Dacă ne-ar fi spus cineva mie sau lui Robert Lazăr acum vreo 2 săptîmîni că o să ningă tot weekendul care tocmai a trecut, nu l-am fi crezut. Atît de faină a fost vremea de sfîrșit de martie. Atît de faină încît Robert a ”îndrăznit” să spere și să facă planuri pentru o ieșire ceva mai serioasă cu bițele, pe un traseu foarte fain, Brașov – Cîmpina, prin Valea Doftanei. Pentru cine s-a uitat măcar o dată la vreo etapă de Tour de France, traseul respectă scenariul de acolo, desigur, la nivel de amatori: ai o cățărare (vîrful la o altitudine de cca. 1287 m), coborîre, drum drept pînă la destinație. Mai multe detalii sunt la Robert pe blog.

Ideea era ca totul să se întîmple sîmbăta asta care vine, pe 16 aprilie. Vremea rea însă pare a da peste cap toate acțiunile faine programate în ultima vreme.

Deși nu sunt în formă maximă, aș fi participat și eu la acest traseu. Se pare însă că va trebui să mai așteptăm puțin, să vină zile mai calde, să vină de fapt vara, direct după iarnă, așa cum ne-am obișnuit să fie, noi cei din Brașov.

Azi-noapte, zapînd să-mi vină somnul, nimeresc pe Antena 3. Cred că era ceva emisiune cu Gabriela Vrînceanu Firea, Știrea Zilei sau Sinteza Zilei. Oricum ceva care sintetiza momentele zilei, rețetă obligatorie dacă vrei rating. Pe burtieră, adică banda aia din josul ecranului, trona ditamai întrebarea retorică:

DE CE TACE MINISTRUL SĂNĂTĂȚII?

Răspunsul vine pe cale de consecință cît se poate de natural.

PENTRU CĂ NU ȘTIE ROMÂNĂ, FIIND UNGUR. CU TOȚII ȘTIM CĂ UNGURII VORBESC ROMÂNEȘTE DOAR ATUNCI CÎND VOR LA GUVERNARE.

Nici nu apucasem să-mi notez în carnețel ideea asta, că pe burtiera emisiunii apare alt mesaj:

DE CE TACE BOC?

Răspuns: așteaptă aprobare de la Cotroceni ca să poată vorbi.

Nu zic acum că ungurii din Harcov ar trăi mai bine doar pentru că ai lor sunt la guvernare. Zic doar că în zonele populate cu preponderență de ei, nu prea s-au desființat spitale. Și ca să închei apoteotic în stil culciarian, o să vă întreb: o fi de bine, o fi de rău?! 😀

sursa: http://brasov.cityplex.ro

Cronică de film. Eu când vreau să fluier, fluier. Sau de ce trebuie să vedeţi şi voi acest film.

Sunt plăcut impresionat după vizionarea acestei capodopere a filmului nou românesc. Trăiesc acelaşi sentiment plăcut pe care îl retrăiesc de fiecare dată cînd mă uit la maestrul Rebengiuc în Moromeţii. Nu am fost foarte impresionat după 432-ul lui Mungiu. Nici după Amintirile din epoca de aur. Poveşti bune, unele şocante, altele amuzante, cu un singur numitor comun, un singur personaj principal, comunismul din România. Ştiu că sunt rău, dar vorbim despre variaţiuni pe aceeaşi temă.

Ca şi-n filmele lui Nemescu (regretatul tînăr regizor al California Dreamin), comunismul sau mai degrabă moştenirea erei comuniste în România zilelor noastre, nu este scos în faţă în Eu când vreau să fluier, fluier. Este însă extrem de prezent, este fundalul pe care este pictată opera. De la decorul real, al unui penitenciar în care timpul parcă a stat în loc atît cu clădirile cît şi cu miliţienii şi tarele lor, pînă la modul în care deţinuţii sunt trataţi de către aceştia.

Intriga filmului este una extrem de complexă, nu vorbim nicidecum despre o poveste de dragoste dintre un ocnaş ce-şi aşteaptă liberarea şi o tînără studentă la Sociologie aflată în practică la penitenciar (cum din motive de marketing şi PR probabil, este prezentată şi-n sinopsisul oficial). Nu, nu. Tot filmul este ţesut în jurul lui Silviu Chişcan (George Piştereanu), personajul central. Mai exact pe drama sa interioară. Silviu nu vorbeşte mult. Însă nici nu e nevoie de prea multe cuvinte pentru a vedea prin ochii lui spectacolul tragic al unui suflet sfîşiat de agonia eşecului. Aici este meritul tînărului actor George Piştereanu. Am mai văzut tăceri atît de expresive doar la actori consacraţi precum Victor Rebengiuc sau Al Pacino. O să rîdeţi dar poate vă veţi schimba opinia după ce veţi vedea şi voi filmul. Trebuie să-l vedeţi.

