînd nu e grecesc. Este la fel de kipriotis precum Cat Stevens. Sau Peter Andre. Cu care aş fi putut fi vecin dacă mă duceam un pic mai devreme cu vreo doi ani în Cipru. Românii au inventat ca şi cum ar fi ale lor, ciorba de burtă şi sarmalele. Deşi cele din urmă au fost mulţumitor de turceşti pentru noi pentru a le adopta şi naturaliza la noi. Noi îi avem pe Hagi, Nadia şi Năstase. Şi Angela Gheorghiu, în faţa căreia şi Obama stă drepţi. Pe lîngă aceştia, graţie opiaceelor şi fanteziei bogate a unui scriitor irlandez, ne-am procopsit şi cu Dracula (a.k.a. Vlad Dracul sau Vlad Ţepeş, tot dracu’ ăla e..), un nene aproape molatec şi blînd în comparaţie cu feţele regale europene ale vremurilor sale (metodele de tortură din vremea lui Henry VIII împotriva ereticilor deopotrivă lutherani sau catolici, Inchiziţia din Spania, şi lista sîngeroasă mai poate continua vreo 17 postări). Diferenţa între noi şi ciprioţi este că ei fac bani vînzînd un mit similar, mitul zeiţei Afrodita şi restul eroilor mitologici şi, dacă li s-ar da ocazia, l-ar face şi pe Dracula cipriot sau cel puţin cu vreun bunic cipriot prin arborele său genealogic.

Ospătarul cipriot este prototipul ospătarului perfect. Este capabil să se facă preş la picioarele tale, să-ţi desfacă bucile şi să te spele bine acolo unde e mereu întuneric, doar ca să-ţi facă pe plac şi să te simţi ca un turist norocos că a ales ca destinaţie ţara sa mică, atît de mică precum, să zicem judeţul Braşov, România. Ospătarul român este comparabil cu ospătarul franţuz, doar că spre deosebire de cel franţuz, al nostru e un profan în ale meseriei. Trebuie să te dai bine pe lîngă el, indiferent dacă eşti turist sau nu, să-l înţelegi cînd are o zi proastă şi să-i accepţi cuminte toate propunerile de meniu care nu se regăsesc în meniul în care cele transcrise s-au terminat întotdeauna pînă să ajungă el să-ţi aducă meniul la masă. Să te ferească Dumnezeu să îndrăzneşti să mai vrei ceva, cînd Domnia sa Chelnerul ţi-a atras atenţia că se află la ultima comandă. Te vei trezi cu o notă în care îţi vor fi trecute şi curentul consumat în procesul de fabricare al chiflelor, mujdeiul, felia de lămîie, sarea, oţetul, uleiul şi piperul, şi cam tot ceea ce ţi-ar putea trece ţie prin minte acum cînd citeşti aceste rînduri. La capitolul ăsta, punct pentru ei. Pentru ciprioţi, desigur.

Şoferul cipriot este de departe cîştigător prin KO în această presupusă confruntare. O să întrebaţi „de ce?” iar eu o să vă răspund că aşa se cuvine. Este o victorie meritată pur şi simplu pentru că este genul acela de şofer care te va lăsa pe tine să treci strada, chiar dacă eşti singura găină rătăcită şi nu pari a avea vreo intenţie în sensul acesta. Va opri cu toţi cei 50 din spatele lui – fără să te claxoneze, el sau vreunul din coloană – şi te va invita să traversezi strada. Eventual, dacă eşti şi femeie, se va oferi să te treacă el strada, strecurîndu-ţi şi-un „en’ Daxi, Manamou!” şi-o mînă pe bucă sau sîni, din prea multă atenţie nevinovată pentru siguranţa şi integritatea ta fizică. Cu şoferul român: claxoane, „mişcă-n morţii şi răniţii mă-tii de vacă/bou/boşorog/ochelarist (merge şi chior)/etc/ş.a.m.d./ş.a.”, risc enorm de-a fi călcat pe trecere, trotuar, plajă, oriunde o maşină 4×4 sau nu, poate ajunge. Ai noştri sunt mereu grăbiţi, stresaţi, chichiceani, puşi mereu pe harţă şi scandal, pericole publice pe patru sau două roţi, nu contează, atît timp cît se cred dumnezei ai şoselelor cîrpite pe care îşi conduc bolizii.

Sistemul medical la ciprioţi. Un pic discriminatoriu dacă nu eşti de-al lor, dar altfel prompt întotdeauna şi plin de medici care vorbesc româneşte cu accent de Cluj, Târgu Mureş, Iaşi sau Braşov. E de bine şi aici, de prisos să mai revin asupra sistemului medical de la noi.

Politicienii lor. Primăria unui oraş important din Cipru (să zicem Larnaca) îşi desfăşoară activitatea într-un apartament deasupra KFC-ului. Presupun că asta spune totul. Nu?

Nu voi mai spune că au două aeroporturi babane plus alte două mai mici, dar la fel de internaţionale, drumuri senzaţionale şi autostrăzi decente. Şi noi le avem. Sîc!

Cu toate acestea, am ales să mă întorc acasă. Pentru că nicăieri nu-i ca acasă. Sunt un animal mult prea agitat pentru viaţa „siga siga” – încet încet – din Cipru.