Cu tot respectul pentru domnişoara Ada Condeescu, dar după umila mea părere de simplu spectator şi consumator de film, se exagerează pînă la limita paroxismului cînd se vorbeşte despre dumneaei ca fiind o revelaţie pe scena filmului românesc. Or Ada (alias Ada Condeescu) nu cred că are mai mult de 5 replici în tot filmul. Şi nici jocul actoricesc nu este unul tocmai strălucit. Nici despre expresivitate nu se poate vorbi în cazul domnişoarei. Unii deţinuţi care apar în film sunt cu mult mai convingători. Le este şi uşor, poate, din moment ce-şi joacă propriile roluri.

Cum acţiunea se petrece într-un penitenciar, autorii filmului nu au cruţat nimic din autenticitatea locului, limbajul fiind unul extrem de colorat, tipic unui astfel de mediu. O observaţie personală, din sala de cinema, în timpul vizionării filmului: românii sunt un popor pudic şi ipocrit; altfel nu-mi explic de ce toată lumea chicotea ruşinată sau găsea amuzantă folosirea verbului “a fute” de către personajul principal.

Tonul tragi-comic şi realismul filmului te fac să nici nu-ţi dai seama cînd trec cele 94 de minute. Finalul este unul neaşteptat, în buna tradiţie a filmelor bune româneşti. De fapt scenariul este atît de greu de anticipat, şi atît de imprevizibil, încît e aproape genial.

Filmul a convins, a vîndut multe bilete la cinema şi a fost premiat ca atare la Gopo. Unde s-a bătut cu creaţii extrem de bune precum Portretul luptătorului la tinereţe, Medalia de onoare sau supraevaluatul Marţi, după crăciun din care am aflat că Mimi Brănescu e tare’n carici.

Asociația 34Life cu sprijinul Ursus Breweries și al Primăriei Brașov organizează sâmbătă, 9 Aprilie, o nouă acțiune de plantare în cadrul campaniei “Tu ce ai face pentru orașul tău?”. Acțiunea este prima dintr-o serie ce vor fi organizate pe parcursul anului 2011 pentru a păstra Brașovul cel mai verde oraș al României. (n. Ionuțu: asta dacă după ce voluntarii termină cu plantatul, nu vin în urma lor meseriașii de la spații verzi să toaleteze profesionist arborii)

Detalii locație: Răcădău, Bdul Valea Cetății (în spatele Liceului de Arte Plastice) – Vezi Harta.

Data și ora desfășurare: 9 Aprilie 2011, începând cu ora 10:00

Numărul puieților ce vor fi plantați: 1500 salcâmi, 10 Mălini, 10 arbuști de liliac.

Toți voluntarii care doresc să participe la acțiunea de plantare din 9 Aprilie sunt rugați să trimită un email la adresa: contact@34life.org sau să se înregistreze pe blogul 34Life – secțiunea Voluntariat.

Blogul 34life rămâne în continuare deschis tuturor celor care vor să ne scrie ideile lor despre cum putem păstra orașul curat și verde.

În altă ordine de idei, dacă plantarea merge repede și vă doreați de mai mult timp un cățel, tot sâmbăta asta, între orele 10 – 13, cabinetul veterinar Kerberos de pe str. Vulcan nr. 23, vă oferă posibilitatea de a adopta un ghemotoc de blană care să vă roadă papucii de casă sau să vă îngroape ochelarii de vedere. Vă așteaptă pui între 2 și 6 luni, ideali pentru curte dar și pentru apartament! Căţeii se ofera cu carnet de sănătate! Pentru mai multe detalii: 0745 750 507!

Cînd citeam Moromeții lui Preda și ajunsesem la partea în care perceptorul umbla prin curțile oamenilor și colecta o taxă numită fonciire, simțeam cum îmi crește ura față de omul statului, care n-are mamă, n-are tată, are un singur scop în viața sa, și anume să încaseze taxele rău-platnicilor.

Am văzut cum la Ploieşti angajaţii fiscului au ieşit din birouri într-o încercare comună de-al transforma pe Marin Preda în vizionar. Băieţii de la taxe şi impozite au pornit o campanie door to door de primăvară pentru colectarea taxelor restante. Eu zic de pe acum să vă daţi prin vecini laptopurile şi plasmele încă neamanetate, nu de alta, da’ dacă vi le vede Jupuitu, să nu vi le ia în sechestru.

Eu unul o să-mi aşez gospodăreşte bîta de baseball lîngă uşa de la intrare şi o să-l aştept pe Jupuit. Cum n-am bani, o să-i plătesc în natură restanţele, pînă la ultima falangă întreagă a mîinilor sale de perceptor jupuit.

A. Şi Boc. Mă cac în smerenia ta, piticule!

Gigel voia de mult timp să se facă blogger. Pentru că Gigel este un om al tendințelor, genul victimă sigură al trend-setter-ilor, nu putea să devină blogger pînă nu-și publica elucubrațiile online de pe un terminal cu ștaif, gen MacBook. Și pentru că Gigel este un tip activ și implicat, musai MacBook-ul trebuia să fie MacBook Air. Problema lui Gigel însă era alta: deși își permitea tot arsenalul Apple (MacBook Air, Ipad 2, Iphone 4 și Ipod nano), Gigel era certat rău de tot cu gramatica. În special cu gramatica limbii române. Cu toate astea, nimic nu l-a împiedicat pe eroul nostru să-și facă blog și să o ardă social media atunci cînd nu se uită la Dexter, furat de pe filelist.ro.

Cu timpul, Gigel și-a dat seama că n-o să ajungă niciodată un blogger A-list, adulat și trolat de tot felul de alți gigei, precum eroii săi arhi, visurît și Bobby Voicu. Norocul i-a surîs într-o zi frumoasă de aprilie cînd a aflat că poate deveni Apple Air blogger dacă scrie un post pentru un concurs organizat de iStyle, Apcom și dandragomir.biz. Și atunci s-a pus pe treabă..

Un magazin al produselor Apple nu trebui sa fie ca unul obisnuit. De ce? Pentru ca la apple nimic nu e obisnuit.Oh si…preturile…O persoana se gandeste: ” De ce sa-mi iau un macbook de 4000 ron (40 de milioane) cand pot sa-mi iau un dell la 1500( 15 milioane )? ? Garantie am la ambele, la design nu ma uit cand stau cu ochii in ecran…De ce? ” Ei bine, aici intervine magia. Pentru ca orice om e curios, se duce la magazinul Apple sa vada totusi laptopul. Acolo, angajatii nu trebuie sa sara pe el si sa il intrebe daca il pot ajuta,incercand sa-l convinga sa cumpere cate ceva. Trebuie sa zambeasca, si sa salute politicos.Fara “Pot sa va ajut cu ceva??” Nu stiu daca numai eu ma simt asa, insa cand intru intr-un magazin si ma intreba cineva acest lucru parca sunt fugarit.Daca vreau sa stiu ceva, merg la angajat sa-l intreb.Mai frumos si elegant ar fi sa puna o notita pe calculator, sau pe langa el pe care sa scrie “Daca aveti nevoie de ajutor, mergeti la…”

…restul aici.

Am încercat să mă uit cam pe toate articolele înscrise la acest minunat concurs. Și am tras o concluzie: dacă vreunul din gigeii entuziaști care s-au înscris în competiție are vreo clipă impresia că cei de la iStyle și Apcom vor asculta cu sfințenie ideile lor sofisticate de a pune în practică magia Apple într-un Apple store, atunci se înșeală amarnic. Pe cît de amarnic, la fel de amuzant. Este ca și cum l-ai trage pe Pitagora de mîneca capotului său de înțelept și l-ai soma să rescrie teorema care l-a făcut celebru și hulit printre toți elevii din lume.

Unui magazin Apple nu ai ce modificări să-i mai faci. Trebuie să fie predominant alb, cu toate ”produsele” la vedere și ușor de testat, cu un personal decent care să te facă să simți că nici nu e acolo în clipele în care ești în transă. Pentru că produsele Apple sunt concepute în așa mod că practic ”se vînd” singure. Despre asta e vorba cînd spui Apple Store.

Nu cred că voi ajunge la deschiderea iStyle Cotroceni ca să văd de la momentul 0 noul magazin. Sunt sigur că o să arate bine (asta fiind ultima mea grijă 🙂 ) și pe lîngă asta, mai sunt sigur că nu voi cumpăra în viața mea vreun produs Apple de pe emag.ro sau mai știu eu ce alt magazin virtual.

Pentru Apple există Apple Store.

Deşi era sîmbătă dimineaţă, singura zi după duminică în care îmi puteam face de cap în vîrful patului uitîndu-mă la Animal Planet, m-am trezit devreme şi-am plecat voios spre locul unde avea să aibă loc prima întîlnire a Social Media Braşov, pentru a pune umărul la înfiriparea unei comunităţi online, undeva într-un buncăr de prin centrul Braşovului – să trăiască domnu’ Moiceanu; fără mărinimia domniei sale, probabil ne-am fi întîlnit la ciuperci sub Tîmpa, admirînd gospodarii care stau la rînd să ia apă de robinet de la izvorul de acolo.

În centru, panică. Autocarul lui Căncescu (mogul local de media şi politichie) era închiriat de trupa vocal-instrumentală HiQ, ca să „tragă” un clip cu Biserica Neagră pe fundal, gest demn de lăudat al acestor bravi fii ai satului. M-am strecurat cu greu printre cei 6 fani isterici, şi-am ajuns cu o mică întîrziere şi la locul faptei.

Despre lumea prezentă acolo, numai de bine. O să precizez doar că pe cei mai mulţi dintre ei îi cunoşteam de pe la alte tentative de înfiripare de comunitate online mai mult sau mai puţin eşuate, însă am avut pe loc sentimentul că azi mă aştepta ceva înălţător. Doar „baza” era acolo. Şi cînd spun baza, nu fac nicio referire la dinozauri precum iubescbrasovul sau Ovidiu „Îndrăgitul” Eftimie, Sabin ŞtiriBraşov Munca sau Bloghiţă LOL Trofim. Ca să-l fac mîndru pînă la lacrămi pe chinez, m-am aşezat cuminte şi cu mîinile la spate, ascultîndu-l atent pe nenea Nechita şi apoi şi pe Bogdan, care încercau să ne explice punctual cum stă treaba. Şi probabil ne-ar fi tot explicat săracii pînă la ora la care scriu aceste rînduri, dacă nişte impertinenţi precum Eftimie sau Cristi Morocănosul Chelaru, nu i-ar fi întrerupt obraznic explicîndu-le că dacă mai continuă aşa, ei se retrag şi-şi fac propriul cartel Social Media, separat de al lor.

Ca să-l calmez pe Eftimie a trebuit să-l îmbiiu cu covrigi uscaţi şi ieşiri dese la ţigară, lucru care pînă la urmă inevitabil a dat roade. Mai ales după ce entitatea negativă a părăsit buncărul, ca dovadă împărţindu-se chiar şi task-uri pînă la întîlnirea următoare. Chiar şi Eftimie s-a ales cu task. Şi cred că dacă venea şi zoso, sigur se alegea şi el cu vreun task. Să cumpere ţigări şi şaorme, responsabil cu protocolul, gen. 😀 Val-e, glumesc. Totu-i pe internet.. 🙂

Mă rog, ideea de bază este că cineva a încercat ceva, chiar dacă nu ar fi prima dată. Orice prilej de acest gen este binevenit, şi pînă la urmă se va ajunge la ceva. Ori ne crăpăm capetele unii altora, ori ne aliniem şi noi cu cei de prin restul ţării, reprezentînd astfel cu cinste Braşovul.

Eu unul m-am săturat ca Braşovul să fie oraşul ăla în care nu se întîmplă mai nimic din punct de vedere online. Hai că putem.

M-am trezit devreme, doar știți ce se spune: cine se trezește devreme doarme mai puțin. Mi-am făcut o cafea nesimțită cu de două ori mai multă cafea decît obișnuiam să pun în ibric în ultimii 2 ani jumate, mi-am făcut de cap și cu zahărul, mi-am umplut apoi ditamai vaza jumate cu cafea, jumate cu lapte La Dorna de 3,5% sărbătorind astfel de la prima oră izbînda reformelor Guvernului de a îndepărta recesiunea. Apoi, m-am îmbrăcat cu cele mai bune haine și m-am dus la piață, pregătit să sparg tot ce aveam pe card plus vreo 14 bonuri de masă.

La piață, stupoare. Se pare că mai erau gospodari care se treziseră cu aceleași idei de petrecere a ultimei zi de criză economică la fel ca și mine. Erau organizați militărește, de colonelul de securitate în rezervă, Ștefan Ciobanu, un moș isteric, căruia-i pute mereu gura a ceapă de apă și pe care-l știe toată zona gării din Brașov. Se pare că nici acum n-a renunțat la obiceiurile proaste de a denunța civilii, doar că acum o face prin petiții, pe la primărie. M-am descurcat însă repede, ocolind piața și intrînd printr-o spărtură în zidul dinspre calea Victoriei, pe unde am văzut eu odată niște puradei fugind cu niște pungi de fasonări furate din depozitul Avicola. Gaura din zid era tot acolo, ca și cum m-ar fi invitat ”haide, intră!!”. Și-am intrat.

Am umplut vreo 3 sacoșe cu tot ce mi-a poftit inima, printre care alimente al căror gust nu-l mai simțisem de prin vara lui 2008 cînd nu se gîndea nimeni că o să vină criza în România. Apoi am luat un taxi independent din gară, din ălea care nu-ți pornesc ceasul și care-ți cer 25 de lei pe o cursă care ar face nu mai mult de 7 lei și i-am zis să mă ducă acasă pe scurtătură, prin Rîșnov. Eu stau pe Gării, la 5 minute de gară. În drum m-am oprit și pe la Altex și mi-am făcut cîteva rate la diverse produse de larg consum și absolut necesare vieții, cum ar fi o plasmă de 106 cm și ultima generație de consolă Playstation. Doar de mîine criza e istorie. Trăiască 100 de ani consumerismul sălbatic, e vremea ca economia să duduie, ce mama dracului?

Acum, am pornit centrala termică la maxim și am deschis toate geamurile apartamentului. Îmi scriu demisia de la jobul actual, de mîine încolo piața locurilor de muncă va fi din nou suprasaturată și oricine își va găsi job cît ai zice ”bok!”.

Voi cum v-ați petrecut ultima zi de recesiune economică din România?

Nu putea să treacă roblugifest cum bine zice un prieten, fără împunsăturile pre, intra și post eveniment. Inevitabil, anul acesta mi-a fost dat să văd ceva la care nu mă așteptam. Doi dintre cei mai faini și citovi scriitori de blog, Eftimie și Groparu, s-au luat la ”trîntă” pe motiv de relevanță a cîștigătorului susținut de Eftimie. Groparu că nu, că ai lui sunt de fapt mai buni și că ei trebuiau să cîștige. Eftimie că ai lui. Și tot așa, toată ziulica de ieri. Vestea bună e că nu s-au porcăit ca Iri și Monica, ci au convenit că mai degrabă sting conflictul la masa verde plină cu metri de bere. Elegant și tipic pentru cei doi. De apreciat, de aia rămîn printre favoriții mei non A-list.

Dar una peste alta, pentru nenea de mai jos, care-i relevanța faptului că prinbrașov.com a luat două trofee la roblogfest?

Pentru mine un blog premiat la rbf e atît de relevant încît pe copseanul.com nu am intrat in viața mea. Nici înainte și nici după ce l-au premiat. Și bre Gropare, o fi Brașovul cel mai mare oraş din Moldova (bună poanta 🙂 ) da’ măcar nu-i plin de hipsteri bulimici ca Clujul. Și prin aceeași logică propusă de dumneata, nici TVdece nu-i cîtuși de puțin relevant pentru mine sau 10% din cei ce au votat curat pentru prinbrasov.com la rbf 2011. Ba mai mult, dacă nu scriai tu despre el, muream ignorant, fără să știu că asemenea perlă blogheristică poate exista.

Cred că suntem singura țară din lume în care antrenorii de fotbal stau cu valiza făcută în caz că pierd cumva meciul. La națională întotdeauna e de vină selecționerul. Și capul lui trebuie tăiat dacă figuranții și gelații nu se găsesc pe teren în fața unei echipe ca Albania. Sau dacă se bucură la o victorie cu Insulele Feroe.

Suporterii sunt mulți, imbecili, ultrași, umflați patetici, toți avînd drept de vot. Regula scandării lozincii ”De-mi-si-a!!” se aplică la fel și-n cazul meciurilor interne. Mă gîndesc la Hagi. Mă gîndesc la Lăcătuș. Cît le-a luat suporterilor turci să ceară demisia Regelui? Le-a luat mai mult de un meci pierdut.

În România gestul de a demisiona ține loc de exorcizare. Gata, a plecat prostul, am exorcizat locul de spiritele rele ale ratării. Aș vrea să trăiesc ziua în care la fel ca în Anglia, 80000 de voci să urle la unison demisia în fața palatului Cotroceni. Pînă atunci visez cu ochii deschiși la ziua în care poporul meu indolent, naiv, puturos și adormit, se va trezi la viață.